Piața camerelor de acțiune este astăzi foarte competitivă. Deși nivelul calității filmării a ajuns la un nivel foarte apropiat de cel regăsit în cinematografie, pentru o asemenea performanță trebuie plătit în general, un preț mare. Așadar de câțiva ani buni provocarea fabricanților a fost să ofere asemenea performanțe la un preț cât mai apropiat de puterea de cumpărare a utilizatorului amator.
Una din cele mai bune opțiuni de la această oră este action cam-ul Evolio iSmart Ultra 4K. Cu un preț de 799,90 lei fără eventualele reduceri, action cam-ul românesc este la mai puțin de jumătate de preț față de GoPro Hero 5 Black. Pe hârtie specificațiile sunt similare, dar este Evolio mai slabă datorită prețului mai mic? Pentru a afla am luat-o cu noi pe traseele de bicicletă, și nu am menajat-o, mai ales când s-a întâmplat să mai și cădem.
Specificațiile camerei sunt cât se poate de bune: rezoluții de filmare 4K(30fps); 2.7K(30fps); FHD1080P(60fps) stabilizare digitală; HD720P(120fps) slow motion; rezoluție foto 14 mp; ecran spate 2 inch; sistem de operare compatibil Android, iOS, Linux, MacOS, Windows; unghi de filmare/foto 170 grade; rezistență la apă până la o adâncime de 50 m; funcții: auto timer, ajustare expunere, microfon, setare dată, difuzor; conectivitate: HDMI Type D, micro USB; card stocare: microSD maxim 128 GB; senzor filmare Panasonic 34110PA cu focalizare 12 cm – infinit; procesor Ambarella A12; acumulator 1050 mAh.
Nu întâmplător am pomenit mai sus de GoPro întrucât la Evolio Ultra întâlnim multe din specificațiile producătorului american, cum ar fi dimensiuni fizice identice sau specificații tehnice similare. Și din punct de vedere al greutății, noua Ultra este mai în regulă în comparație cu GoPro, în ciuda prețului mai mic. Evolio iSmart Ultra 4K are o greutate de 76 grame sau 133 cu tot cu carcasă, în comparație cu 151 g cât are GoPro Hero 4. La ciclism, greutatea mică este întotdeauna apreciată, mai ales atunci când camera este instalată pe o bicicletă performantă din carbon. De asemenea o greutate mică implică și vibrații mai mici atunci când ești pe un traseu de downhill spre exemplu.
Pentru început, Evolio iSmart Ultra 4K vine livrat împreună cu multe accesorii. În cutie avem deja tot ce ne trebuie pentru a instala camera pe ghidonul bicicletei sau motocicletei, tija de șa a bicicletei, pe casca de bicicletă, pe schiuri sau placa de snowboard. În plus vei primi și adaptoarele adezive necesare pentru a instala camera pe orice suprafață plană sau chiar și pe un ham de piept. Acesta din urmă trebuie achiziționat separat.
De asemenea vei avea și adaptorul necesar pentru a fixa camera pe un trepied, o carcasă de tip skeleton pentru a folosi camera fără carcasa subacvatică și o ușiță de rezervă pentru carcasa antișoc. În cutie ai de asemenea, și încărcătorul usb.
Spre deosebire de camerele de acțiune Evolio pe care le-am mai testat până acum, Ultra dispune în premieră de o telecomandă pe care o poți fixa pe încheietura mâinii, la fel ca un ceas. La început mi s-a părut cam inutilă această telecomandă, ținând cont de faptul că și camera este totuși în raza de acțiune a mâinii tale, pentru a apăsa direct pe butoane. Totuși în timp ce o testam pe traseu mi-am dat seama că nu este chiar în plus. Voi detalia imediat.
