Vârful Moldoveanu urcat cu bicicleta într-o zi

Cifrele sunt seci: 80 de kilometri, 2450 de metri denivelare pozitivă, 15 ore în șa, aproximativ 3 ore în care am împins/cărat bicicleta… Dincolo de ele rămâne poate cea mai frumoasă tură de anul acesta și satisfacția de a bicicli până pe acoperișul României. Plăcerea de a descoperi o zonă cu totul nouă, cu peisaje superbe pe o vreme ideală de mers la munte va rămâne pentru foarte mult timp în amintirea noastră.

Am plecat dinspre sudul Munților Făgăraș, mai sus de satul Corbi, județul Argeș. Din ce ne-am documentat, pe acolo este calea cea mai ciclabilă de acces către Vârful Moldoveanu. Doar că sunt 40 de kilometri până în vârf! Tura este ideală pentru două zile, dar constrângerile partenerilor de pedalat ne determină să încercăm să urcam într-o zi și apoi să coborâm la mașini.

Noaptea a fost scurtă, am ajuns târziu, am campat la intersecția dintre Valea Cernatului și Valea Rea, iar dimineața la ora 7 eram în picioare. Cătălin este cel mai obosit, a reușit cu greu să doarmă 30 de minute. Alături, în poienița unde ne-am campat a fost chef mare toată noaptea. Până plecăm se face ora 8.30. Startul este susținut, înaintăm rapid, dar în același timp constatăm că nu toată lumea ține pasul. Se formează două grupuri. Puțin după prânz suntem în Malița unde drumul forestier se ramifică.

Decidem acolo să ne separăm în două grupuri: 4 vom încerca ascensiunea pe Vârful Moldoveanu, iar ceilalți 2 vor încerca să urce cât îi țin puterile, urmând ca de la un anumit punct să se întoarcă. După vreo 30 de kilometri pe bicicleta ajungem la punctul unde mai trebuie să o împingem la deal sau chiar să o cărăm în spate. Avem biciclete de 10-11 kilograme, echivalentul unor rucsacuri mai grele și mai incomozde. Mai puțin Pufi, care are o bicicleta de 16 kilograme! Măcar este compensată puțin de faptul că are peste 90 de kilograme. Avem porțiuni de urcat, dar și de coborât abrupt, vârfurile se succed în lunga muchie spre Moldoveanu. Reușim să parcurgem porțiuni pe bicicletă, ca apoi să trecem din nou la împins sau cărat în spate. Ultimii 10 kilometri până în vârf i-am parcurs în 4 ore. La 17.15 suntem pe acoperișul României, ajungem sus în aplauzele unor turiști nemți și români.

Mâncăm, facem pozele de rigoare și apoi pornim spre lungul drum de întoarcere. Coborâri și urcări cu bicicleta purtată pe brațe, porțiuni scurte de mers pe bicicletă, dar coborârea continuă. Apoi pedalăm încet datorită pietrelor de pe drum dislocate de către utilajele forestiere. Ne oprim din când în când să o așteptăm pe cățeaua Vistea care azi a făcut un maraton alergând alături de noi 40 de kilometri. Ajungem la mașini cu puțin înainte de ora 24. Obosiți, dar foarte fericiți!

De ce ne-am dus în tura asta care pare nebunească? În primul rând dacă nu încerci, nu știi cât de greu este în realitate și in al doilea rând am fost siguri că suntem bine pregătiți pentru așa ceva. Dovada că am avut dreptate s-a văzut a doua zi: dimineața am fost un pic obosiți, dar am plecat într-o altă tură frumoasă pe un munte învecinat. În concluzie, a fost o experiență pe care cu siguranță o vom repeta cu plăcere!

Material scris de Laurențiu Barza, căruia îi mulțumi pe această cale.