Zoltan Sipos (Dinamo-Mazicon) câștigă Turul Devei

Duminica trecută, pe o ploaie cel puțin generoasă, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Turului Municipiului Deva, o competiție de șosea dedicată sportivilor amatori și de performanță deopotrivă. Întrecerea a constat într-un circuit parcurs de 20 de ori și însumând 35 de kilometri, iar câștigătorul cel mare a fost Zoltan Sipos (Dinamo-Mazicon).

Sipos a completat traseul în 49 de minute și 49 de secunde, fiind urmat de coechipierul său Szabo Norbert şi de Daniel Crista (Bike Xpert Racing Team), sosiți cu un ecart de 1:50, respectiv 1:51. Turul Muncipiului Deva a inclus și o cursă feminină, adjudecată de Monica Cojocaru (Giant Team Romania) și a adunat în total la start 56 de participanți.

Sursa: Ziarul Hunedoreanului

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

13 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma