Chiar dacă Torrent 20 este un hardtail entry-level, cu greu poți face deosebirea între aluminiu și carbon când te uiți la cadru. În fond, este o mișcare destul de curajoasă într-un segment de biciclete în care se umblă în plină zi cu sudurile la vedere și inclusiv eu am fost păcălit în momentul în care am scos-o din cutie. Cu sudurile pansonate, chiar ai impresia că aceasta are un cadru din carbon, dar după ce bați de două ori în el, îți dai seama că de fapt este aluminiu. Să vedem însă ce are de oferit acest Torrent, în afară de un aspect care aduce mai degrabă cu bicicletele mai scumpe.
Pe scurt:
Pentru cine este această bicicletă?
Uneori poate deveni destul de dificil să iei o decizie în ceea ce privește achiziția unei biciclete atunci când ai o sumedenie de opțiuni în jur. Acest RockMachine îl văd mai degrabă ca pe un produs care îmbină ce-i mai bun din mai multe lumi, totul cu un preț corect, ceea ce îl prezintă ca alternativă universală. Sau altfel spus, cam orice ți-ai propune să faci cu el, nu prea ai cum să dai greș.
Geometria spre exemplu mizează un headtube amplasat la 69 de grade, care-ți va permite să abordezi și coborâri mai abrupte, însă pe de altă parte, chainstay-ul de 431mm reprezintă o combinație bună între manevrabilitate crescută și stabilitate. Apoi, mai este reach-ul, de 427mm, în dimensiunea M, care te plasează destul de compact pe bicicletă, iar astfel poți trage mai ușor de ghidon atunci când vrei să sari peste obstacole. Pe de altă parte, pipa este suficient de lungă (60mm) încât să ofere o presiune decentă pe roata de față atunci când urci, însă clar nu este o bicicletă pentru cățărări abrupte. Ghidonul pe de altă parte, nu mi s-a părut prea lat, măsurând 700mm (sincer, părea de 680mm). Asta înseamnă că nu vei lua virajele foarte agresiv, însă dacă nu ești prea lat în umeri, s-ar putea ca această dimensiune de ghidon să fie chiar foarte confortabilă pentru tine.
Apoi, roata din spate urmează standardul boost cu cheiță QR9, mai precis cel de 141mm – mai lat – mai rigid. Cablurile sunt trase prin interiorul cadrului și există și prinderi pentru portbagaj pentru cine se decide să instaleze unul pe bicicletă. O singură prindere este disponibilă pentru bidonul de lichide, aflată deasupra down tube-ului. Nu am cum să nu aduc în discuție și finisajele, majoritatea fiind pansonate (adică nu se văd acei solzi de pește), ceea ce completează în mod fericit aspectul sportiv și poate chiar ușor agresiv al cadrului (top tube-ul și seat stay-urile formează o linie complet dreaptă de la head tube până la urechile de prindere ale roții spate).
M-am simțit bine pe ea atât la vale cât și la deal și am ales niște trasee de coborâre mai dificile, pentru care bicicleta asta nu este neapărat construită. Însă s-a descurcat bine, minus partea de confort, unde spatele meu a avut de suferit la trecerea peste rădăcinile sau pietrele de pe traseu. Și nu neapărat furca a fost de vină, ci mai degrabă lipsa suspensiei spate. Cum spuneam și mai devreme, o bicicletă bună la toate, dacă ești dispus să mai faci mici modificări.
Atenție, dimensiunea de cadru M este de 17 inch, iar L-ul, este de 19 inch, așadar numere impare. Să ai aceste date în vedere când achiziționezi bicicleta, iar reocmandat ar fi- dacă utilizezi spre exemplu un cadru de 18 inch, să testezi această bicicletă înainte ca să vezi cum stai pe ea (dacă merită să cumperi un cadru de 17 sau de 19 inch). În orice caz, dacă stai pe ea și dai câteva pedale chiar și prin magazin ar trebui să te lămurești rapid.
Ce echipare are?
În primul rând, furca Suntour XCR cu cartuș de aer este o surpriză în acest segment de preț, un segment în care majoritatea bicicletelor vin dotate cu furci pe arc. Atstfel, poți regla presiunea din furcă în funcție de greutatea ta (eu am setat SAG-ul la 20%), iar aceasta oferă un confort bun pe denivelări mici și unul chiar decent pe cele mari. Nu este o bicicletă pentru trasee de enduro, însă te descuric cu această furcă la nevoie și în situații mai dificile.
Transmisia cu 2 foi și 9 pinioane este un mix de componente Shimano Non-Series, Alivio (schimbător foi) și Altus (schiimbător pinioane). Manetele (Shimano Altus) sunt prevăzută cu un display care-ți indică permanent pe ce raport te afli. Toate bune și frumoase, căci rapoartele sunt suficiente pentru o tură la munte cu ceva diferență de nivel, deși pentru o tură mai lungă o transmisie 2×10 ar fi oferit mai multe rapoarte astfel încât să pedalezi mai eficient. Singurul minus real al transmisiei este schimbătorul de pinioane care nu este prevăzut cu tehnologia Shadow Plus, așadar patina nu se poate bloca, iar aceasta se mișcă-n voie când pedalezi pe un traseu puternic denivelat. În această situație, lanțul va lovi de chainstay (nu uita să instalezi neapărat o protecție pe acesta), iar bicicleta va fi astfel destul de zgomotoasă.
Deși în fișa tehnică erau menționate frânele Shimano MT-200, acestea sunt de fapt un set de frâne Alhonga hidraulice – se știe deja motivul pentru care componentele se tot schimbă: criza care a generat lipsuri mari de componente. Se poate spune că performanțele sunt oarecum similare, chiar și forma manetei aduce cu vestitele Shimano, însă discurile de 160mm nu vor fi potrivite pentru cei care cântăresc mai mult de 70 de kg. Și aici mai trebuie luat în calcul și tipul de traseu pe care te dai plus lungimea acestuia, căci uneori, chiar și pentru cele 68 de kg ale mele, frânele putea deveni insuficiente: coborârile lungi produc fading. Pe contul meu de Instagram am publicat o coborâre cu această bicicletă, pe un traseu nu tocmai simplu, ca să înțelegi exact la ce mă refer.
Foarte multă susținere pe trasee mai dificile nu vine nici din partea anvelopelor, modelul Freedom Transition în format 29 x 2.25, despre care nu am auzit nimic până să le văd instalate pe acest Torrent. Profilul aduce cu cel al anvelopelor Maxxis, însă mixul de gumă este destul de dur și nu oferă aderența scontată nici la frânări, nici în virajele abordate în viteză.
Sunt însă rapide și nu vor opune multă rezistență la înaintare. Dacă aș păstra transmisia și chiar frânele neschimbate, anvelopele le-aș pune pe lista de upgrade-uri, eventual cu un set de Continental CrossKing care și-ar face treaba mult mai bine și s-ar potrivi cu caracterul acestei biciclete.
Prezentare video
Așadar, în concluzie?
Deși nu vine echipată cu frâne Shimano sau cu anvelope premium, această bicicletă se descurcă bine și în echiparea standard. Desigur, aș schimba anvelopele doar ca să mă distrez mai mult cu ea și să iau virajele și mai în viteză, însă dacă ești un utilizator ponderat, s-ar putea să nu te deranjeze prea tare. Rock Machine Torrent 20 este mai mult decât o bicicletă pentru trasee recreaționale, putând să te poarte și pe altele mai dificile, fiind susținută și de furca pe aer. Și toate acestea le obții la un preț decent pentru vremurile pe care le trăim.
PLUS: cadru foarte bine finisat, multivalentă, furcă pe aer, preț atractiv
MINUS: transmisia poate fi zgomotoasă, anvelope cu aderență redusă pentru trasee dificile
Preț: 3.599 lei
Greutate: 14.95 kg (fără pedale, dimensiune M)
Distribuitor: mosionroata.ro
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…