„Balul” Turului Secuiesc din 2013 s-a încheiat, după bunul obicei, cu o etapă compusă dintr-un circuit stradal prin Miercurea Ciuc, dar nu înaintea unui scurt ocol prin împrejurimile municipiului. Chiar dacă clasamentul general a fost în pericol de a se schimba, lupta care a ținut capul de afiș a avut ca miză victoria de etapă. Belgianul Fabio Polazzi (Wallonie-Bruxelles) și-a întrecut colegii de evadare și a fost primul peste linia de sosire, cu un avans consistent față de aceștia.
Primii 30 de kilometri ai etapei, desfășurați în afara orașului au fost destul de agitați, dar în cele din urmă s-a cristalizat prima evadare a zilei. Sergiu Cioban, Ivan Stevic (ambii Tușnad), Maksym Vasilyev, Anatoliy Paktushov (ambii ISD), Oleksandr Kvachuk (Kolss) și Federico Rocchetti (Utensilnord) au ținut fruntea cursei o bună parte a etapei, dar fără a atinge un avans amenințător.
Pe circuitul stradal din Miercurea Ciuc, a cărei tură măsura 5 kilometri și care a fost parcurs de 17 ori, viteza a fost amețitoare, motiv pentru care fugarii nu au avut prea multe șanse în fața plutonului mânat de Brisasport, echipa liderului Georgiev. Spiritele se încing și, cu circa 6 ture rămase până la final, cărțile se refac și în evadare rămân Rocchetti și Stevic, cărora li se alătură schimbul 2 al ucrainienilor de la Kolss, Volodymyr Gomeniuk și Volodymir Zagorodniy.
Cvartetul nu rezistă mai multe de o tură și alții pornesc în evadare. Marko Stankovic (Serbia), Oleg Berdos (Tușnad), Fabio Polazzi (Wallonie-Bruxelles) și Krisztian Lovassy (Utensilnord) întră în rolul principal. Cicliștii sunt în goana mare și orice greșeală costă. Berdos cade, dar revine. Însă Lovassy forțează și intră în ultimul tur alături de Polazzi, cu avans față de acum foștii lor colegi de evadare.
Nu au mai multe de 10 secunde, însă punctul de cățărare de pe traseu e suficient pentru departajare. Din ultimul viraj înainte de sosire, Polazzi iese de unul singur și are destul timp să se aranjeze pentru a-și savura cum se cuvine victoria. Ungurul de la Utensilnord trebuie să se mulțumească cu locul secund, în timp ce sprintul plutonului este câștigat de Yury Agarkov (ISD).
Dar marele câștigător este Georgi Georgiev (Brisasport), care conform spuselor sale, nu se vedea în stare de această victorie. Fostul ciclist al celor de la Tușnad Cycling Team se află în fața celui mai bun rezultat al său din acest sezon, ceea ce nu poate decât să-i sporească bucuria. Locul secund îi revine lui Vitaly Popkov (ISD), câștigătorul ediției de anul trecut nereușind să-și apere titlul, pe când belgienii de la Wallonie-Bruxelles vor sărbători locul 3 al lui Laurent Evrard și revenirea pe locul 1 al clasamentului pe echipe. Cea mai bună performanță realizată de cicliștii români este locul 5 al lui Andrei Nechita, care a concurat în ultima etapă pe altă bicicletă.
Clasament etapa 3B
Clasament general
Purtători tricouri distinctive
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Ieri, 10 August 2013, in timpul desfasurarii etapei destinata ciclistilor amatori-open din Turul Tinutului Secuiesc (UCI), in urma unui stop cardio-respirator, ciclistul amator de 57 de ani Csala Jozsef a decedat! Dumnezeu sa il ierte! Ma gandeam ca e o stire trista care ar trebui adaugata la articolele dvs care fac referire la Turul Tinutului Secuiesc 2013. Cu stima, Lucian P.