Turul Sibiului 2012: Supremul supliciu, Transfăgărășanul

Ce lucru din natură a mai fascinat atât de mulți oameni precum munții? Sir Edmund Hillary, cel care a cucerit Everestul, spunea că prin cucerirea unui munte, ne cucerim pe noi înșine, de fapt. Ne ignorăm durerea și nu ascultăm vocea interioară care ne îndeamnă să ne întoarcem din drum. Britanicul a rezumat cum nu se putea mai bine ceea ce vor experimenta rutierii din Turul Sibiului astăzi, când vor urca pantele necruțătorului Transfăgărășan. 23 de kilometri de urcuș neiertător vor epuiza sportivii a căror picioare sunt deja obosite și a căror minți sunt ostenite după 3 zile de competiție. Tot acei kilometri vor da ocazia celor mai buni să se detașeze, iar celor care încă adună experiență să se lămurească ce înseamnă ciclismul. Indiferent, spectacolul va fi la el acasă.

Victor De La Parte, purtătorul tricoului galben se arată încrezător înaintea startului. Etapa de ieri a fost cam ciudată, cu acea urcare în mijlocul traseului, dar recunosc că ne-a avantajat. Suntem pe primul loc în clasamentul pe echipe, eu sunt pe primul loc la general și mă simt capabil de o cursă bună, spune ibericul încrezător în puterea sa. Cred că pot câștiga această cursă, dar nu cred că voi forța victoria în etapa de azi, zise De La Parte în timp ce se îndrepta spre bicicleta sa.

Principalul pretendent la detronarea spaniolului este rutierul echipei ciucane Tușnad, Matija Kvasina. Îmi plac cățărările lungi, asemănătoare celor din Alpi. Voi face tot posibilul astăzi să preiau tricoul galben de la actualul purtător, dar nu cred că am picioarele destul de bune pentru așa ceva. Cu toate acestea, îmi voi juca și ultima carte în privința victoriei, declară croatul oarecum resemnat, dar cu o voce care trădează acea determinare caracteristică unui ciclist care luptă până la ultima picătură de energie. Totuși, voi lăsa evoluția mea de astăzi să vorbească în locul meu, completează Kvasina.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma