Masivurile Șes și Meseș pe timp de primăvară

Cu minivacanța de 1 mai și Paște, dar și cu ocazia weekendurilor de dinainte au început să se adune câteva restanțe care așteaptă să fie scrise. Prima ar fi aferentă unei ieșiri de o zi, prin munții cei mai apropiați de Cluj-Napoca, Munții Gilăului, ieșire făcută pe data de 6 aprilie, doar că pentru moment prefer să o mai amân puțin. Cu vremea bună de afară, de câteva săptămâni încoace, am și uitat de ceața ori ploaia pe care am prins-o atunci, la sfârșit de iarnă. Probabil voi reveni la aceasta, în miezul verii când deja mă voi fi săturat de căldură, ori la toamnă când va fi în ton cu vremea de afară.

Următorul weekend a fost ca un fel de duatlon: sâmbătă – o tură cu bicicletele, duminică – o ieșire la ski. Vremea bună ce se anunța o așteptam de ceva timp, astfel că nu am rezistat tentației de a împăca dorința de a lua startul biciclistic pe de o parte și cea de a reveni la zăpadă, pe de altă parte. Marian vine cu o propunere tare tentantă: un traseu circuit, intitulat „Cu bicicletele în Mare V”. Marele V?! Care V? Cine știe de acesta?

Arunc o privire pe o formă incipientă a track-ului și văd că ar urma să pedalăm pe meleagurile munților Șes și Meseș, de fapt în depresiunea pe care cele două masive de altitudine mică o formează. Marele V, numele născocit de amicul meu, nu se referă la altceva decât la aspectul pe care cele două formațiuni muntoase îl formează înspre Valea Crișului. Toată lumea e punctuală și reușim să plecăm la ora stabilită înspre localitatea Ciucea (județul Cluj). După  circa 73 de kilometri ajungem la intrarea în traseu și fără să pierdem vremea ne încălecăm caii cu două roți.

Trecem europeanul și intrăm pe o uliță din sat, care după câteva sute de metri ne conduce pe un single trail printre gospodării. După supriza și bucuria pe care ne-a provocat-o poteca, urmează un scurt urcuș tocmai pe lângă cimitirul satului, însă astfel vom avea priveliște spre Ciucea. Primăvara începe să-și intre tot mai mult în drepturi, deși de dimineață priveam cu ochi de iarnă către Vlădeasa, care încă avea destulă zăpadă. Verdele e tot mai crud și nu cred că mai e prea mult până pomii vor exploda în culori și miresme.

Se pare că am ales destul de bine startul sezonului de pedalat, căci e foarte plăcut în tricou și pantaloni scurți. Interesantă trecere… de la suprapantaloni. De deasupra Ciucii continuăm urcușul către Vânători, pe drumuri de macadam, însă perfect ciclabile. Drumul mare îl urmăm doar pentru puțin, iar mai apoi cotim stânga pe un drum/ vale pe unde am pedalat o bucată prin apă… a fost o adevarată plăcere.

Ușurel ne apropiem de Sârbi, acolo unde intenționăm să vizităm vechea bisericuță de lemn. Aici, curtea bisericuței, pomii înfloriți, ne îmbie parcă la o pauză. Scoatem câte ceva de mâncare din desagă, pun hamacul și ne relaxăm puțin înainte de a continua traseul.

O potecă printre lanurile din câmp ne scoate în preajma bisericii satului, edificiu situat în proximitatea celeilalte. Satele de pe aici, par să fie unul în continuarea celuilat, astfel că o eventuală graniță între ele pare destul de greu de identificat.

În căldura și soarele de afară avem de dovedit un urcuș de vreo 400 de metri. O parte e pe asfalt, o parte pe drumuri pietruite. Undeva pe la mijlocul urcării, ne abatem puțin de la drum pentru a trece pe la alte două obiective interesante: izbucul și cascada Barcăului. O coborâre înierbată ne duce drept la izbuc și la apa lui rece, numai bună pentru a ne potoli setea. Parcăm caii cum se cuvine, se odihnesc și ei; între timp mai coborâm puțin până la cascada pe care apele ce ies din ponor o formează la doar două, trei minute după ce iese la lumină.

Revenim la drum și continuăm restul urcușului către platoul Ponorului, care face parte din munții Șes-Plopiș. Un drum ca-n palmă, printr-o pădure de brad și pini se strecoară pe aici. Pe platoul Ponorului își fac apariția dolinele, atât de specifice reliefului carstic.

Părăsim asfaltul și intrăm pe un drum de culme. Mici urcări și coborâri, o căsuță tare mică și fotogenică, niște sălașe ca-n Trascău și pedalăm tot pe culme, până ajungem în Negreni Bucium de unde coborâm spre Negreni. Până la mașini nu mai avem decât încă vreo 3 kilometri, însă tragem pe stânga pentru o pauză de hidratare înainte de a porni spre Cluj.

Material scris de Alina Cîrja și publicat pe blogul Banda Roșie

Foto: Marian Poară, Alina Cîrja