Categorii: Trasee bicicleta

Circuit de 100 km cu asfalt de top și trafic foarte mic, în vestul Bucureștiului

De câțiva ani caut un circuit de 100 km cu asfalt bun, mașini puține și care să evite DN-urile din nordul sau vestul Bucureștiului, dar am găsit mereu doar variante care fie includ bucăți extrem de aglomerate și periculoase, cum e DN1A între Buftea și Ploiești, fie includeau bucăți de drum foarte proaste sau chiar neasfaltate, așa că nu găsisem niciodată ceva ce să mă mulțumească pe deplin, deși sunt multe versiuni extrem de frumoase.

Soluția mi s-a arătat zilele acestea și cu ajutorul a două bucățele mici explorate de mine pentru prima dată am reușit să leg un astfel de circuit. Mi-a plăcut însă așa de mult încât am decis să nu îl țin doar pentru mine, așa că iată-l aici și pentru voi:

Intrarea pe circuit se poate face dintr-una din localitățile Ciorogârla, Bâcu sau Tărtășești, adică nu include și drumul până acolo care riscă să fie totuși aglomerat. Pentru că eu l-am făcut din Tărtășești am să îl descriu începând de acolo.

Din Tărtășești se pleacă pe drumul de Brezoaele și apoi din centru la stânga spre București prin Coșoba. Calitatea drumului: bună cu mici gropi ce pot fi ușor ocolite, trafic aproape inexistent!

Din Coșoba se intră în județul Giurgiu, drumul e de calitate mai bună și se continuă spre București până în Joița unde se virează pe drumul spre A1. Calitatea drumului: excelentă, trafic mic.

Din Joița până în Ghionea se urmează drumul betonat ce face ieșirea spre A1. Calitatea drumului: medie, cu clasicele rosturi de pe drumurile betonate. Trafic mediu, pot fi ceva camioane, dar bucata nu e lungă.

Din Ghionea se merge drept spre Drăgăneasca prin Ulmi, Trestieni și Căscioarele. Sunt niște sate liniștite iar drumul e cu asfalt impecabil, câteva gropi ce se pot ocoli sunt doar până în Ulmi. Traficul la început mic scade spre zero.

La Drăgăneasca în centru se virează stânga spre Florești, un drum nou asfaltat prin câmp, prilej de sprint la viteză maximă. Calitatea impecabilă, trafic zero. Ceva gunoaie aruncate pe câmp strică peisajul.

Din Florești se virează dreapta spre Palanca prin Stoenești. Drumul șerpuiește prin sate, asfaltul e impecabil, trafic aproape zero.

Din centru din Palanca se virează stânga spre Icoana, apoi pe drumul principal până în Poenari. Aceasta a fost o bucată complet nouă pentru mine, asfalt impecabil, trafic spre zero, evită varianta anterioară printr-un cartier mărginaș dubios din Bolintin Vale cu asfalt praf.

Din Poenari se trece pe sub A1 iar la prima intersectie mai mare se face stânga spre Bolintin Deal. Drumul e foarte bun, puținele gropi se ocolesc ușor, traficul spre zero. Aceasta e a doua bucată nouă pentru mine și evită o porțiune din șoseaua Bolintin – Ciorogârla care e destul de aglomerată și cu asfaltul foarte prost. Bonus: în Bolintin pe dreapta e o pizzerie/cafenea bună, cu prețuri mici, aproape la jumătatea traseului!

Din Bolintin Deal mergem spre Mihai Vodă și pe drumul prin pădure spre Tântava, apoi virăm stânga spre Dârvari. Deși sunt ceva gropi mari, asfaltul în rest e impecabil. Trafic spre zero.

Din Dârvari intrăm pe una din scurtele bucăți cu trafic mai intens, spre Ciorogârla, iar apoi peste A1 spre Bâcu. Din Ciorogârla din centru traficul se mai ușurează. Asfaltul e foarte bun cu excepția unei mici zone în jurul podului peste A1.

Din Bâcu mergem spre Săbăreni. Drumul a fost presărat cu griblură acum câțiva ani și are zone unde bicicleta tremură, dar putem găsi linii să le ocolim. Altfel asfaltul e foarte bun. Traficul e slab spre mediu.

Din Săbăreni urmăm drumul prin pădure spre Gulia până în sensul giratoriu din DN7. Prima parte până la intrare în Gulia avem asfalt foarte bun cu doar câteva gropi și trafic mic. Prin satul Gulia drumul e betonat și de o calitate medie spre proastă, dar pe o distanță destul de scurtă.

Din Gulia se traversează DN7 pe la sensul giratoriu cu atenție și se continuă spre Sămurcași pe un drum nou, cu asfalt excelent, probleme fiind doar la o trecere la nivel peste calea ferată. Trafic destul de mic.

Din Sămurcași se merge spre stânga spre Ciocănești. Drumul e foarte bun, traficul mic spre foarte mic.

Din Ciocănești se face dreapta spre Decindea și apoi imediat stânga spre Urziceanca. Drumul e impecabil, există ceva trafic pe bucata mică spre Decindea dar spre Urziceanca e aproape zero. În mod normal se poate continuna și spre Vizurești dar acolo e un pod în construcție care trebuie ocolit pe un drum pietruit. Noi din Urziceanca facem stânga din nou spre Crețu pe un drum excelent, excepție făcând un mic pod metalic. Apoi din Crețu la stânga ne reîntoarcem în Ciocănești. Trafic mic spre inexistent pe toate bucățile.

Din Ciocănești revenim în Tărtășești. Drumul are ceva gropi pe prima parte, apoi e foarte bun cu excepția trecerii la nivel cu calea ferată. Traficul e mic spre mediu. Din Tărtășești, pentru a ajunge la locul de start, mai avem de parcurs 2 km în dreapta pe DN7, singura porțiune ce folosește un DN. Traficul e deseori foarte mare în zonă, dar sunt 2 benzi pe sens.

Eu zic că e o tură frumoasă de 3,5-5 ore, de făcut fie ca antrenament (există și ceva segmente Strava), fie ca relaxare, chiar și cu bicicliști mai puțin experimentați, deoarece nu pune probleme deosebite. Asfaltul impecabil pe marea majoritate a drumurilor și lipsa aproape totală a mașinilor (cu excepția zonelor precizate) vă vor relaxa cu siguranță!

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

  • Ar fi minunat sa pot parcurge si eu acest traseu, intrucat este absolut benefic pentru sanatate si apoi mai ies si eu din monotonia vietii la bloc.
    Sugerez tuturor impatimitilor de plimbari cu bicicleta sa impartaseasca impresiile lor dupa o excursie de acest fel.
    DRUM BUN TUTUROR!

  • Bucati din traseul descris de tine am factu si eu. Intr-adevar, sunt portiuni cu asfalt bun si trafic putin. Dar totusi, din toate localitatile consider ca Vizuresti e intotdeauna de evitat. E plin de tigani si nu de putine ori am fost abordat sau hartuit...probabil din cauza echipamentului de bicicleta "suspect". In rest, numai bine si spor la pedalat!

  • Salut,
    Eu sunt nascut in Bacu si am facut bucati din traseul asta. O sa incerc si zona spre Palanca.

    In alta ordine de idei, corecteaza te rog Coshoba (scuze, nu am diacritice pe telefon) in Cosoba!

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma