Apărătoare de noroi Fouriers

Fouriers ne-au trimis printre alte componente de test și o apărătoare de noroi, pe care am decis să o montăm de abia acum, deoarece este perioada potrivită de pedalat prin pământul moale, care ne dă bătăi de cap tuturor. Desigur, scopul ei nu este de a te proteja doar de noroi, este la fel de utilă și într-o zi ploioasă pe un traseu acoperit cu macadam. Sau în orice altă situație când vrei să rămâi cât mai curat.

Este vorba despre o bucată de plastic ce cântărește mai nimic și care poate lua foarte ușor forma furcii, acolo unde se montează (sub podul furcii și între brațe). Pe spate este marcată cu diverse linii punctate, indicând zonele unde poate fi tăiată în cazul în care dorești să-i reduci dimensiunile. Eu nu am găsit niciun motiv bun pentru a face asta și am folosit-o întreagă, iar la final s-a adeverit a fi o decizie bună, căci reușește să țină locul apărătorii care se montează și se prinde sub țeava inferioară a cadrului. Astfel, nu doar furca și cadrul sunt protejate, ci și ochii tăi – eu am pedalat pe noroi fără ochelari (la vale) și nu am avut nicio problemă.

Se fixează cu coliere de plastic, de preferat fiind colierele o idee mai lungi pentru a putea împrejmui brațele furcii. Ținând cont de prețul de doar 20 de lei, pot spune că este cel mai eficient accesoriu pe care l-am testat până în acest moment, luând în calcul utilitatea, raportată la prețul de achiziție. Altfel spus, pentru o sumă foarte modică, scapi de multe bătăi de cap.

Preț: 20 Lei
Importator: Bikedistrict.ro

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma