Ochelari Tifosi Podium S

Compania Tifosi vine tare din urmă în materie de ochelari de ciclism și se străduiește să ofere câteva perechi care să reprezinte o amenințare serioasă pentru greii din domeniu. Am testat recent modelul Podium S, pentru a ne convinge dacă producătorul poate fi următorul nume mare în materie de ochelari pentru ciclism/sport, iar părerile pot fi citite mai jos.

Primul subiect pe care îl deschid este cel al lentilelor. Acestea sunt fotocromatice, deci își închid culoarea în prezența luminii, însă nu sunt tocmai cea mai bună opțiune în condiții de lumină puternică. Fiind o pereche de lentile transparente care au proprietatea de a se adapta nivelului luminozității, personal le văd foarte utile pentru zile de primăvară/toamnă cu cer variabil, ocazional brăzdat de câte o rază de soare. Iarăși nici condițiile de vizibilitate redusă nu reușesc să pună în dificultate lentilele când e vorba de claritate, căci efecte precum distorsiunea sau mărirea imaginii sunt inexistente. Ultimul, dar nu și cel din urmă atu al Podium S este Glare Guard, un strat care îmbracă lentilele și care reduce strălucirea obiectelor văzute prin intermediul acestora.

La fel de important este faptul că construcția ramei nu obstrucționează în niciun fel câmpul vizual, pe deasupra lățimea lentilelor fiind mai mult decât generoasă. Suplimentar, materialul din care sunt realizate, policarbonat, asigură rezistența la zgârieturi.

Confortul este punctul unde cei de la Tifosi nu au lăsat absolut nimic la voia întâmplării. Greutatea perechii Podium S este ridicol de mică, cifrând 29 de grame. Practic, nici nu simți că îi porți, așadar despre presiune în anumite puncte ale feței sau disconfort nici nu poate fi vorba. Dacă mai pun la socoteală faptul că puntea nazală și brațele din zona urechilor sunt fabricate din cauciuc hidrofil care absoarbe transpirația și le face mai aderente, atunci ca și confort, Podium S se bate în prima ligă.

Pe lângă ochelarii propriu-ziși în schimbul celor 350,99 lei vei mai primi și un toc dur cu fermoar, un săculeț în care să păstrezi ochelarii și cu care să îi cureți, dar și garanția pe viață pentru această pereche, în cazul în care produsul dovedește a avea un defect de fabricație.

Importator: Sportparts.ro
Preț: 350,99 lei


Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma