Cea de-a 50-a ediție a Turului României a pornit azi la drum. Prologul de astăzi, desfășurat pe lângă localitatea bihoreană Marghita, a constat într-un contratimp pe echipe. Cel mai bun timp al zilei a fost stabilit de ucrainienii de la Kolls Cycling Team, iar dintre aceștia, Mihail Kononenko a trecut primul linia de sosire, obținând și tricoul de lider al clasamentului general.
Proba de azi a avut o lungime de 14,3 kilometri pe care gruparea din Ucraina i-a încheiat în 16 minute și 52 de secunde. Tușnad Cycling Team a încheiat pe locul secund, la 7 secunde în spatele câștigătorilor, iar ungurii de la Utensilnord Ora24.eu au ocupat ultima treaptă a podiumului, cu o întârziere de 19 secunde față de învingători. Din cele 17 echipe care au luat startul, Naționala României s-a clasat pe locul 7, C.S. Dinamo-Mazicon pe locul 13, iar C.S. Petrolul-Ploiești pe a 14-a poziție.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
poze Prolog Turul Romaniei -> https://www.facebook.com/velosportoradea/media_set?set=a.508698839202475.1073741831.100001870903119&type=3