Evolio Ultra are și un aspect mai high tech în comparație cu modele anterioare. Pe spate avem același ecran pe care putem vedea în ce direcție filmăm, dar pe partea din față a apărut un ecran LCD care ne oferă câteva informații de bază în orice moment, acesta fiind pornit tot timpul spre deosebire de ecranul din spate care se oprește după un anumit timp, pentru a economisi bateria. În același timp însă au dispărut de pe cameră LED-urile care clipesc în timp ce filmezi. Pentru a vedea acum ce face camera, dacă filmează sau nu, trebuie să privești frontal ecranul mic din față. Recunosc că aș fi preferat să rămână (și) LED-urile întrucât erau de ajutor.
Carcasa de protecție antișoc și subacvatică este identică din punct de vedere al dimensiunilor cu modelul anterior Evolio 4K. Acesta la rândul ei era compatibilă cu GoPro Hero 4 mulțumită amplasării identice a butoanelor. Pe traseu noi am preferat să folosim un suport din aluminiu pentru a fixa carcasa de ghidonul bicicletei, pentru a elimina eventuale vibrații datorate suportului original din plastic. Totuși le-am folosit și pe acestea, iar rezultatele nu au fost deloc slabe.
Cam în orice situație este de preferat să folosești camera închisă în carcasa sa de protecție. Dacă ești pe bicicleta de munte este chiar obligatoriu, pentru a o proteja de praf și mai ales de lovituri în cazul unei căzături. Dacă ești pe cursieră sau în oraș pe bicicletă în drum spre serviciu, ai totuși opțiunea de a fixa camera în suportul skeleton deși nu recomandăm întrucât datorită vibrațiilor este posibil să iasă. Carcasa skeleton oferă posibilitatea unei înregistrări mai bune a sunetului întrucât microfonul camerei nu mai este acoperit de carcasa anțisoc. Însă cel mai util este să folosești acest suport când filmezi în mașină spre exemplu, sau dacă instalezi camera pe trepied sau pe o platformă rotativă pentru a face un clip artistic time-lapse.
Meniul camerei este ușor de înțeles. După ce te obișnuiești totul devine rutină. Față de modelele anterioare lipsește însă din meniu opțiunea “upside down”. Era o opțiune utilă când nu puteai instala camera cu susul în sus trebuind să o pui invers. Spre exemplu pe tija de șa doar așa o poți fixa fără sa folosești prea multe adaptoare. Se poate însă „trăi” și fără opțiunea asta întrucât din softul de editare pe care îl folosești vei putea să dai „rotate” pentru a vedea filmarea corect.
Accesoriul complet nou pe care îl găsim la Ultra este telecomanda. Aceasta îți permite să pornești și să oprești camera, sau să faci poze, de la distanță. Inițial nu prea i-am găsit rostul. Până la urmă camera o ai instalată pe ghidon, tija de șa, pe piept sau pe cască. Deci nu ai probleme să ajungi cu mâna la ea și să-i apeși butoanele. Totuși folosind-o pe traseu mi-am dat seama cât este de folositoare.
Dacă instalezi camera pe bicicleta prietenului din față, pentru a te filma pe tine, este mult mai ușor să o pornești și oprești de la mână decât să te apropii tot timpul de el și să-i acționezi butoanele. O altă variantă utilă este pe motor. Deși nu am testat situația asta, un prieten motociclist ne-a spus că atunci când ai camera montată pe cască este mult mai greu să o acționezi cu mănușile groase de motor. În această situație o telecomandă fixată pe mână este de neprețuit.
O altă observație ce trebuie făcută este faptul că noul Ultra se încălzește mai mult față de celelalte două camere de la Evolio testate în trecut – Evolio 1080 și Evolio 4K. Îndrăznesc să cred că este mai util așa, cel puțin iarna întrucât și acumulatorul de la interior rămâne cald, păstrându-și performanțele chiar și pe vreme rece. De văzut însă la vară cum se va comporta. Legat de baterie, aceasta are o capacitate de 1050 mAh, autonomia fiind de aproximativ o oră în funcție de temperatura de afară. Totuși ideal este să ai la tine cel puțin încă o baterie de schimb. Vei găsi acumulatori de rezervă cu o capacitate de 970 mAh tot la Evolio la prețul de 79 lei.
Evolio iSmart Ultra 4K dispune și de funcție wireless. Poți conecta camera la un telefon smart sau tabletă, controlând-o de la distanță. Poți inclusiv să downloadezi ce ai filmat direct pe telefon/tabletă, deși folositor ar fi fost să le poți salva direct pe calculator pentru a le avea disponibile la editare. Consider această funcție folositoare și pentru situațiile când folosești camera instalată pe dronă. Poți vedea pe telefon ce filmezi.
Desigur poate cel mai important este însă cum filmează noua Ultra. „iSmart Ultra este o camera de acțiune revoluționară care captează imagini de o calitate excepțională care vor mulțumi chiar și pe cei mai exigenți utilizatori!”, stă scris pe site-ul oficial Evolio. Știm cum este cu marketingul, însă în cazul de față tind să le dau crezare. Clipul de mai sus este martor că filmarea oferă o calitate cât se poate de bună, comparabilă cu ce iese din GoPro. Personal am fost total mulțumit de calitate. Sincer, nici nu este nevoie să apelezi la rezoluția maximă 4K pe care o suportă camera. Folosind-o la 2,7K obții filmare excelentă, dar în plus beneficiezi și de fișiere video mai mici și spațiu mai puțin ocupat pe calculator. De asemenea, potrivit specificațiilor avem stabilizare imagine doar la rezoluția 1080 60fps. Însă la rezoluție mai mare, chiar și fără această stabilizare, filmarea o consider foarte bună.
Concluzia testului este pozitivă. Calitatea filmării și fotografiei acestei camere este cât se poate de bună, foarte apropiată de etalonul GoPro. În plus funcțiile pe care le are camera, conectivitatea wireless, telecomanda, toate accesoriile din cutie, prețul și faptul că dacă o comanzi o poți avea acum și nu peste o lună, fac din întreg pachetul unul foarte reușit.
Producător: SC. Televoice Grup SRL.
Preț la data publicării testului: 799,90 Lei
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Salutare.Si eu mi-am luat aceasta camera de 3 zile mai exact si am constatat urmatoarele probleme..
1.inregistrarea cu sunet nu se poate reliza deoarece pe toata filmarea inregistreaza un pacanit,trosnit(nu stiu exact cum sa-l denumesc)chiar si cu sonorul oprit tot inregistreaza sunetele enumerate.
2.Bateria nu tine mai mult de 20 minute fimare continua.
3.Pe site-ul oficial bateria este declarata 1300mah in realitate este de 1050..
4.Telecomanda lipseste din pachet(se achizitioneaza separat)
5.Aplicatia wifi este sub orice critica(se blocheaza)
Drept urmare am dus camera in service-ul lor si astept rezultate..o sa revin cu concluzii dupa reparatie.
Salutare...camera nu aubreusit sa o repare in service si nici alta la schimb nu au avut...drept urmare la fix 30 zile de la predare mi-am primit banii inapoi....
Salutare. Mi-am luat un Evolio la inceputul lunii. Din pacate, calitatea lui e sub Hero 3 Black, putin peste Hero 2, pe care-l am de multi ani. Bateria de 1050mah nu tine 1h de filmare nici in casa, mare pacat. Nu are leduri si nici butonul de inregistrat/pozat nu functioneaza coerent, de multe ori ne avand nici macar feedback sonor. Acceasi problema si cu bratara care ar trebui sa scape de probleme. Semnalul sonor este prea slab, chiar si la volum maxim. Cea mai mare problema pe care o am eu, si o vad si in filmul vostru e vignetarea si haloul, oricat de buna ar fi calitatea filmarii, cele 2 nu sunt acceptabile de la nici o camera. Pe cat de mult l-am luat pt a sustine o firma romaneasca, pe atat de mult imi dau seama ca e doar vorba de una chinezeasca. Astept sa vad update-uri sau rezolvarea problemelor pe care le-am inaintat si celor de la Evolio.
Chiar cautam o camera ca asta, dar mai ieftina decat un GoPro. Articolul a picat la fix. Mersi
Advertorial?