Viața curierilor pe bicicletă este mai degrabă o subcultură, cel puțin acolo unde are rădăcini puternice, Vancouver numărându-se printre asemenea locuri. Cei care practică această meserie tot o numesc cea mai tare din lume, dar documentarul Murder of Couriers pătrunde destul de adânc în miezul acesteia și scoate la iveală problemele acestei comunități strâns legate, care variază de la dependență de droguri până la filozoficul nihilism.
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…