Turul Ciclist al Sibiului – Atlassib, spectacol total

4-8 iulie va fi momentul în care întreaga suflare ciclistă a României se concentrează într-un singur punct, pe Turul Ciclist al Sibiului – Atlassib, cea mai importantă competiție ciclistă din Transilvania.

Înainte de a fi o întrecere sportivă, prin amploarea pe care o ia de la an la an Turul Ciclist al Sibiului – Atlassib este un spectacol total pentru publicul din Sibiu și din județele apropiate. Fani care au urmărit doar la televizor competiții de acest gen, Turul Franței, Turul Italiei, au la îndemână unii dintre cei mai buni cicliști din lume ce vin la Sibiu pentru această întrecere. 26 de echipe din România, Slovacia, Austria, Norvegia, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Serbia, Luxemburg, Turcia, Germania, Belgia, Bulgaria, Ucraina și Polonia se vor alinia la startul acestei competiții.

Turul Ciclist al Sibiului începe în data de 4 iulie 2012 cu Prologul – Polisano. Traseul are o lungime de 2.4 kilometri și pornește din Piața Mică. Rutierii trec apoi pe Arhivelor, Tipografilor, Papiu Ilarian, Cetății, Bălcescu, Piața Mare, Mitropoliei, Centumvirilor, Odobescu, Piața Huet și revin pentru finish în Piața Mare. Iar sibienii îi pot vedea pe toată lungimea traseului.

Etapa 1 – Ambient în data de 5 iulie, se întinde pe 184 de kilometri dintre care ultimii sunt din cale afară de dificili, fiind vorba de cățărarea spre Păltiniș. Diferența de nivel este de peste 1000 de metri, cu trei cățărări de nivel C – diferențe de nivel între 75 și 136 de metri și o cățărare de nivel A, cu diferență de nivel de 767 de metri și o înclinație maximă de 9%, la Păltiniș. Prima cățărare, spectaculoasă pentru public, are loc în Dealul Dăii unde rutierii vor putea fi văzuți în jurul orei 14:10. Urmează sprintul Samuel von Brukenthal – Compa din Nocrich și cățărarea de la Dealul Frumos, unde bicicliștii vor ajunge la ora 15:30. Ultima cățărare și finishul vor avea loc pe drumul dintre Rășinari și Păltiniș. Rutierii vor fi în zona Rășinari în jurul orei 18 și pot fi urmăriți pe traseu până la arcul de finish.

Cea de-a doua zi de concurs, în 6 iulie, este cea de contratimp pe echipe – Gazeta Sporturilor. Traseul are o lungime de 10.2 kilometri și pleacă din Cisnădie cu finish în Sibiu. Etapa are o singură cățărare, de nivel C, pe o lungime de 1.8 kilometri cu o diferență de nivel de 106 metri și o pantă maximă de 8.5%. Fanii îi pot vedea pe rutieri in intervalul ora 18.00-19.45 la start, în fața Primăriei Cisnădie, apoi la cățărarea de la intrarea în Cisnădioara şi în dreptul Muzeului în Aer Liber Astra , unde va avea loc şi Ceremonia de Premiere la ora 20.00.

Etapa cu numărul 3 – Coca Cola este considerată a fi cea mai spectaculoasă. Rutierii vor avea de parcurs peste 90 de kilometri, plecând din Sibiu și terminând la Bâlea Lac, cu o cățărare ucigătoare. Cea mai lungă dintre ele are 13.8 km, cu o diferență de nivel de 840 de metri și o pantă de 12.5%. Rutierii pleacă la ora 12 din Sibiu, ajung în jur de 12:15 în Cisnădie unde vor avea o porțiune de sprint, pornesc apoi spre Veștem, trec pe centura Avrigului (13:00) iar apoi spre Cârțișoara (13:30) în direcția Bâlea Lac. Cele mai spectaculoase momente ale traseului din 7 iulie sunt cățărările spre Bâlea Cascadă (13:30) și spre Bâlea Lac (14:00), ambele, extrem de dificile și de solicitante.

Ultima etapă – etapa 4-a – Meridiana Transfer de Bani cea din 8 iulie, va fi cea mai frumoasă ca peisaj, pe coamele munților Cindrel. Rutierii pornesc din Sibiu spre Jina, apoi pe la Șugag, Câlnic, Săliște și revin în Sibiu pentru finishul festiv din Piața Mare. Este cea mai lungă etapă a Turului Ciclist al Sibiului – Atlassib, una de aproape 150 de kilometri. Etapa are trei porțiuni de sprint și patru cățărări, trei de nivel C și una de nivel A. Spectatorii îi pot vedea pe toți cicliștii în Orlat (16:15), Săliște (16:40), Tilișca (16:45), Poiana Sibiului (17:00), Jina (17:10), Șugag (17:25), Căpâlna (17:40), Câlnic (18:00), Săcel (18:45), Cristian (18:50), iar în oraș pe șoseaua Alba Iulia, pe Malului, pe General Magheru sau în Piața Mare, la final (19:00).

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma