Din vestul țării bate un vânt care poartă niște noutăți cu el, mai precis, despre Cupa Crater XCO, programată să aibă loc peste 5 zile. Organizatorii nu s-au lăsat până nu au făcut un traseu care să rămână întipărit în mințile concurenților, iar premiile în bani au fost suplimentate cu deloc neglijabila sumă de 2.000 de lei.
În ceea ce privește traseul, Norbet Dormany, reprezentantul organizatorilor, afirmă că noua configurație va pune la treabă serios instinctele de mountain biker ale participanților, fiind o combinație între cel de până acum și o serie de porțiuni utilizate de întrecerea de downhill Cupa Crater DH de anul trecut. Iar motive suplimentare pentru a veni pregătit brici din punct de vedere fizic și tehnic sunt, căci tot comitetul de organizare pune în joc suplimentar față de ce exista deja, pentru primii 5 clasați ai categoriei Elite, un fond de premiere de 2.000 de lei, grație celor de la car-cover.ro. Așadar, concurența selectă de anul trecut, compusă din rideri precum Marton Blazso, Tudor Oprea, Robert Dobai sau Marius Petrache, probabil va bifa din nou prezența, cu gânduri cel puțin la fel de serioase ca în 2013.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…