Poate lanțul bicicletei nu este prima piesă la care te gândești când spui “performanță”. Dacă se învârte trebuie să fie bine. La câte biciclete cu lanțuri extrem de îmbâcsite cu ulei și praf am văzut este destul de clar că majoritatea nu acordă prea multă importanță acestei componente. Însă un lanț murdar, nu neapărat uzat, strică și celelalte două componente ale transmisiei, foile și pinioanele. Așa că cel mai bine este să menținem lanțul într-o stare constantă de curățenie, în special pentru modelele de top folosite mai ales la concursuri.
Cum transmisiile cu 11 pinioane nu sunt încă prea populare, am testat un lanț pentru caseta clasică cu 10 pinioane. Diferența constă în lățimea/grosimea lanțului care este din ce în ce mai mică odată cu mărirea numărului de pinioane. În cazul de față lățimea pinilor este de 5,88 mm.
X10 SL DLC este modelul de top al taiwanezilor de la KMC, din gama de lanțuri pentru 10 viteze, compatibil cu bicicletele de șosea și mtb. KMC este una din companiile importante de pe piață, cu o istorie de peste 40 de ani, care construiește lanțuri de bicicletă compatibile cu sistemele Shimano, Campagnolo și Sram.
Gama DLC este specială întrucât e mai rezistentă decât lanțurile obișnuite. DLC vine de la Diamond Like Coating. Aici, deși nu e vorba de diamant ci doar „asemănător diamantului”, suprafața tratată în acest fel devine deosebit de lucioasă și robustă. Rezultatul înseamnă practic o rotire mai lină și o schimbare mai bună a vitezelor chiar dacă lanțul este murdar cu noroi sau nisip. Tratamentul DLC reduce frecarea între zalele lanțului, dar și între lanț și celelalte componente ale transmisiei, toate ducând la schimbări mai precise de viteze în condiții meteo extreme.
Lanțul face parte și din categoria SL – Super Light. Cu 110 zale acesta cântărește 238 grame, în comparație cu Shimano Ultegra care are în jur de 267 grame. Poate nu pare mult însă la o bicicletă de top fiecare gram contează. Aceste lanțuri beneficiază și de un tratament TiN (nitrură de titan), care la rândul lui oferă frecare și mai mică, prelungind durata de viață a lanțului și a celorlalte componente ale transmisiei. Suprafața TiN constă într-un material ceramic extrem de dur care, aplicat pe suprafața produselor, în cazul de față pe lanț, mărește rezistența sa în timp și reduce uzura.
De asemenea, și modul de prezentare este absolut frapant. Lanțul este aproape considerat o bijuterie venind livrat într-o cutie cu închidere magnetică. Iar când îl vei lua cu mana pentru a-l instala vei vedea ce construcție fină și precisa are per ansamblu. Îl putem considera a fi o bijuterie inginerească.
O altă caracteristică benefică a lanțului KMC X10 SL DLC este modul de construire a zalelor și pinilor. Totul este perforat – zalele exterioare, interioare și pinii. Acest lucru nu reduce deloc robustețea lanțului în schimb reduce semnificativ greutatea. În plus aceste perforații ajută și la o eliminare mai rapidă a noroiului când lanțul este murdar. În teorie cel putin. În realitate am observat că noroiul rămâne prins între zale însă doar până când zona dificilă se termina. Mai departe lanțul se autocurăță singur. Nu în ultimul rând pinii și plăcuțele perforate reduc efectul de chainsuck.
Plăcuțele zalelor sunt fabricate dintr-un aliaj de oțel care ajută la reducerea întinderii lanțului, mărind astfel durata sa de viață. Pinii sunt fixați prin metodă hidraulică fapt care la rândul său oferă o robustețe suplimentară. Tratamentul 3X-SP (Triple eXtreme Stretch Proof) al plăcuțelor și pinilor fac lanțul mai rezistent la uzura cauzată de nisip și murdăria care intră în interior. Plăcuțele exterioare dispun de „Punte XX”. Aceasta înseamnă practic o combinație între aliaj foarte subțire și oțel rezistent cu o formă precisă de „punte” ce oferă lanțului rezistență mărită.
În teren am simțit acest lanț a fi foarte performant. Condiția principală este desigur să ai și schimbătoarele bine reglate. Dacă această clauză este îndeplinită, schimbarea vitezelor este ireproșabilă, lină și precisă. Chiar și în condiții de noroi mai puțin vâscos. Ideea este că dacă ajungi să intri în noroi lutos nu te mai ajută nicio tehnologie. Așa că în cadrul concursurilor și mai ales când ești dotat cu o bicicletă bună, este de preferat să știi deja să citești bine terenul pentru a alege linia cu cel mai puțin noroi, mai ales atunci când aceasta este mai greu de intuit.
După aproape 1000 km de folosire pe mtb potrivit Strava, pe transmisie Sram și în condiții variate, de la soare la ploaie, nisip de munte și noroi de câmpie lanțul nu prezintă încă întindere. Însă toate acestea vin cu un preț pe măsură. La 449 lei lanțul KMC X10 SL DLC nu este ieftin însă nici nu este adresat masei cicliștilor. Pentru DLC există nișa de cicliști care pe de o parte își permit biciclete ușoare și performante și pe de altă parte doresc o echipare de top ce oferă nu doar greutate redusă ci și performanță ridicată. Așadar, dacă îți permiți componente de top pentru bicicleta ta atunci lanțul KMC X10 SL DLC, sau varianta DLC pentru 11 viteze, trebuie să se afle pe lista ta de opțiuni, pentru că livrează ce promite.
Lanțul vine cu 116 zale și are inclusă zala „MissingLink” pentru service rapid. În teste eu l-am folosit cu 110 zale. Pinii au o lungime de 5,88 mm, iar lanțul nu este direcțional. Așadar poate fi instalat în ambele direcții. Asigură-te doar că după ce l-ai rodat într-o direcție, după service îl instalezi în același sens.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Poti face comparatie daca sunt folosite in aceleasi conditii de exploatare. In concluzie daca ai omorat deja un lant de 90 de lei, si ai vazut cat tine, pune-ti pe aceeasi bicla, sub aceleasi picioare si lantul de 500 de lei,, si vezi cat tine...cu lera nu cu "da semne de uzura"!! In rest, da, sunt fite pt. cei cu buzunare adanci, si care se uita la -30gr. si nu la bani.(unii au si sponsori). Oricum ai da-o nu tine cat 5 lanturi de 90 de lei! dar stai in fata!
Szoke Mate, vorbesti fara sa fi avut acest lant ! Majoritatea isi dau cu pareri pe net , fara sa aibe habar despre un produs , din moment ce nu l.au avut pe mana! Al meu ruleaza de peste 4500 km pe o bicicleta de cicloturism veche de 10 ani, si nu da nici un semn de uzura , iar finisajul este la fel de lucios ca in prima zi! Si mai invata ceva de la viata : orice lucru este calitativ in functie de pret iar asta cu marketing este o aberatie spusa de amatori !
Un lant cu un prent de approx 90 RON (pt 10 pinioane) tine cam 1200-1300 km, sa zicem maxim 1500 km, cu un rider the 65 kg si folosit exclusiv pt mountainbiking. Asa zisele "avantaje" aduse de acest lant, cum ar fi alea 30 de grame in minus si durata de viata mai lunga (m-as mira daca ar fi peste 2000 km) nu cred ca justifica pretul exorbitant de 450 RON. Si nici nu cred ca procesul de manufacturare a lantului ar fi unul chiar atat de costisitor incat sa justifice pretul. Restul toate sunt marketing BullShit pt aia cu buzunare foarte adanci.