Când am primit descrierea pentru aceste spray-uri, care țin apa și mizeria la distanță, inevitabil m-am gândit la Prima Evadare. O soluție de genul ăsta te-ar fi adus mai curat la finish, cu siguranță, doar dacă ajungeai în timp util. Chiar dacă la început am fost ceva mai sceptic în ceea ce le privește, neînțelegând cum e posibil să dai cu un spray pe haine fără să le pătezi, m-am convins rapid că funcționează fără probleme. Iar ca să mă conving de calitățile acestor produse, am lăsat un tricou în ploaie și-n lapoviță pentru nu mai puțin de 3 ore. Rezultatul, îl voi prezenta mai jos, în acest articol.
Cele două produse testate ne-au fost trimise de Motorex -Protex Spray și de la Ballistol – Biker-Wet-Protect. Ambele au aceeași acțiune, cu mențiunea că Motorex-ul este mai frumos parfumat. Aceste spray-uri sunt ideale atunci când te hotărăști să pedalezi prin ploaie sau prin noroi, dar cu toate astea, vrei să te întorci curat acasă.
Cum se aplică?
Oricare din cele două spray-uri se aplică direct pe haine, pe încălțăminte sau chiar pe cadrul bicicletei. În cazul hainelor, trebuie să le lași 10-15 minute să se usuce, iar pentru a grăbi procesul, le-am pus pe calorifer, unde soluția s-a uscat în maxim 5 minute. Am folosit aceleași spray-uri și pe anvelope dar și pe cadru. Odată ce o suprafață este tratată cu acest spray, apa nu va face altceva decât să se trasforme în stropi mai mari și să cadă, pur și simplu. Efectul vizual este grozav.
Cât de eficiente sunt?
Eficiența diferă în funcție de materialul pe care le-am aplicat. În cazul tricoului de ciclism, realizat din material sintetic, acestea au făcut față cu brio pentru aproximativ 1 oră și jumătate, cu mențiunea că în cazul Ballistol, timpul de acțiune al spray-ului a fost cu jumătate de oră mai mare până ce ploaia a început să treacă de partea cealaltă a tricoului. Pot fi utilizate pentru orice fel de material, de la textil la piele.
În cazul încălțămintei de ciclism, ambele mi s-au părut la fel de eficiente, apa nereușind să-i penetreze nici după mai bine de 3 ore.
Pe porțiunile de anvelope, noroiul nu s-a prins semnficiativ, însă în acest caz Ballistol-ul a fost mai eficient. Pe porțiunile de cadru, ambele spray-uri au fost la fel de eficiente.
Recomandare?
Da, desigur. Orice protecție în plus împotriva umidității este binevenită. De menționat că acestea reușesc să țină și uleiul la distanță, ideale deci pentru hainele de culoare deschisă care se pătează după un rulaj pe șosea umedă. Motorex-ul mi-a plăcut mai mult la capitolul ambalaj și miros, însă Ballistol s-a dovedit a fi o idee mai eficient dar și o idee mai ieftin, chiar dacă ambalajul nu este la fel de atractiv. Motorex-ul vine la pachet de 500ml, pe când Ballistol, la pachet de 200ml.
A doua zi tricoul nu era pătat, ceea ce este minunat. De notat că în turele mai lungi, aceste spray-uri își vor pierde din proprietăți, astfel că le pot recomanda pentru maratoanele mai scurte sau turele care nu depășesc 2 ore. Se aplică lejer pe hainele uscate, pe încălțăminte sau pe cască, înainte de tură. Odată ce-l aplici în timpul turei, acesta nu mai este eficient, căci suprafața este deja impregnată sau umedă.
Prețuri recomandate și importatori:
Motorex (500 ml): 18.5 euro – motorteam.ro
Ballistol (200 ml): 4.90 euro – nu există
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Vezi comentarii
Si, de curatat cum cureti suprafetele de substanta? Sau doar astepti sa se duca singura?
Salut, nu trebuie curățat nimic, rămâne uscat. Le speli apoi normal, ca după fiecare tură.