Santa Cruz Heckler SL: mai suplu și mai sportiv

Se poate spune că față de versiunea originală a lui Heckler, varinta SL, este una mai suplă și mai sportivă, ca atunci când îi compari pe Arnold Schwarzennegger în calitate de cel mai bun culturist cu Eliud Kipchoge în calitate de cel mai bun maratonist. Ambii au un pachet de mușchi impresionanți, însă corpurile lor arată complet diferit. Și așa se poate face comparația și între Heckler-ul normal și cel SL: una este dotată cu un motor mare, full-power, cu care poți aborda cam orice fel de urcare îți propui fără prea mult efort, cu cealaltă te miști mult mai ușor datorită greutății scăzute și poți chiar să tragi de ea ca să dai bine în filme. Una peste alta, bicicletele electrice din categoria super light sunt acum în trend, iar din punctul meu de vedere sunt chiar binevenite: îți pun picioarele la treabă, însă îți oferă și o greutate mai scăzută astfel încât să te joci în voie cu bicicleta. Și să nu uităm un detaliu important: acestea este un Santa Cruz cu o suspensie VPP. Iar asta se traduce prin distracție nelimitată.

Pe scurt:

  • full-suspension cu cadru din carbon (și aluminiu) și cursă de 150mm
  • furcă pe aer cu o cursă de 160mm și brațe superioare de 35mm
  • preț de achiziție: 42.000 lei
  • roți format mullet 29/27.5
  • pentru trasee dificile de munte
  • poziție: relativ dreaptă
  • geometrie: adaptată traseelor dificile de munte/enduro

Pentru cine este această bicicletă?

În ultima vreme este evident că a apărut un public nou pentru bicicletele electrice, iar acest public este caracterizat de faptul că pot face oricând un compromis pentru a pune picioarele și mai mult la treabă, plătind pentru un motor mai mic dar câștigând pe partea de greutate redusă. Printre alții, și eu mă număr printre acei oameni însă momentan mai am o rezervă: până să-mi achiziționez o astfel de bicicletă, o să aștept ca acestea să scadă și mai mult din greutate, din simplul motiv că o greutate maximă de 16-17 kg mi se pare ideală pentru acest segment. În orice caz, acest Heckler SL cântărește 19.4 kg și se simte ca o bicicletă ușoară atunci când te dai cu ea, dar pe urcările abrupte, dacă nu alegi modul maxim de asistență, poate deveni destul de dificil. Iar când spun abrupt, chiar mă refer la urcări foarte abrupte, așa cum poate fi remarcat din filmul de prezentare.

Și voi trece direct la motorul Fazua, de mici dimensiuni, cu un cuplu suficient de 60 Nm și cu un acumulator de 430Wh, adică atât cât aveau bicicletele electrice acum 10 ani. Iar pe vremea aceea era suficient. Și este și acum, dată fiind greutatea redusă a bicicletei. Nouă ne-a ajuns acumulatorul pentru o diferență de nivel de vreo 1.000m, timp în care nu mi-a păsat neapărat pe ce mod de asistență am pedalat (a se citi deci pe High). Traseul a avut o lungime de aproximativ 25 de km. Așadar, întorcându-mă cu încă o linie acasă, înseamnă că a fost prea bine ținând cont de datele de mai sus. Cuplul nu se simte puternic, însă nici nu este necesar. Este exact atât cât trebuie ca să-ți susțină o tură mai rapidă decât ai da-o în mod normal pe o bicicletă non-electrică. Și chiar a fost rapid.

Suspensia pe de altă parte este punctul central al acestei bicicletei, atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere al performanțelor. VPP-ul înghite totul foarte eficient și pare permanent mai mare decât cei 150mm pe care-i oferă. Nu am avut nicio secundă, niciun motiv ca să mă plâng de aceasta.

Apoi mai este culoarea, dovada vie că aspectul vinde. Reacțiile tuturor au fost de mare mirare și este clar că la acest capitol Heckler-ul atrage privirile la maxim. Cadrul construit din carbon adăpostește eficient motorul și acumulatorul. De fapt, o face atât de bine, încât nu puțini au fost cei care s-au mirat să afle că acesta era un e-bike și nu o bicicletă normală.

Ce echipare are?

Într-un cuvânt: suficientă pentru nevoile de a urca rapid și de a te da la vale, mult mai rapid. Spre exemplu, la nivel de transmisie schimbătorul de pinioane GX mecanic dovedește că un schimbător wireless nu este absolut necesar. Iar frânele din gama Code și-au făcut foarte bine treaba, chiar dacă nu-s modelul de vârf. Singurul comentariu pe care îl am este legat de aspectul acestor frâne, care par mai ieftine comparate cu versiunea de top, dar este vorba doar despre finisaje la mijloc, nu și despre performanță. Altfel spus, Heckler-ul stă foarte bine pe frâne.

Apoi sunt suspensiile, din gama Select+, care au funcționat perfect împreună cu acest cadru. Furca Lyrik oferă o cursă de 160mm, iar amortizorul Rock Shox Super Deluxe Select+ oferă o performanță bună. SAG-ul a fost setat undeva la 25%.

Cât despre anvelope, Santa Cruz a ales echipa-mereu-câștigătoare, formată din Maxxis DHF/DHR II, anvelopa de față fiind o idee mai lată decât cea de spate: 29×2.5 versus 27.5×2.4.

Prezentare video:

Așadar, în concluzie?

Așa cum menționează și Santa Cruz, Heckler-ul SL este o bicicletă de munte care îți satisface nevoile de a urca mai rapid pe traseele preferate, dar care te face și mai rapid la vale, datorită geometriei și a suspensiei foarte eficiente. Arată foarte bine, poziția pe bicicletă este excelentă, nu cântărește prea mult comparat cu e-bike-urile full-power, așadar are toate carcateristicile unui produs care va satisface mult pretenții. Singura problemă reală rămâne prețul, căci 42.000 de lei nu-s de ici de colo, iar la asta va trebui să te gândești foarte bine. Un Santa Cruz Megatower, semnificativ mai ușor, cu suspensii mai mari și cu o echipare să spunem, similară, costă de 2 ori mai puțin și chiar dacă pe urcări îți va fi mai dificil, pe coborâri cu siguranță vei mai rapid decât cu Heckler-ul. Și cu această afirmație, rămâne să decidă fiecare pentru el cât de necesar îi este un e-bike ușor.

PLUS: suspensie excelentă, poziție pe bicicletă, foarte jucăușă, greutate decentă, aspect
MINUS: prețul

Preț: 41.999 Lei
Greutate: 19.4 kg (fără pedale), dimensiune M
Importator: StoneFeet.ro

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

3 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma