Categorii: AnvelopeRotiTeste

Rubena Scylla (2012)

Chiar dacă a rămas într-un con de umbră în ultimii 3 ani în segmentul high-end, producătorul ceh Rubena, cu o tradiție de peste 80 de ani în domeniu, dorește dinnou să atace segmentul anvelopelor amintit mai devreme. Faptul că se numără printre puținii care mai produc în Europa ar trebuie să reprezinte un avantaj, cel puțin din punct de vedere al garanției calității.

Am avut pentru test anvelopele Rubena Scylla pliabile, pentru Cross Country, în formatul 26 x 2.10, recomandate pentru suprafețe cu denivelări ușoare sau medii dar și pentru suprafețe care nu pot oferi stabilitate foarte mare. Testul anvelopelor s-a desfășurat în condiții de teren uscat dar și de umidtate, noroi și zăpadă, astfel încât să-i testăm capacitățile de tracțiune pe cât mai multe suprafețe.

Montarea anvelopelor se face o idee mai greu decât cea a unui set de la Schwalbe sau Continental. Amintesc de cele două mărci germane, deoarece sunt concurenții direcți ai lui Scylla prin modelele Rocket Ron (versiunea Performance) și Mountain King, atât prin prisma prețului cât și al specificațiilor. Anvelopele menționate au fost montate și testate pe o jantă Rigida Taurus 2000 Disc.

Crampoanele lui Scylla sunt destul de mici, ceea ce aduce după sine un avantaj major. Înălțimea acestora, alături de dispunerea lor pe carcasă, oferă o viteză de rulare foarte bună. Pentru condiții de noroi însă, sunt de preferat crampoane mai mari și mai distanțat poziționate. Astfel, pe porțiunile de urcare acoperite cu noroi, tracțiunea este decentă, dar nu excelează. Capacitatea lor de curățare este mulțumitoare după ce părăsești porțiunile de noroi.

Pe pământ uscat însă, aderența este bună, atât pe urcări cât și în virajele rapide, datorită crampoanelor laterale. De asemenea, pe asfalt umed, bicicleta a rămas suprinzător de controlabilă în viraje. Protecția împotriva unei eventuale pene de cauciuc pare suficientă, anvelopele trecând cu brio testul bordurii (cu presiune mai mică în cameră se trece rapid peste o bordură), test pe care spre exemplu, anvelopa Continental Mountain King nu l-a trecut (și în urma căruia ne-am ales cu un snakebyte). Pereții mai groși ai lui Scylla își aduc în acest sens contribuția.

Cu cele 642 de grame ale sale (cântărit), Scylla se poziționează sub concurenții săi. Vestea bună este că oferă performanțe decente raportate la preț. Chiar dacă în condiții dificile de noroi nu au foarte multe de dovedit, se țin foarte bine în viraje pe pământul uscat și pe asfaltul umed. Viteza de rulare este superioară concurenților (trebuie ținut cont și de faptul că sunt mai înguste), însă greutatea este ceva mai mare (Schwalbe Rocket Ron – 480 de grame, Continental Mountain King – 580 de grame). Prețul asemănător cu concurenții germani fac ca decizia să fie destul de dificilă, însă dacă ești în căutarea unui set de anvelope care să ofere avantajele enumerate mai sus sau mai jos, ai nimerit bine.

Specificații tehnice:

Dimensiune model testat: 26 x 2.10
Carcasa TPI: 127
Compus: Silica Medium Compound
Greutate: 642 grame (cântărit)
Preț recomandat retail: 120 Lei

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma