Categorii: Trasee bicicleta

Traseu – Urcare şi coborâre la Bârcaciu

Traseul de azi este unul scurt, dar intens dacă este parcurs în ritm alert. Îţi propunem o urcare până la cabana Bârcaciu din munţii Făgăraş. Ascensiunea se face în mare pe potecă turistică, iar în funcţie de experienţa pe care o ai vei putea pedala mai mult sau mai puţin. În general este destul de dificil întrucât înclinaţia este mare, poteca destul de îngustă, virajele strânse şi de cele mai multe ori sunt pietre şi rădăcini alunecoase. Oricine poate face acest traseu chiar şi aşa tehnic cum este însă mulţi vor împinge bicicleta peste 50%, iar la întoarcere, la vale, nu este exclus ca anumite porţiuni să doreşti să le faci pe lângă bicicletă.

Însă coborârea este diferită întrucât se face pe un drum forestiere şi acesta foarte inclinat. Şi la deal şi la vale am obţinut pe ciclocomputer înclinaţii de peste 30%. Traseul nu este lung, în jur de 10 km dus-întors, însa îl recomandăm datorită caracterului său complet montan şi curat. Este bun de făcut dacă oricum erai în zonă şi vremea mai puţin bună nu-ţi permitea să faci un traseu mai lung şi mai greu.

Accesul spre cabană se face dinspre Avrig, Sibiu, pedalându-se pe drum asfaltat la început apoi forestier până la cabana Poiana Neamţului alt 706m. De aici se continuă cu drum forestier normal pentru aproximativ 450 m până când facem uşor stânga intrând pe drumul de TAF care este practic poteca spre Bârcaciu însă mult mai abruptă. Urmărim marcajul turistic cruce roşie, iar traseul descris în acest articol este măsurat începând de la Poiana Neamţului, nu Avrig.

Pentru încă aproximativ 1 km se poate pedala însă depinde mult de condiţia fizică întrucât rampa este mare. La un moment dat drumul face brusc dreapta, coboară în albia râului şi apoi urcă pe cealaltă parte a versantului. De aici am intrat efectiv pe potecă spre cabană şi de aici pedalatul va mai fi posibil doar ocazional.

Toată urcarea, începând de la Poiana Neamţului, are în jur de 5,3 km. Pe traseu te vei intersecta de mai multe ori cu forestierul care coboară dinspre Bârcaciu însă noi continuăm pe potecă pentru a face coborârea pe forestier. Spre finalul urcării, undeva pe la km 4,7, ajungem în golul alpin. De aici poteca nu se prea mai distinge datorita defrişărilor din zonă. Dacă nu mai găsim poteca putem continua ascensiunea pe forestier.

Ajunşi la Bârcaciu putem lua o binemeritată pauză. Cabana este tot timpul deschisă şi vei găsi ospitalitate. Poţi servi un ceai fierbinte sau chiar să mănânci dacă este ceva pregătit la bucătărie.

Coborârea se face pe drumul forestier de TAF care începe undeva din spatele cabanei. Acesta nu este „your average forest road” fiind extrem de inclinat cu pante care depăşesc şi 30%. În plus suprafaţa este alcătuită în mare parte din pietre mari şi instabile mai greu de parcurs pe bicicletă. Este nevoie de îndemânare destul de mare şi experienţă suficientă pentru a pedala acest traseu tehnic.

Coborârea are în jur de 5 km. Nu dispune de marcaj turistic, iar spre final te întrebi puţin dacă nu cumva l-ai rătăcit întrucât acesta merge direct prin albia râului. Traseul de faţă nu este ceva deosebit în sine. Reprezintă doar o mică provocare în cazul în care erai în zonă şi vroiai să faci ceva rapid. Îl recomandăm datorită frumuseţii naturii prin care te poartă.

Statistici traseu
Lungime: 10 km
Diferenţă de nivel: 854 m (Google Earth)
Timp de parcurgere: 2:30 ore urcare, 40 minute coborâre
Altitudine maximă: 1550 m (Cabana Bârcaciu)
H maxim traseu: km 5,3 (Cabana Bârcaciu)
Rampă medie / maximă: 18 % / 31 % (Google Earth)
Izvoare: Nu. Doar la cabanele Poiana Neamţului şi Bârcaciu
Nivel: Greu
Download track şi puncte de interes

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • Daca nu va e cu suparare, nu reusesc sa inteleg cum 10 km si o diferenta de nivel de 854m dau o rampa medie de 18%. Salutare!

    • Cei 10 km sunt pentru dus-intors. Cei 18% reprezinta rampa doar la urcare. Coborarea a fost, normal, mai putin interesanta din punct de vedere al urcarii :)

  • nu vreau sa fiu carcotas dar nu e logic sa urcati pe drumul forestier si sa coborati pe poteca?

    • Am ales sa coboram pe forestier intrucat acesta este foarte abrupt (rampa si de peste 30%) si plin de bolovani instabili, asadar aderenta slaba la urcare. Este un drum foarte dificil insa la coborare merge facut daca ai frane bune si mai faci pauze pentru racirea discurilor sau odihna degetelor. Coborarea pe poteca nu este nici asta usoara in special daca traseul este umed. Radacinile iti dau serios de furca. Insa desigur ca poate fi incercat si in sens invers.

      Forestierul este destul de recent, deschis cu ocazia defrisarilor. Insa nu este un forestier obisnuit ci pentru TAF (tractor articolat forestier). Cu alte cuvinte este extrem de inclinat si accidentat. Un SUV obisnuit nu are nicio sansa.

    • asta m-am intrebat si eu, dar eu nu tin minte sa fi vazut drum forestier pana la Cabana. Ma bucur acum sa aud ca exista

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma