Turul Sibiului 2013: Bicicletele cicliștilor participanți

Cu doar câteva ore rămase până la startul de la 18.30 al prologului Turului Sibiului 2013, tensiunea crește văzând cu ochii. Ultimele pregătiri sunt în toi, echipele asigurându-se că totul este pus în ordine pentru confruntarea care va dura până duminică. Dacă până acum am vorbit despre favoriții la victorie, a sosit momentul să aruncăm o privire și asupra bicicletelor pe care le vor folosi și de aceea am pregătit o galerie foto de la fața locului cu armamentul de viteză al câtorva din echipe.

Christina Watches Onfone (Danemarca) este echipa care a adus doi dintre pretendenții la victoria finală, Stefan Schumacher și Constantino Zaballa, rutierii cu prestații memorabile în curse precum Turul Franței. Desigur, acele povești aparțin unui alt episod, însă judecând după Colnago-urile bine lustruite și puse la punct, echipa nordică a venit cu gânduri serioase. Setul Campagnolo Record 11 echipează atât bicicletele de fond, cât și pe cele de contratimp.

Androni Giocattoli-Venezuela s-au prezentat cu bicicletele Bianchi Sempre Pro din dotare, echipate cu schimbătoare și manete Campagnolo Super Record 11 și diverse componente precum angrenajul sau frânele provenite de la FSA, roțile Fulcrum Racing Zero ori pedalele Time. De asemenea, se zvonește că Mattia Gavazzi vrea să lase o impresie bună la Sibiu…

Dacă tot am deschis subiectul Bianchi, norvegienii de la Froy-Bianchi au venit cu niște adevărate nestemate. Modelul de top al companiei italienești, Oltre XR, folosite și de Vacansoleil-DCM, este prezent la Sibiu. Echipate cu SRAM Red și roți FastForward de baieuri cu profil de 80mm, rămâne de văzut dacă rutierii nordici se vor ridica la performanța pe care aceste biciclete o impun.

Echipa austriacă Gourmetfein-Simplon tocmai s-a întors victorioasă din turul ciclist al țării sale, iar în componență îl regăsim pe Matija Kvasina, ocupantul locului secund de anul trcut din Turul Sibiului. Ca și restul echipei, slovenul va rula pe un Simplon Nexio, echipat cu Shimano Dura-Ace 9000, cu roți Xentis, tot pentru baieuri, și șa Selle Italia cu sistemul Monolink. Aspectul bicicletei este unul foarte agresiv, iar pentru a măsura performanța efectivă a cicliștilor, pe angrenaj sunt instalate powermeter-e Rotor.

Dar nici echipele românești nu o duc rău, Tușnad Cycling Team, condusă de Eduard Novak, folosind modelul BH G6 în acest sezon. Pentru roți, ciucanii au apelat la cele produse tot de olandezii de la FastForward, iar restul echipării provine de la SRAM, prin setul Red, Fizik și Rotor.

CCC Polsat (Polonia) l-a adus la Sibiu pe nimeni altul decât Davide Rebellin și, coincidență sau nu, bicicletele pe care concurează sunt la fel de italienești ca și el. Guerciotti a oferit modelul Eclipse 769 pentru cursele de fond, pe care l-a echipat cu Shimano Dura-Ace 9000 și o pereche de roți Fulcrum Racing Speed, pentru (da, ați ghicit) baieuri, care în acest caz sunt Michelin.

Echipa nemțească de sprinteri LKT Brandenburg a ținut sponsorizarea sa o afacere între co-naționali și folosește în acest sezon modelul Xeon CW a celor de la Rose. Echipate complet cu Shimano Ultegra Di2 6700 și felurite roți Mavic, cadrele par a fi foarte bine ranforsate în zona axului pedalier, precum și a head tube-ului, pentru a obține, probabil, rigiditatea necesară unui sprint de succes.

Nu în ultimul rând, campionul en-titre, Victor De La Parte (SP-Tablewere) va rula pe o cursieră Eddy Merckx EMX-3, echipată cu Campagnolo Chorus 11 și roți Campagnolo Bora pe care au fost lipite o pereche de baieuri Gommitalia Espresso. Să nu trecem cu vederea angrenajul cu foi ovale O Symetric, dotat și cu un powermeter Quarq.

Traian Goga,

Redactor FreeRider.ro

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Foarte multe biciclete cu baieuri avand in vedere ca pliabilele au ajuns la un nivele mai ridicate de perfomanta

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma