Hayes MX5 (2012)

Deși inițial am crezut că Hayes MX5 sunt în mare aceleași frâne precum cele pe care le precedă, MX4, am avut supriza de a afla că lucrurile nu stau tocmai așa. Prin urmare, este vorba de mai mult decât o reactualizare a acestora, mai degrabă o reproiectare.

Ce s-a schimbat? Pârghia acționată de cablul de frână este acum mai scurtă și mai mică, din dorința de a salva greutate. Dacă din punct de vedere al greutății, acestea au pierdut grame semnificative, ajungând în prezent la 252 de grame, din punct de vedere al reprizelor de frânare, un braț mai scurt nu a fost o decizie prea înțeleaptă. Spun asta, deoarece noile Hayes MX5 frânează ceva mai slab decât vechiul model, răspunsul putând fi foarte ușor găsit în fizică.

Plecând de la această afirmație, vreau să amintesc faptul că noile MX5 se descurcă modest la frânările în linie dreaptă, dar dacă vine vorba de a controla precis bicicleta în viraje strânse, lucrurile stau diferit. Pe lângă fading-ul care apare datorită discului mic, etrierul nu este capabil să genereze suficientă putere pentru a strânge ferm plăcuțele pe disc. Ceea ce presupune că trebui să fii ceva mai precaut atunci când vrei să pedalezi cu viteză pe trasee cu coborâri tehnice.

Pe de altă parte, pentru bicicletele recreaționale, aceste frâne sunt suficiente, practic pentru oraș sau păduri oferind o putere de frânare acceptabilă. Dacă dorești cu ardoare să le utilizezi pe o bicicletă de munte cu care chiar parcurgi trasee montane, te-aș sfătui să faci un upgrade sau să te orientezi către alte frâne pe disc. Avid BB7 este un exemplu de frână pe disc mecanică pe care te poți baza oricând.

Discul a rămas neschimbat și cântărește 127 grame, în dimensiunea de 160 mm.

În concluzie, pot spune că cei de la Hayes se află pe o pantă descendentă. După experiența dezamăgitoare cu frânele hidraulice pe disc Hayes Dyno, iată, vine acum cea cu MX5. Dacă precedentele MX4 erau capabile, nu același lucru se poate spune și despre noul model. Pentru trasee recreaționale (pădure sau munte) aceste frâne sunt suficiente, însă orice implică coborâri mai lungi sau viraje mai strânse, cere de la sine un set de frâne mai capabil. Ține cont că un reglaj foarte bine realizat le poate spori din performanțe.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma