De la Caransebes in Valea Almajului peste Semenic

Tura a avut loc in octombire 2010. Traseul a fost: Caransebes – Slatina-Timis – Brebu Nou – Semenic – Valea Cosavei – Valea Nerei – Patas – Prilipet – Eftimie Murgu – Putna – Prilipet – Iablanita.

Tura incepe din Caransebes (mai precis din gara, noi am venit de la Timisoara), undeva intr-o dupa amiaza de octombrie. Ne facem loc prin oras, apoi iesim din oras si pedalam speriati si in alerta maxima pe bucata de drum european, pana la intersectia la dreapta spre Petrosnita (6 km).

De acolo ne relaxam, nu mai suntem pe drumul circulat 🙂 Ajungem la Bucosnita, apoi la Slatina-Timis. Spre stanga (Muntele Mic / Tarcu) se vede frumos, aerul e curat, liniste. ajungem la Slatina-Timis, de acolo se termina partea cu lugu-lugu si incepe drumul spre Brebu Nou. Un urcus pe un drum aiurea de rau (cu cine am vorbit, ne-a spus ca e pacat de masina, dar cu bicicleta e ok).
Drumul urca serios pe vale, are in total vreo 18 km. Din pedala in pedala, am ajuns la Brebu Nou. Deja e tarziu si intuneric, dar asa ne-am inteles cu gazda de la pensiune.

Ce nu am vazut noaptea, se vede pe harta mai jos :

A doua zi de dimineata, afara e racoare (3 grade Celsius), dar asa e la munte si mai ales la inceput de octombrie. Dupa ce ne-am adunat si am mancat micul dejun, ne-am achitat datoriile si am pornit mai departe. Scopul zilei e sa urcam la Semenic, sa traversam platoul, sa ajungem la un drum forestier care apoi sa ne coboare in Valea Almajului pe Cosava si apoi pe Nera in jos. Pana la Prilipet.

Zis si facut. Am plecat din Brebu Nou, am trecut pe la Garana, apoi am ajuns la Prislop in intersectie, de unde si pe bicicleta si mai pe langa, am urcat spre Semenic. Cu vreo 2 km inainte de Semenic, in timp ce impingeam la deal amandoua bicicletele, ne depaseste o masina alba cu o bitza de downhill pe acoperis. Opreste si soferul (Radu) intreaba daca nu ajuta sa ia o bicicleta si un pasager pana la releu pe Semenic; cum sa nu :).

Asa scap de Georgi si de bitza ei :). Sus pe la releu ne regrupam, mergem sa mancam pranzul cu sora lui Radu (Agnes) – Radu deja plecase cu bitza. Aici la cabana ne intalnim cu Codruta, gazda, care ne serveste un pranz excelent. Tot de la ea aflam ca timpul a fost urat pana cand am venit noi pe acolo, lapovita si ninsoare cu o zi inainte. Lenevim prea mult, dar in final ne rupem de caldura cabanei si pornim sa traversam platoul. Vremea este excelenta, soare cu nori, 6-7 grade afara.

De data asta stim traseul, iar ca bonus cainii de la stana nu mai erau la post. Si iata-ne ajunsi la marginea padurii. Am inceput sa coboram prin padure, mai multe frunze cazute decat acum 6 saptamani cand am fost pe aici. Am ajuns in Poiana Alibeg, am urcat din nou la 1300 m altitudine, apoi am inceput sa coboram. In sfarsit am dat de drumul nostru 🙂

Acum cateva saptamani am facut aici la dreapta si ne-am dus la Valiug, azi e momentul sa mergem la stanga. Dupa cateva momente in care nu eram sigur ca suntem unde trebuie, am dat de canalul de apa si de tunelul Nera, apoi mergand pe langa canalul de apa, am zarit si cantonul de apa Cosava; canalul merge in sus, noi am luat-o in jos, in dreapta.

Aici a inceput distractia: drumul nu a mai fost folosit de ceva vreme, sunt multe lemne cazute, bicicletele noaptre nu sunt modelul de sarit peste asa ceva, asta ne incetineste ingrozitor. Coboram incet pe Cosava, macar nu ploua. In cele din urma drumul prezinta urme de civilizatie si de utilizare, ajungem si la intersectia cu Nera care venea din stanga.

De acolo am pierdut altitudine rapid, drumul e bun; a urmat intersectia cu drumul de pe Helisag (care venea din dreapta). In sfarsit au aparut salasele celor din Borloveni si Patas, aerul se schimba.

Ajungem din nou la asfalt, un caine mic dar rapid vrea sa alerge cu 45-50km/ora dupa noi, nu prea ii iese :), in sfarsit ajungem si la un pod strategic: in stanga sunt Borlovenii Vechi, in dreapta e Patasul.

Intre ele e doar  un pod peste Nergana (Nera), si fara placutele indicatoare, nu ai stii ca sunt 2 sate diferite ca nume. Noi alegem sa mergem catre Patas si sa ajungem la Prilipet, unde vom sta peste noapte. A fost un drum frumos de la Brebu Nou la Patas.

Iata-ne treji si in aceasta zi de sambata. De data asta ne-am trezit in Valea Almajului, judetul Caras-Severin. Planul zilei este sa mergem la Eftimie Murgu (local i se spune Rudaria), sa urcam pe valea cu faimoasele mori de apa si apoi sa urcam catre culme, sa traversam culmea si apoi sa coboram in satul Putna.

Inainte de asta trebuie sa curatam bicicletele de noroi, la mine nu mai mergea schimbatorul, era foarte mult noroi pe bicicleta. In schimb pe cea a Georgianei, nu era. Papucii mei erau destul de curati ai ei insa erau plini de noroi; concluzia e ca ea a mers prin noroi si a tinut bitza la scuteala :). Am curatam bitzele, am uns lantul si am pornit, putin cam tarziu, era deja ora 12.

Asadar pornim de la Prilipet catre Rudaria, urcam pe vale, facem cateva poze prin zona; drumul dintre Prilipet si Rudaria are in dreapta cateva mori care erau impartite cu cei din satul Bania, care nu aveau apa lor curgatoare pe care sa construiasca mori. Tot suim pe vai, pe una la stanga, pe alta la dreapta, pana cand ajungem unde nu mai are rost sa suim pe bitze; suntem la 500m altitudine, drumul e destul de spalat, destul de abrupt.

Asa ca impingem la bitze, bem apa, ne uitam la altimetru. In cele din urma suntem sus la 800 altitudine, dar mai avem de urcat, pana la 1000m. Culmea e superba, drumul excelent. Intalnim o stana, omul de acolo ne explica ce si cum, oile le vor cobora peste o saptamana. Dupa vreo 15 minute apar 5 caini mari, ne latra, noi ne ferim cumva. Bonus: mai apar 2 caini, magia cifrei 7 ca sa zic asa. Cumva scapam de ei, cu bitza si cu o creanga cu frunze in capat sunt relaxat in situatia asta.

Culmea continua, incepe ploaia, dar nu dureza decat vreo 30 de minute. Se simte miros de oi, dam nas in bot cu alti caini, tot 5 bucati (asta o fi STASul prin zona?!), si de astia scapam usor. Dispar cainii, apare soarele, contrastul cu norii plumburii e superb, auriul ierbii frumos si el. Si incepem sa coboram de pe culme, intram in padure, ajungem la o zona plina de feriga, apoi in padure. Aici nu mai e asa ca lumea pentru ca nu s-a mai circulat de ani buni si sunt crengi, copaci in drum, panta e mare, Georgi e obosita.

In cele din urma ajungem la sat, in Putna. Ne bucuram sa reintalnim oameni dragi acolo in sat. Din Putna pornim pe asfalt spre Prilipet, un drum in viteza, noaptea. Macar e asfalt bun fara gropanele obisnuite. Si asa s-a terminat si ziua de sambata, din nou la Prilipet.

A, sa nu uit: la Putna, sat apartinator de comuna Prigor, exista o manastire parca menita sa inchida arcul muntilor deschis de manastirea Putna din Moldova. Manastirea Almaj-Putna nu are notorietatea celei din Moldova, dar e un prilej bun de vizitat aceste locuri (drumul Prigor-Putna e asfaltat). Mai e acolo si biserica ortodoxa, in rest un sat obisnuit din Banatul de munte.

Iata ca a venit si ultima zi a aventurii noastre. Duminica am pornit de la Prilipet spre Iablanita de unde urma sa luam trenul spre Timisoara. Ca sa nu fie o calatorie monotona, la Borlovenii Vechi am urcat pe drumul vechi spre Borlovenii Noi (nu am mers prin Prigor). Drumul urca putin, apoi coboara in Borlovenii Noi (local se numeste Breazova – ca si lacul de la Valiug (cel de dupa centrala electrica de la Crainicel)). De la Breazova, urcam dealul catre punctul numit Tzarova. Asfaltul este bun, coborarea rapida pentru o bicicleta. Deja nu mai suntem in tinutul Almajului, suntem in Craina, cum i se spune zonei de catre localnici.

De aici continuam spre Globu Craiovei, trecem prin Cheile Globului, parca e rezervatie naturala, multe specii vegetale la un loc intr-o arie mica, cautati pe net daca vreti detalii. Oprim putin la Glob, apoi continuam spre Iablanita.

Ajungem in timp util, iar ne facem numarul de circ cu „Va rog un bilet pentru biciclete!” -> se uita lung la tine, te sfatuiesc sa vorbesti cu nasul in tren. Lume multa aici in gara: majoritatea merg la Caransebes la liceu, cativa si la Timisoara. Vine trenul, are vagoane cu etaj, ce bine pentru cand ai biciclete.

Si iata-ne din nou in gara Timisoara Nord, locul de unde am inceput aventura de toamna.

A fost o tura frumoasa, in care multe lucruri din imaginatie au trecut in realitate. Bicicletele au suportat zona, Georgiana si ea s-a descurcat excelent, mie mi-a fost bine la genunchi si la spate. timpul a tinut cu noi de asemenea. In total am avut ~140 km, dar i-as reface oricand, cu cea mai mare placere 🙂

Articol trimis de : Catalin Simion
Site web : catalinsimion.blogspot.com