WTB Nine Line 29×2.0 (2015)

WTB – prescurtare de la Wilderness Trail Bikes – sunt unii dintre cei mai apreciaţi şi mai vechi producători de anvelope de mounain bike din lume. Compania a fost înfiinţată în 1982 în California şi de atunci produce anvelope de cea mai bună calitate pentru cele mai exigente cerinţe din toate domeniile MTB-ului. Wolverine, WeirWolf, NanoRaptor, VelociRaptor sunt anvelope care au făcut istorie şi de care orice pasionat vechi de MTB sigur a auzit măcar, dacă nu le-a şi folosit.

Personal am avut o experienţă plăcută cu câţiva ani în urmă cu o anvelopă care nu mai este în oferta curentă, MutanoRaptor, o combinaţie fantastică de aderenţă şi viteză mare de deplasare.

Una peste alta, e clar că marca WTB este pe placul meu şi am fost nerăbdător să testez un model mai new-school al acestora, printre puţinele fără nume de monştrii: Nine Line, produsul cu care WTB a venit în întâmpinarea noului val de biciclete de race de XC cu roţi de 29.

După cum spuneam, Nine Line este o anvelopă concepută special pentru roţile de 29 şi nu există în alte dimensiuni. Ea a apărut iniţial în versiunea 29×2.0, destul de îngustă pentru standardele de azi, dar producătorii spun că utilizatorii vor beneficia de o greutate redusă (615 g) iar pereţii laterali foarte supli vor compensa pentru lipsa de volum la amortizare. Totuşi, la cererea publicului, în 2015 a fost scoasă pe piaţă şi o versiune 29×2.25, cu o greutate cu 20 g mai mare. Ambele dimensiuni vin în versiune pliabilă, cu tehologie TCS light compatibilă Tubeless Ready şi cu compus dual de cauciuc, dual DNA. Mai există şi o versiune pe sârmă de 2.25 de buget redus, cu o greutate de 833 g şi cu compus simplu de cauciuc DNA.

Suprafaţa de rulare este formată din mici crampoane relativ rectangulare  şi cu profil destul de subţire care formează o linie aproape continuă pe mijloc pentru viteză şi rezistenţă mică la înaintare. Crampoane cu o formă mai neregulată şi destul de agresive se găsesc în două rânduri, câte unul pe fiecare margine, pentru a asigura aderenţă bună în viraje. Între crampoanele de pe mijloc şi cele de pe margine există o serie de crampoane tot rectangulare aranjate în formă de V invers (în mod ciudat, producătorii recomandă montajul cu profilul V invers decât normal, probabil aderenţa fiind oferită de forma crampoanelor). În afară de liniile mediană şi laterale, crampoanele sunt destul de rare, ceea ce permite rularea în condiţii acceptabile pe noroi.

La instalare, am constatat o greutate de doar 567 g, mult mai puţin decât specificaţiile. Instalarea tubeless pe un set de roţi Mavic Crossmax SLR (printre cele mai populare roţi de XC) a mers foarte uşor, ele aşezându-se pe poziţie cu ajutorul unei pompe manuale de podea, fără compresor, lichidul anti-pană etanşând doar contactul cu janta, lateralele anvelopelor neavând pori vizibili.

Subiectul dimensiunii de 2.0 fiind de interes, am păstrat o roată cu vechea anvelopă Vredestein de 2.2 pentru o foto-comparaţie. Diferenţa de volum este vizibilă.

Pentru un test complet în toate condiţiile, am ales unul dintre cele mai grele şi temute trasee de MTB din România, tura lungă de la Geiger MTB Challenge, un traseu foarte tehnic ce combină toate tipurile de teren, de la forestier şi asfalt până la trail-uri cu pământ, nisip, bolovani şi iarbă cu înclinaţii mari la urcare, coborâre dar şi cu porţiuni cu înclinaţie laterală mare. De asemenea, traseul conţine porţiuni lungi de coborâre pe bolovani mari şi instabili. În plus, traseul a fost după câteva zile de ploaie, aşa că noroiul a fost prezent pe alocuri în cantităţi destul de mari. Am folosit o presiune de 1.8 atm în ambele roţi, ceva mai mult decât 1.6-1.7 cât folosesc la anvelopele de 2.2 – eu am peste 90 kg.

Pe asfalt, anvelopele au rulat acceptabil, dar presiunea era prea mică pentru aşa ceva, deci se simţea un pic de rezistenţă. Totuşi, am sperat să fie un compromis bun odată ieşit de pe şosea. Cu o presiune un pic mai mare cu siguranţă ele rulează foarte bine.

Odată intrat în pădure am constatat o aderenţă surprinzător de bună pe urcările şi coborârile pe pământ ud dar mai ales am fost plăcut surprins de o aderenţă laterală superioară altor anvelope de race testate la trecerea prin şleauri umede. După mai mulţi km parcurşi am început să prind curaj să abordez vârfuri de şleauri pe care nu puteam sta cu un Race King. Doar pe vreo două urcări exagerat de abrupte cu noroi lipicios am pierdut aderenţa, în condiţii în care nicio anvelopă de race nu ar fi făcut faţă.

Evident, pe numeroasele porţiuni de potecă înclinată lateral anvelopele s-au comportat exemplar, mult peste aşteptări. Traseul include şi niste porţiuni lungi de potecă plină cu nisip destul de adânc unde mă aşteptam să mă afund destul de tare dar, spre surprinderea mea, le-am parcurs la fel de bine şi în viteză ca şi cu nişte anvelope mult mai late. Pe iarbă s-au comportat de asemenea fantastic, am derapat doar pe o coborâre foarte abruptă pe iarbă pe care mereu pierd aderenţa, dar de data asta parcă s-a întâmplat mai târziu decât cu Race King-ul de anul trecut.

Proba de foc rămâne traversarea lungilor porţiuni cu bolovani. Aici am simţit puţin lăţimea mică a anvelopelor, acestea având jocul lateral un pic mai accentuat decât eram obişnuit, dar pereţii moi şi-au făcut treaba şi per total trecerea peste bolovani s-a făcut în condiţii optime. Nu am avut parte de tăieturi sau alte pagube în colţurile de stâncă, chiar dacă presiunea era destul de mică şi, din când în când, mai sesizam janta de pe spate atingând pietrele la şocuri foarte mari. Într-o porţiune cu rădăcini am avut parte de o pană pe care am auzit-o dar s-a etanşat imediat şi nu am avut nevoie nici măcar să încetinesc.

Nu pot să fac aprecieri despre rezistenţa lor în timp, dar după aspect par să se încadreze în media genului acesta de anvelope, adică în jur de 1000 km rulaţi extrem sau 2-3000 mai lejeri. Probabil că moartea lor este, la fel ca şi la toate anvelopele de XC de race, asfaltul care trebuie evitat pe cât posibil.

Ca şi o concluzie generală, WTB Nine Line 29×2.0 mi se par nişte anvelope fantastice pentru trasee de MTB pe teren variat, de la uscat până la ud, dar totuşi nu pentru noroi foarte adânc. Ele vor face faţă la orice provocare vă va arunca în faţă un traseu de XC, la un preţ destul de mic faţă de concurenţă.