Categorii: Comunicate de presa

gebioMized prezent la Salonul Bicicletei 2018 – Bike Fitting dinamic

Spokes prezintă un echipament unic de bike fitting dinamic la Salonul Bicicletei – sistemul gebioMized ce are la bază tehnologia „Pressure Mapping”.

Magazinul Spokes din Bucuresti, s-a diferențiat încă de la început pe piața magazinelor din România prin serviciile de bike fitting. Au fost mereu promotori ai unei poziții corecte pe bicicletă, ajutând ciclistul să obțină o pedalare eficientă, cu un randament îmbunătățit.

gebioMized în România

Anul 2018 este unul revoluționar pentru România în materie de bike fitting, Spokes investind o sumă impresionantă într-un echipament de fitting unic în lume, ce are la bază tehnologia pressure mapping. Au ales să lucreze cu sistemul nemțesc gebioMized deoarece, zic cei de la Spokes „accentul este pus pe știință și nu pe marketing, cum se întâmplă în cazul multor sisteme de fitting prezente pe piață. Echipa celor de la gebioMized este alcătuită din oameni de știință care și-au dedicat mai bine de 17 ani studiului presiunii pe care corpul omenesc o aplică asupra bicicletei în timp ce se realizează mișcarea. Citindu-le studiile, testate în centre universitare, prezentate în conferințe, patentate și aplicate apoi în lumea ciclismului am fost convinși că facem cea mai bună alegere.”

Bike Fitting la Salonul Bicicletei

Spokes vor prezenta avantajele pe care le oferă sistemul de bike fitting gebioMized:

  • Analiza mişcării de pedalare;
  • Analiza presiunii pe şa şi personalizarea şeii;
  • Analiza presiunii pe manşoanele ghidonului;
  • Analiza presiunii în branțurile pantofilor și analiza forței de apăsare, plus personalizarea branțurilor.

Spokes oferă vouchere de bike fitting în valoare de peste 1000 de euro la Salonul Bicicletei

Dacă alegeți să vizitați standul Spokes (pavilionul C1), aveți șansa să câștigați una dintre cele 5 ședințe de bike fitting pe care le oferă în cadrul a două evenimente:

  • Tombola Hot hour – câte o extragere în fiecare zi, la ora 16.00. Detalii aici
  • Competiția One Minute Challenge (powered by Devron bikes) – câștigătorii vor fi premiați cu câte o ședință de bike fitting. Detalii aici

Echipa Spokes vă stă la dispoziție pentru întrebări legate de bike fitting începând de vineri, 9 martie, orele 14.00 până duminică, orele 18.00.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Test – pantofi Northwave Hammer Plus 2025

Northwave Hammer Plus 2025 este un pantof dedicat celor care abordează trasee off-road, fie că vorbim de cross-country sau gravel.…

o săptămână in urma

(P) Tuscany Trail 2025 – 440 km în 4 zile, cu sufletul la pedale și sprijinul potrivit

În luna mai voi trăi o nouă aventură pe două roți: voi participa la Tuscany Trail 2025, un eveniment de…

o săptămână in urma

Vidraru Bike Challenge: competiția de MTB cu peisaje alpine spectaculoase și trasee de neratat – înscrierile sunt deschise!

Cicliștii care iubesc natura, muntele și provocările outdoor au acum un motiv în plus să-și planifice o escapadă pe două…

o săptămână in urma