Povestea bicicletei One-Twenty 2019 – vizită la sediul Merida

De cele mai multe ori primim de la fabricanți comunicatele de presă care fie sunt seci și pline de cifre fie sunt fanteziste și pline de laudă de sine. În general nu ai ce face și publici informația așa cum o primești, cu excepția situațiilor când ai și testat respectivul produs și poți adăuga părerile tale. De data asta însă am primit o invitație, pentru a vedea cum ia naștere, de la zero, o bicicletă.

Invitația a venit de la Merida care ne-a chemat la sediul lor din Magstadt, Germania, unde a luat naștere noua One-Twenty, mtb-ul care spun ei că este “bun-la-toate”. Treaba asta cu bun-la-toate e cu dus-întors. Pe de o parte poate fi rău, pentru că înseamnă că nu excelează la niciun capitol, trebuind să facă bine câte puțin din fiecare domeniu. Pe de altă parte poate fi foarte bine, dacă vrei să ai o singură bicicletă cu care să faci cât mai multe și nu cauți performanță în ceea ce faci.

Vizita a fost fulger. Dimineața la 8 aterizam în aeroportul din Stuttgart. Peste o oră eram deja la sediul Merida unde m-au preluat Roman Braig și Benjamin Diemer, cei doi ingineri și mtb-iști care au creeat bicicleta. După aproximativ două ore de teorie, poze, planșe și cifre despre noua One-Twenty, eram deja echipament de mtb și călare pe bicicletă pe potecile de lângă oraș.

Testul a durat vreo patru ore după care ne-am întors la sediu unde am despicat firul în patru, am analizat, împreună cu inginerii de acolo cum m-am simțit pe bicicletă și am mai pus câteva întrebări.

Odată vizita terminată, am fost expediat la hotel unde seara am cinat cu băieții de la Merida, ocazie cu care iar am povestit despre One-Twenty și bicicelte în general. A doua zi dimineață la prima oră eram înapoi în aeroport, iar la ora 12 înapoi în București. Nu pot spune că n-a fost obositor, dar totuși m-am întors în țară mai odihnit decât dacă aș fi condus de la București la Sibiu…

Să vedem însă ce înseamnă „noua” Merida One-Twenty 2019. În primul rând gama este împărțită între modele cu roți de 27,5 și 29 inch. De asemenea, specificațiile mai împart bicicletele între modele pentru „trail”, așa cum și dorește să fie noul model, și variante mai tradiționale cu furci mai scurte și pipe mai lungi, modele optimizate pentru cross country.

Roman și Benjamin au început prezentarea de la zero, cu schițele făcute de mână. După care mi-au arătat cum a evoluat proiectul și cum se fac la ei modificările în softul special. După ce se ajunge la o formă „suficient” de finală, se fac primele matrițe pentru cadrele prototip. Partea proastă este că rareori iese din prima ce ți-ai dorit.

Mai ales după ce testezi fizic cadrul care-ți iese și vezi că nu e bine peste tot. Pe de o parte trebuia întărit în anumite locuri, pe de altă parte merge subțiat și ușurat în alte părți. Este un joc de-a șoarecele și pisica pentru că orice modificare faci, influențele se văd aproape peste tot în restul cadrulu. Din fericire experiența ajută și-ți permite să anticipezi niște chestii, evitând astfel construirea inutilă de prototipuri suplimentare.

Merida dispune și de o mare imprimantă 3D unde creează primele părți care alcătuiesc noul produs. Asta le permite să testeze cum se încheagă per ansamblu tot cadrul, cum sunt degajările pentru anvelopă și dacă cinematica gândită pe hârtie sau pe calculator, se reproduce întocmai și în realitate.

Urmează construirea prototipurilor, echiparea cu componente și testarea noii biciclete în natură. Evident că nici în stadiul ăsta nu este totul gata. Se poate observa spre exemplu, că linkul suspensiei spate se lovește de ceva, moment în care Roman și Benjamin se întorc la panșa de proiectare și o iau aproape de la capat.

Însă acest link, mai precis „float link” este deja la a 4a generație la Merida. Partea inovativă, care e drept n-am văzut-o pentru prima oară la Merida, este că oferă suspensiei spate mai multă cursă decât în realitate. Sună ciudat, dar așa este. Spre deosebire de shock-urile spate care în general într-o parte sunt montate fix pe cadru, iar în partea cealaltă sunt mobile, la One-Twenty ambele capete sunt mobile – partea de sus prinsă de link-ul suspensiei, iar partea de jos în capetele țevilor chain-stay. Artificul ăsta oferă senzația de „suspensie fără capăt”.

O altă noutate la noua One-Twenty este folosire instalării „Trunnion” pentru shock-ul spate. Asta înseamnă practic că suspensia spate poate fi mai lungă, montată fiind în același spațiu. Găsești specificația asta până și la cel mai ieftin model One-Twenty 400 din aluminiu.

