Alături de casca pe care am prezentat-o în articolul anterior, la pachet au venit la test și ochelarii Rudy Project Defender. Aceeași nuanță, ca să dea bine-n poze, dar cu un aspect robotic așa cum mi-a plăcut să-i numesc încă de când i-am văzut. Vremea în care Rudy făcea ochelari nu tocmai atractivi din punct de vedere al aspectului s-a încheiat acum ceva ani, iar Defender este dovada că lucrurile se îndreaptă într-o direcție corectă. Mai mult decât atât, italienii s-au inspirat din vechiul lor model Agressor lansat încă din 1992.
Ochelarii mari oricum sunt în trend, dar desigur, trebuie să ai și o față compatibilă cu aceste noi dimensiuni. Ar fi păcat ca jumătate din chipul tău să fie doar o lentilă uriașă. De probat înainte de achiziție!
Sunt disponibili cu mai multe lentile, însă de abia când am redactat acest articol am citit cât costă și mai ales, de ce costă atât. 1.135 de lei pentru o pereche de ochelari par să trimită acest produs în micul cerc al celor privilegiață care nu se uită la suma de pe ecran când plătesc cu cardul, dar există și o explicație pentru asta. Și nu are vreo legătură cu echipa Bahrain-Merida. Lentila ImpactX2 nu doar că nu poate fi distrusă, însă fiind o lentilă fotocromată, aceasta se deschide sau se închide în funcție de condițiile de iluminat. Cum sunt sigur că poți ghici ordinea, trebuie să completez cu ceva: viteza cu care se întâmplă asta, este foarte mare. Dacă pe traseu poate că nu întâlnești astfel de situații, exceptând atunci când mergi pe șosea și intri într-un tunel, în lipsa acelui tunel am făcut testul intrând de afară direct într-o încăpere foarte slab iluminată. Am rămas uimit și după cum spuneam, încă nu citisem nimic despre datele tehnice. Doar mi-am spus: hmmm, asta cred că este o lentilă scumpă. E drept, nu m-am gândit că acești ochelari ar costa atât, dar pe de altă parte e bine de știut că dacă ești atras de liniile extreme ale acestora, îi poți achiziționa și în varianta cu lentilă fumurie, oferită pentru aproape jumătate din preț: 681 de lei.
Confortul la purtare este excelent, deși poate că mi-aș fi dorit un mic pe partea superioară a ramei, care să oprească stropii muncii asidue depuse pe urcări. Aerisirea este excelentă, în acest sens existând două guri mari sus și alte două mici mai jos, iar reglajul pe nas se poate face facil. Partea de jos, cea galbenă, este un material cauciucat care poate fi înlocuit oricând cu unul de altă culoare. Greutatea de 34 de grame este cumva irelevantă din punctul meu de vedere, însă merită menționată pentru cei curioși.
Iată, deci, ce trebuie să reținem: lentila mare înseamnă un câmp vizual uriaș și o protecție excelentă. E drept că prețul nu conține și ștergătoarele cu motoraș pentru lentilă, însă potrivirea lor pe față face toți banii. Nu mă refer aici la aspect, ci pur și simplu cum te simți cu ei, purtându-i. Aceleași lucru pe care-l aminteam și despre cască, căci aceste produse nu sunt scumpe doar de dragul de a băga mâna-n buzunar inutil consumatorului, ci pentru că pur și simplu au ceva de oferit ce nu poți găsi la produsele ieftine: tehnologie, confort și nu în ultimul rând, performanță.
Importator: Rudy Project
Preț ochelari Rudy Defender: de la 681 de lei până la 1.135 lei
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…