Ce mai pot zice?

Chiar așa! Ce mai pot zice după cea de-a treia ediție a Turului Sibiului?  Încă nu mi s-au așezat gândurile și trăirile după acest, pe bună dreptate, regal de ciclism. Dacă cineva îmi zicea acum câțiva ani că o să-i văd la o competiție românească pe Davide Rebellin, Constantino Zaballa, Mattia Gavazzi, Stefan Schumacher și pe mulți alții de talia lor, îi ziceam să meargă la plimbare.

Ce mai pot zice după o cursă demențială pe Transfăgărășan, unde Michael Rasmussen era cocoțat pe geamul mașinii tehnice zbierând la Frederik Wilmann să arunce bidonul cu apă ca să mai scape de greutate? Zbierând și lovind în portieră cu pumnii și picioarele pentru că Wilmann era, după spusele danezului, cel mai puternic concurent din cursă, dar nu și cel mai inteligent.

Ce mai pot zice după ce peste 1.000 de oameni așteptau plutonul pe urcare spre Păltiniș, aplaudând frenetic? Iubitori ai ciclismului, veniți cu familii, copii, prieteni ca să vadă sudoarea șiroind pe frunțile rutierilor și ca să își măsoare și ei forțele între ei la cursa de amatori organizată de comunitatea ciclism.ro.

Ce aș mai putea adăuga după ce, la finalul etapei, fanii au venit să le mulțumească rutierilor pentru că i-au făcut să viseze și pentru că le-au oferit atâtea momente de suspans și lecții de viață de-a lungul carierei lor? Am fost martorul unor momente în care legendelor ciclismul li s-a ivit latura umană. Să citești emoția candidă și sensibilitatea unor rutieri duri pe chipurile lor ridate și arse de soare este lirică pură… Este mai mult decât fotografiile sau cuvintele ar putea reda vreodată.

Să mai adaug toate show-urile ad-hoc de comedie din mașina presei? Sau să spun despre intensitatea cursei trăită ascultând doar comunicațiile radio din interiorul caravanei?

Ori poate întâlnirea de după terminarea cursei, unde ciocneai paharul cu concurenții, deveniți acum alți oameni. La fel de modești, prietenoși și sinceri, dar care de-abia acum își arătau latura lor umană. Preț de 4 zile au fost mașinării de cursă, iar acum vorbeai, glumeai și schimbai impresii cu ei. Le ascultai poveștile lor și ei pe alte tale.

Nu vreau să abuzez de clișee, dar echipa de organizare iarăși a reușit să se autodepășească. M-a făcut să renunța la etapa de Mont Ventoux din Turul Franței ca să fiu acolo, în miezul acțiunii din Sibiu. Aș repeta alegerea de încă 100 de ori, oricând, oriunde.

Dincolo de toate, cea mai mare realizare a Turului Sibiului este povestea. Povestea care face dintr-o simplă cursă de ciclism un eveniment cu propria sa aură și strălucire. Povestea fiecărui rutier, fiecărui antrenor, fiecărui voluntar, fiecărui organizator și a fiecărui martor al Turului. Povestea lor și cea văzută prin ochii lor. Îmi rămâne doar să te invit și pe tine să devii parte a acestei povești.

Între timp am descoperit ce mai pot zice: Haide cu Turul Sibiului 2014!

Traian Goga
Redactor FreeRider.ro