În ciuda „aglomerării” pe care o ai în interiorul triunghiului față al cadrului, designerii au reușit totuși să includă și suportul pentru bidonul de apă. Poate nu-i cine știe ce însă este totuși o specificație utilă pentru cei care vor să pedaleze „light”, fără să-și care apa în spate. La cadrele din carbon de mărimi M/L/XL încape bidoan de 0,715 în timp ce la cadrul S intră bidoan de 0,5. La aluminiu avem 0,715 la L și XL și 0,5 la S și M. De asemenea e recomandat ca la cadrele mici să fie instalat suport cu inserare latarală.

Tot la capitolul „modificări față de vechiul”, noul cadru din carbon este cu 400 g mai usor decât predecesorul său. Ni s-a spus că mărimea M are puțin peste 2,4 kg. Pe de altă parte cadrul din aluminiu, mai ieftin, este ceva mai greu decât versiunea anterioară, dar e acum mai robust și mai rigid. Degajarea pentru roata spate a fost mărită, iar acum One-Twenty poate fi echipată și cu anvelope de 2.35” puse pe jante late.

Dacă tot suntem la capitolul greutăți, iată câteva cifre oficiale, toate pentru cadru mărime M, fără pedale:

• One-Twenty 9000 (carbon) – 11,6 kg
• One-Twenty 8000 (carbon) – 12,6 kg
• One-Twenty 800 (aluminiu) – 14,4 kg
• One-Twenty 400 (aluminiu) – 14,6 kg

La noul cadru s-a ales un design diferit pentru țevile chain-stay. Acum sunt mai mari în secțiune verticală. Rezultatul se traduce prin rigiditate mai mare a spatelui, dar și rezistență mai mare în timp.

Testele la care a fost supusă bicicleta înainte de a fi lansată sunt fabuloase. Vechea One-Twenty fusese supusă la 150.000 cicluri în timp ce la noua s-au folosit 300.000 de cicluri. Mai mult, pentru noua versiune inclusiv greutatea cu care s-au facut testele a fost cu 20% mai mare. Practic noile cadre One-Twenty sunt garantate până la o greutate a riderului de 140 kg.

O altă noutate la One-Twenty este faptul că pârghiile noului ansamblu al suspensiei spate permit shock-ului să funcționeze bine chiar și la presiune mai mică. Avem aici încă un avantaj pentru riderii grei care nu mai trebuie acum să „umfle” la maxim suspensia spate pentru a funcționa corect.

Diferenta dintre „trail” și „cross” am simțit-o când în Germania m-am dat pe modelul de carbon One-Twenty 8000, iar în România, la întâlnirea BikeFun Dealer, Press & Test Camp am încercat modelul de aluminiu One-Twenty. Modelul din carbon mi-a imprimat o poziție mai „defensivă”, specifică pentru trail și all mountain, în timp ce pe aluminiu am stat ca pe o bicicletă de cross country și maraton. Ideea este însă că ambele variante au aceeași geometrie a cadrului, diferențele venind de la echipare.

Geometria a fost gândită de cei doi Benjamin și Roman, să fie echilibrată. Ei spun că noua One-Twenty este pentru cei care vor un singur mtb cu care să facă (aproape) tot. Pe de o parte „trail” – adică să-i dai destul de tare la vale, dar nu atât de tehnic cât este la enduro, și pe de altă parte „cross” – adică randament bun la ture lungi care includ și cățărări mari.

Dacă ne uităm la unghiul furcii, la noua One-Twenty este de 67,3 grade, mai relaxat decât era înainte 69 grade, deci mai bun pentru stabilitate la viteză la vale. Însă la 67,3 grade rămâne încă suficient de „abrupt” pentru ca bicicleta să te lase  să stai bine pe ea și la deal. Comparat acest unghi cu ce vedem la alte mărci consacrate pe diferite segmente, vedem unghiuri de 65,5 grade pentru biciclete dedicate enduro sau 69,5 grade pentru biciclete dedicate cross country. Asadar, noua One-Twenty este la mijloc.

Personal sunt adeptul mtb-urilor dedicate, fiecare pe feliuța ei. Am o bicicletă cu suspensii de 160 mm pentru dat tare la vale, dar mai greu cu urcatul și una cu suspensii de 100 mm pentru randament maxim la deal, dar mai „schetchy” la vale. Pe de altă parte nu toată lumea are loc în casă pentru mai mult de o bicicletă sau nu are bani și poate nici nu este atât de pasionat încât să investească în mai mult de o singură bicicletă. Pentru ei văd în noua Merida One-Twenty bicicleta aproape perfectă: suficient de performantă, permisivă și iertătoare la vale încât să te lase să mai gresești sau să te joci pe o potecă virajată și relativ tehnică și la fel de suficient de performantă la deal, mulțumită geometriei „tradiționale” care oferă randament pe distanțe lungi, gen ture cu rucsacul.

Totuși modelul de top în mâinile unui rider de top, va merge fără absolut nicio problemă și pe traseele foarte tehnice și solicitante de enduro. La modul cum bicicleta poate să o „încaseze”, nu există niciun dubiu pe partea asta.