De curând am testat schimbătorul Sram X0 Eagle AXS, iar la scurt timp a sosit și noul GX la probe. Şi ce probe. GX-ul a avut o viață ceva mai grea la teste, în principal pentru că a rulat în condiții mai dure, cu mult noroi dar și pentru că a încasat ceva lovituri pe traseu, în special o piatră de dimensiuni măricele care a sărit fix în corpul schimbătorului aruncată fiind de anvelopă. Au rămas desigur ceva urme pe GX, însă funcționalitatea a fost de neclintit. Iar asta a dovedit că acele demonstrații de lovit cu ciocanul în schimbător pe care cei de la Sram le-au publicat încă de la lansare, chiar sunt pe bune. Este solid și deschis la abuzuri. Ceea ce spulberă mitul că un schimbător electronic este sensibil. Nu este.
Judecând prin prisma prețului, kit-ul de upgrade pentru GX este oferit pentru aproximativ 400 de euro, pe când X0 îți va scoate 620 de euro din buzunar. Această diferență este plătibilă doar dacă vrei un schimbător mai colorat, cu materiale mai ușoare și care cântărește cu 72 de grame mai puțin. Alte diferențe nu am sesizat între cele două, ba chiar maneta de schimbător a GX-ului mi-a plăcut mai mult și am considerat că este mai ergonomică. Ceea ce face ca X0 să rămână doar o chestiune de pedigree și nimic mai mult. Pe partea de electronică, sunt convins că împart aceeași structură. Iar legat de materiale, GX-ul folosește unele care nu-ți vor sfâșia sufletul atunci când le vei lovi sau le vei zgâria. Să spunem mai pe scurt că este un schimbător heavy duty.
La fel ca în cazul lui X0, GX are o construcție de dimensiuni mai mari, ceea ce înseamnă că dacă vei lăsa bicicleta aplecată pe partea cu schimbătorul sigur în vei zgâria. Sau există riscul să mai agăți câte ceva de prin pădure când te dai la vale. Însă reprizele de schimbare sunt la fel de geniale ca în cazul lui X0, adică foarte rapide și precise, iar acel zgomot pe care-l produce când schimbi, este inegalabil. De menționat că este compatibil și cu caseta de pinioane de la Sram, cu pinionul mare de 52 de dinți.
Pe scurt, GX rămâne alegerea mea numărul 1, chiar dacă în gama Sram mai există (pe bani mulți) schimbătoarele XO sau XX1. Pur și simplu nu are rost să cheltui banii pe ele când există GX. Autonomia este similară celorlalte două (adică-l încarci o dată, iar dacă ieși mai rar, îl vei încărca după mult timp), te scapă de o cămașă în plus și funcționeaăz ireproșabil. Pe lângă toate acestea, chiar este mai robust decât un schimbător mecanic.
Greutate cu tot cu shifter: 543 grame
Preț: 395 de euro (internet) pentru schimbător + shifter
Film unboxing și scurtă prezentare:
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…