Adevărul este că nu-mi amintesc să fi primit până acum la test o pereche de încăltăminte care să arate bine, să fie și comodă și să aibă și ceva performanță acolo unde am eu nevoie. O să exemplific: design-ul noilor Lynx Zero mi-a plăcut la nebunie, din prima, și mă bucur nespus că am primit versiunea această neagră de culoare din toate cele disponibile. Apoi, odată încălțați mi-au venit precum o mănușă, chiar dacă este vorba despre o pereche de încălțăminte. Și nu în ultimul rând, mi-au oferit aderența necesară pe pedalele Nukeproof pe care le folosesc pe bicicleta de street. Ar fi și câtvea minusuri de menționat, însă mai târziu, în articol.
Să intrăm un pic în atmosferă: Lynx este un model lansat în 1998, însă varianta de față este ceva mai slim și mai simplă decât versiunea inițială, adusă de altfel la nivelul unei perechi de încălțăminte sport c așteptări ca pentru anul 2021. Așadar, eu văd Lynx-ul mai degrabă modern, decât clasic, nu doar prin formă dar și prin gama de culori. Nu sunt nici foarte lați, ceea ce mă bucură nespus, căci sincer nu-s fanul unui design bulky. Sunt exact așa cum trebuie să fie, iar în ceea ce privește culorile, ai o completare de crem/bej la nivelul interior al tălpii, în rest toată acțiunea este dominată de negru. Perfect.
Cum menționam mai devreme, Lynx sunt foatre confortabili, dar trebuie ținut cont de faptul că povestea asta vine și cu un compromis: de regulă, talpa pantofilor pentru street/mtb este mai dură, iar întreaga construcție superioară învăluie mai ferm piciorul, pentru stabilitate, însă cei de la DC nu au gândnit neapărat această pereche pentru biciclete ci mai degrabă pentru skate. Skate casual cum le place lor s-o numească. Asta nu înseamnă că-ți vor zbura din picioare, dar dacă ești obișnuit cu femitatea unei perechi special construită pentru biciclete, nu o vei găsi aici. Partea bună este că ai de rezervă încă un set de găuri pentru șireturi, dacă dorești să-i prinzi până sus, însă la mine a funcționat și în varianta cool, în care am lăsat limba (de dimensiuni generoase) să se afișeze în toată splendoarea ei, fără s-o forțez să stea liptă de picior. În această formulă, nu am avut niciodată probleme cu aderența, cu mențiunea că Lynx se simt mai loose. Pentru activitățile urbane, nu aș putea cere mai mult. Talpa se înfige bine în pinii pedalelor, deși este evident că nu este dedicată 100% pentru o astfel de compatibilitate. Mi-a plăcut mult de tot și logo-ul marcat pe aceasta, dintr-un capăt în celălalt.
Dacă ar fi însă să-i port când pedalez la munte sau pe bicicleta de enduro, lucrurile se schimbă radical. Acolo chiar aș avea nevoie de o talpă mai dură și de ranforsări suplimentare pentru bombeu și călcâi. Să nu uităm însă că Lynx nu a fost construit niciodată pentru așa ceva.
Revenind la deplasările urbane, aceștia sunt foarte confortabili de purtat, iar forma și culoarea îi face compatibili cu absolut orice piesă vestimentară. De fapt, mi-au plăcut atât de mult, încât i-am purtat aproape zilnic în ultima lună. La început și-au dat drumu mai greu în partea superioară, acolo unde se îndoaie când calci, iar cuta respectivă m-a deranjat un pic pe partea de sus a labei piciorului. După care și-au revenit. Talpa nu este foarte înaltă, dar potrivită cât să ai impresia că pășești mereu pe ceva moale. Fixarea se face cu șiret, unul negru, dar care pentru un plus de spectaculozitate poate fi înlocuit cu unul colorat.
Până una-alta, îi poți vedea în acțiune în primul episod al noului nostru vlog:
Concluzie
DC Lynx nu sunt dedicați bicicletelor, însă reprezintă cea mai de bun simți soluție din cele testate până acum, care să ofere o performanță bună și un confort excelent. Și cu toate acestea să poată fi purtați și pe stradă, zilnic. De aceea, mă gândesc că pot fi o alegere foarte bună pentru cei care nu caută performanța, ci pentru cei care doresc o pereche bună la toate, ceva destul de greu de găsit în ziua de astăzi. Și în asta constă de fapt măiestria lui Lynx, reușind să ofere toate acestea într-un model cu un preț chiar rezonabil.
Preț de raft recomandat: 370 Lei
Importator: u-man.ro
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…