Bine, bine și noi ce mai respirăm?

Organizația Greenpeace ne avertizează: în România, în fiecare oră, sunt defrișate 3 hectare de păduri! Tot în România, între anii 2010 și 2011, se estimează că din România au dispărut 56.000 de hectare de pădure. Iar ca situația să fie și mai tristă, suntem atenționați că 48% din aceste suprafețe despădurite se află în zone protejate. Mai rămâne loc de comentarii?

Aceste statistici sumbre, ce pot fi ușor aprofundate de către orice persoană cu un IQ sub medie, nu ne spun decât un singur lucru: în România se taie păduri pe bandă rulantă, fară să existe cineva căruia să-i pese de tăieri dar mai ales de plantarea altor copaci. Și să fim realiști: poate că traversăm una dintre cele mai dificile perioade economice și politice, dar plantarea copacilor nu reprezintă un efort imens. Chiar deloc. Iar costurile sunt minime. Pot fi de acord cu faptul că se taie păduri, atât timp cât afacerea nu este una ilegală, iar milioane de metri cubi nu ajung în Occident pe sume derizorii. Dar din păcate, acesta este adevărul.

Și iată cum conturăm imaginea unuia dintre cele mai simple modele de business, aplicate cu succes în România. Nu ai nevoie de studii economice, nu ai nevoie nici măcar de prea multă inteligență. Ai nevoie doar de un pădurar care închide ochii la sume mici și de câțiva tăietori de lemne. În rest, activitatea se desfășoară neîntrerupt oriunde consideri că este bine să începi să decimezi. Fără opreliști, fără controale. Poate doar din când în când o vizită a presei pentru a relata de la locul faptei. Dar parcă și acestea au devenit din ce în ce mai rare.

Nu de mult băteam potecile de munte cu bicicleta, nestingherit, simțindu-mă mai aproape de natură ca oricând. Acum, potecile au devenit drumuri de camioane, sunt din ce în ce mai greu practicabile, sunt inundate și sunt mereu pline cu cioturi și crengi de copaci. Apropierea de natură este perturbată de zgomotul drujbei care taie fără milă, sistematic, orice sursă de oxigen. Odată cu distrugerea pădurilor sunt distruse și habitatele animalelor, care fie trebuie să se retragă în alte locuri, fie se sting încet. Iar noi suntem martorii acestor evenimente, fără a putea întreprinde în realitate ceva concret. O nouă situație în care putem trage doar concluzii? Așa s-ar spune, deoarece fără un minim de implicare din partea statului și cu mulți ochi închiși ai celor de sus la ceea ce se petrece, este lense de înțeles că afacerile ilegale de acest tip vor continua nestingherite pentru mulți ani de acum înainte.

Ministerul Mediului ne asigură că de acum înainte se vor lua măsuri mai drastice împotriva tăietorilor ilegali de lemne. Dar cum promisiunile care vin din partea statului sunt din ce în ce mai greu de luat în seamă, mai rămâne o singură întrebare: noi, în câțiva ani, ce vom mai respira? Dar copiii noștri? La ei se mai gândește cineva?