Categorii: AccesoriiDiverse

Pompă BikeFun Bell Air 1

Pompă compactă cu o lungime de 36 de cm? Greu de îndesat în categoria pompelor compacte, însă cu puțină voință poate fi catalogată astfel. BikeFun Bell Air este o pompă cu debit foarte mare, dată fiind dimensiunea acesteia, însă suficient de compactă încât s-o mai poți monta pe cadru cu ajutorul prinderii din dotare.

O văd ca pe o soluție ideală pentru concursuri, atunci când ai nevoie ca înlocuirea camerei sparte și umflarea acesteia să se desfășoare cu viteza luminii și ca pe una rezonabilă pentru ture, dacă nu ai prea mult chef să-ți obosești mușchii umflându-ți anvelopele.

Oricare ar fi scopul utilizării, Bell Air vine cu un cap interschimbabil ce poate suporta valve Presta sau Schrader. Așa cum este și normal. Mânerul este de asemenea excelent și-ți oferă nu doar confort ci și rapiditate. Capul este extensibil printr-un furtun, astfel încât să nu soliciți valva prea mult în procesul de umflare al camerei.

Pe de altă parte, dimensiunea mare a acesteia te poate deranja în unele cazuri la pedalat. Dacă prinzi suportul de țeava inferioară a cadrului, există un anumit risc de a fi lovită accidental cu piciorul. Pe seattube, poziția este mai relaxată. Suportul se prinde de cadru cu ajutorul unei curele cu arici, care nu mi se pare suficient de puternică pentru a ține pompa lipită de cadru. Lipsa unei prinderi cu șuruburi constituie un minus. De asemenea, prindere este gândită pentru țevi mai subțiri ale cadrului și mai puțin pentru cele mai groase, deci te vei lupta ca s-o fixezi.

Pe scurt, exceptând prinderea deficitară, pompa este o alternativă bună la cele compacte datorită debitului mare de aer pe care-l poate introduce în camera anvelopei tale. Varianta cea mai sigură pare a fi transportul în rucsacul cu accesorii, unde nu-ți va ocupa prea mult spațiu. Greutatea este acceptabilă, de 305 de grame, iar materialele și plasticele de o calitate medie.

Cost: 59 lei, Importator: BikeFun România

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma