L’Etape by Tour de France – o cursă cu istorie bogată, pentru prima dată în România

L’Etape România by Tour de France este prima cursă din celebra serie de competiții pentru amatori organizate sub egida celei mai mari competiții de ciclism din istorie, Turul Franței. Însă chiar dacă această competiție a ajuns de-abia acum în țara noastră, ea are o bogată istorie.

Ideea competițiilor L’Etape by Tour de France a fost de a implica iubitorii ciclismului și altfel în atmosfera cursei lor preferate, nu doar ca spectatori. Astfel, în 1993, pentru prima dată în istorie, pe una dintre etapele parcurse de cicliștii profesioniști în Marea Buclă, s-a organizat o cursă de amatori.

Aceasta a fost câștigată de Cristoph Rinero, care am putea spune că a fost primul învingător amator sub aripa TDF-ului. Nu a rămas însă amator pentru mult timp! El a devenit ciclist profesionist și a avut multe rezultate deosebite până la retragerea sa în 2008, printre acestea fiind și tricoul cu buline roșii pentru cel mai bun cățărător în Turul Franței din 1998, unde a terminat pe locul 4 în clasamentul general!

Următoarele etape nu au dus lipsă de evenimente interesante:

  • In 1994 cursa a fost întreruptă de o cireadă imensă de vaci pe Col du Tourmalet iar clasamentul final, condus de Igor Pavlov, a fost destul de relativ și contestat
  • în 1995 cursa câștigată de Thierry Bourguignon a avut un sfârșit tragic, ciclistul Sylvain Chaigneau pierzându-și viața pe coborârea din Col du Croix de Fer
  • în 1997 primul care a trecut linia de sosire și învingătorul oficial a fost Patrick Bruet, însă cel mai bun timp l-a avut un alt ciclist, Grzegorz Gwiazdowski, care a terminat după învingător dar a luat startul cu 10 minute întârziere
  • în 1998 cursa a fost câștigată de un australian, Joe Doran
  • cursa din 1999 câștigată de Cyril Bastiere a reprezentat un mare pas înainte în ceea ce privește siguranța participanților datorită colaborării în premieră cu Poliția franceză pe parcursul desfășurării competiției
  • cursele din 2000 și 2001 au fost câștigate din nou de Igor Pavlov, câștigătorul contestat din 1994, dovedint astfel nu o dată ci de două ori că merită titlul
  • ediția din 2002 câștigată de Laurent Marcon a înregistrat un record pozitiv cu o rată de finalizare de 95% – dintre cei 7500 de amatori ce au luat startul, au trecut linia de sosire un număr impresionant de 7108 dintre ei!!!
  • Loic Herbretau a câștigat aproape eroic ediția din 2003 ce a avut loc pe o căldură insuportabilă. El a pedalat alături de nume celebre ca Miguel Indurain.
  • 2004 avea să fie cea mai lungă etapă din istoria competiției, cu o lungime de 240 km și o diferență de nivel pozitivă de 4200 m, învingător fiind Jean-Cristophe Currit
  • În 2005, învingătorul din 2002, Laurent Marcon, avea să se impună din nou în clasament, fiind primul dintr-un număr record de 8500 de participanți ce s-au aliniat la linia de start
  • 2008 a venit cu o nouă etapă extremă meteorologic, norii fiind la o altitudine atât de joasă încât cea mai mare parte a cursei s-a desfășurat pe o vizibilitate extrem de redusă. Câștigător a fost Laurent Four.
  • 2009 a adus din nou condiții de căldură extremă, o mulțime de concurenți fiind incapabili să mai pedaleze pe pantele de pe Mount Ventoux, împingând bicicletele. Învingător a fost Dimitri Champion
  • 2010 a adus un nou prag al numărului de participanți – 10.000 de cicliști au luat startul, învingător la finalul de pe Col du Tourmalet fiind din nou Jean-Cristophe Currit, câștigătorul din 2004
  • În 2011, pentru prima dată, au avut loc două zile de concurs. Prima a trecut peste Col du Galibier și avut finalul pe Alpe d’Huez, unde primul a trecut din nou Jean-Cristophe Currit. A doua zi însă vremea s-a stricat și cursa s-a desfășurat pe ploaie torențială, doar 2094 de concurenți ajungând la linia de sosire, în frunte cu Lilian Jegou. Cursa a mai avut acest format de 2 zile doar în 2012, când din nou ploaia a fost prezentă în a doua zi de concurs.
  • În 2013 s-a revenit la formatul unei singure zile de concurs, păstrat până azi! Numărul participanților a rămas tot de atunci la peste 10.000 iar la linia de start s-au aliniat mulți dintre foștii câștigători.
  • Etapele 2020 și 2021 au fost din păcate anulate datorită pandemiei
  • Ultima ediție, cea de anul acesta, din 2022, a fost câștigată de Stefan Kirchmair care a luat startul alături de alți 16.000 de cicliști

Anul acesta și tu poți lua parte la un eveniment original Tour de France! Pe 28 august, în București, te poți alinia la linia de start a cursei L’Etape România by Tour de France pe unul dintre traseele de 85, 42 sau 14 km! Vei avea ocazia să concurezi în ritmul tău pe ruta superbă ce include cele mai importante bulevarde din București, în condiții de trafic oprit! Nu rata ocazia să faci parte din legenda ciclismului, rezervă-ți locul chiar acum pe pagina competiției!

Sursa informațiilor și imaginilor: Wikipedia

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Prologo lansează noile șei Dimension EVA și Scratch EVA pentru cicliste

Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…

o zi in urma

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

o săptămână in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma