Categorii: Competitii

Maratonul MTB Preluca

Întrecerea maramureșeană va numără în acest an cea de-a treia ediție, rezervată pentru data de 12 mai. Organizatorii nu au anunțat modificări față de competiția de anul trecut, cele două trasee, de 35, respectiv 90 de kilometri, fiind cele între care vei putea opta.

Dificultatea traseelor este medie, track-urile nu sunt tehnice dar cumulează o diferență de nivel de 1130 de metri, respectiv 2370 de metri. De asemenea, este probabil să apelezi la push bike în timpul concursului, dar nu foarte mult, circa 5% din traseu fiind de o dificultate sporită.

Pagina competiției conține restul de informații necesare.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma