Mersul pe bicicletă în condiţii optime de confort presupune un anumit echipament. Cel mai des întâlnit este cel „mulat”, din lycra întrucât este elastic, nu jenează mişcarea mâinilor şi picioarelor şi dacă transpiri se usucă repede. Însă mai există şi opţiunea pantalonilor “normali” de tip „baggy” care, pe lângă performanţe asemănătoare, arată mai „cool”, în special pentru cei care nu vor să pedaleze în haine mulate. Şi nu doar asta, însă vara ce tocmai a trecut am avut în România o mulţime de concursuri de mtb-enduro, unde efectiv nu poţi participa în echipament mulat… Aşa că am căutat să vedem ce altceva mai există pe piaţă.
Northwave Edge sunt astfel de pantaloni baggy pe care îi poţi folosi pe bicicletă cam în toate situaţiile, indiferent dacă eşti la o tură „clasică” de cross country la care mergi în general „mulat”, fie că ieşi pe potecă pentru ceva trail, all mountain sau enduro.
Ce am observat imediat este că Northwave Edge sunt foarte comozi, aproape că nu îi simţi pe tine. Materialul este moale şi elastic pe patru direcţii. Din punctul meu de vedere sunt la fel de comozi ca cei mulaţi, iar la caracteristica asta contribuie şi greutatea lor foarte mică, doar 230 grame, mărimea L. Pe de altă parte, personal prefer un material mai robust la acest tip de pantalon, ceva care să reziste mai bine la tăvăleală. Aceşti Edge nu au dat semne că ar avea probleme la eventualele căzături, dar par totuşi destul de delicaţi.
Pe de altă parte trebuie spus că Edge vin fără bazon, acel burete care este integrat în pantalonul mulat. Aşadar îi poţi purta aşa cum sunt sau poţi cumpăra separat o pereche de lenjerie cu bazon, ce pot fi purtaţi pe dedesubtul acestor baggy. Eu aşa i-am folosit întreaga vară, iar confortul nu a avut deloc de suferit.
Northwave Edge dispun de câteva specificaţii care îi fac să fie mai utili pe potecă. Spre exemplu au buzunare cu aerisire – partea interioară este din plasă, la care se mai adaugă o aerisire mică amplasată pe piciorul stâng. Toate buzunarele au feromare, aşadar ce pui în ele o să rămână acolo, indiferent cât de “gnarly” este poteca.
Apoi, buzunarul drept include două caracteristici interesante. Pe de o parte avem o gaică de care poţi agăţa cheile de la maşină, pentru a le avea cu tine în siguranţă pe traseu. Pe de altă parte la interior mai este un buzunar mic elastic, care se lăţeşte mult şi în care intră un telefon. Unul mai mare intră cam pe jumate. Teoretic acel buzunar vine ca o protecţie suplimentară pentru a nu zgâria telefonul dacă ai şi cheile în acelaşi buzunar. Alte buzunare aceşti pantaloni nu mai au, spre exemplu la spate.
Pe talie nu poţi pune curea însă lărgimea poate fi reglată cu ajutorul benzilor cu velcro. Croiala arată foarte bine, iar pe tine se potrivesc şi arată la fel de bine. Un alt detaliu care trebuie ştiut despre Edge este despre materialul impregnat cu o soluţie ce nu lasă apa să stea pe suprafaţă. Northwave îi spune DWR – Durable Water-Repellent. Nu în ultimul rând, logo-ul Northwave amplasat pe piciorul drept este reflectorizant.
Northwave Edge sunt nişte pantaloni destul de simpli, dar care se dovedesc foarte utili pe traseu. Îi văd cât se poate de potriviţi şi pentru trail, dar şi pentru cross country.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…