De câțiva ani, în vestul României, Clujul Pedalează de zor, atât ca echipă, cât și ca organizatori. Cu o idee pornită de la un campionat local, având o participare redusă, clubul sportiv a reușit să pună pe picioare două maratoane importante, să preia unul care ajunsese în pericol de desființare, dar și să organizeze câteva etape memorabile. Însă despre aceste lucruri vom vorbi în alt material, în cel de față discutând despre noul site al asociației, dar și despre următorul concurs organizat de aceasta.
În principal, ca funcționalitate, site-ul nou păstrează ce avea și cel vechi, în speță posibilitatea de a te înscrie la evenimentele Clujul Pedalează, calendarul competițional complet al asociației, precum și clasamentul campionatului, acum restrâns la cele trei maratoane: Făget MTB Marathon, Imprezzio Global MTB Marathon, Cluj MTB Marathon, programate pentru 25 aprilie, 25 iulie, respectiv 26 septembrie. De asemenea, toate cele trei competiții vor fi dublate de câte o competiție de trail running desfășurată cu o zi înainte.
Noul site aduce în atenție și oamenii din spatele Clujul Pedalează, atât membri fondatori, membri de onoare, cât și membri de rând, fiecare cu un mesaj sau un motto propriu și, sperăm noi că în curând, măcar câte o poză.
În privința celei mai apropiate competiții marca „Clujul Pedalează”, aceasta va fi o nouă etapă din seria dedicată copiilor, Micul Biciclist și Siguranța Lui, care va avea loc într-o decor inedit, mai precis în Salina Turda, în data de 21 februarie. Peste 30 de copii s-au înscris deja online, iar faptul că înregistrarea pentru concurs e posibilă și la fața locului probabil va spori numărul acestora.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…