Categorii: Trasee bicicleta

Traseu – Păuliş, Miniş, Ghioroc

Primit de la partenerii noştri “Aventuri pe bicicletă” acest traseu porneşte din Păuliş pe marcaj triunghi albastru şi continuă în Munţii Zarandului, Arad, România.

Se anunţase pe sâmbătă să nu stăm în case, să ieşim la o plimbare pe bicicletă! Ce dacă e februarie?! Plecăm încă somnoroşi cu trenul de 7:50 din Arad în direcţia Păuliş. Ne întâlnim cu Dodi, care pierduse trenul, în centru la biserică de unde porneşte şi marcajul pe care îl urmărim în această tură. Facem ultimele reglaje şi plecăm pe traseu. Soarele atunci ieşea de după dealuri iar vântul nu adia deloc, e perfect! Rulăm pe teren îngheţat, din când în când presărat cu zăpadă. Urcam lejer, să mai şi surprindem puţin minunăţia de natură cu ai săi biciclişti. În acest cadru de vis este locul vostru, nu printre maşini cu a lor poluare!

La un moment dat scurtăm puţin marcajul şi facem stânga, nu ca în filmare la dreapta (push bike). O porţiune cu noroi lipicios ne aşteptă liniştită, noi nu eram la fel de liniştiţi. E un chin cu bicicleta încărcată cu noroi ! Urma surpriza, ZĂPADA, semn că pe creastă e destulă!!! Nu ne aşteptam la asta, cu toate că era cumva logic… Mai urcăm puţin şi ajungem la locul unde facem primul popas. De aici se vede foarte frumos Mureşul şi o salbă de munţi în depărtare, merită să veniţi chiar şi doar pentru această privelişte.

De aici intrăm pe un traseu de creastă de unde începe aventura pe zăpadă cu noroi pe dedesubt. După ce ne chinuim să rezolvam unele probleme mecanice trag şi o trântă pe o porţiune sensibilă, abordată total aiurea. Anvelopa spate era necorespunzătoare condiţiilor şi mult prea umflat. Învăţăm şi suntem atenţi să respectăm indiciile terenului sau păţim la fel.

Drept argument, luaţi în considerare că în condiţii de rulare pe suprafaţă rece, cauciucul anvelopei îşi schimbă proprietăţile. Dacă mai rulaţi şi pe zăpadă cu noroi, iar între zăpadă şi noroi sunt şi frunze obţineţi o combinaţie fatală. SĂ AVEŢI GRIJĂ, integritatea corporală sau chiar viaţa poate fi pusă în pericol.

Norocul a făcut că am scăpat teafăr! Ne continuăm aventura mai cu băgare de seamă!

Luaţi de adrenalina coborârii rătăcim marcajul. După o perioadă bună de mers consultăm busola şi pornim în căutarea marcajului. Dacă nu aveţi busolă sau GPS este recomandat să vă întoarceţi pe unde aţi coborât până găsiţi marcajul pierdut. Vă puteţi pierde şi panica destul de uşor dacă sunteţi la prima tură!

Alunecă rău şi la push bike şi la pedală, istoviţi facem un popas bine meritat. Mulţumim pentru masă! A fost foarte bună şi gustoasă. Am pornim după marcaj! În scurt timp ne intersectam cu acesta. Triunghi albastru, marcaj turistic Păuliş – Vf. Capra.

Îngheţat la picioare, cu spd-uri, hotărâm să coborâm în Miniş. O coborâre grea pe noroi şi zăpadă. Mai bine să nu coborâţi pe aici, sau dacă coborâţi aveţi grijă pe ultima bucată, e grea în condiţii de aderenţă scăzută! Dacă nu aveţi anvelope bună nu veniţi pe deal în asemenea condiţii, nu prea vă veţi distra. Dacă sunteţi ciclist montan profesionist sunt sigur vă descurcaţi să coborâţi cu aproape orice anvelopă faţă/spate, astfel adrenalina v-a fi la cote alarmante! Ciclist montan profesionist am zis!

Articol publicat în original pe aventuripebicicleta.ro.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma