Furca RST Gila T8 2009

RST Gila este unul dintre cele mai raspandite si vandute modele de furci ale producatorului taiwanez, fapt datorat in mare parte, deciziei producatorilor de a-si echipa standard unele modele de biciclete cu aceasta fruca.

Prima impresie pe care ti-o lasa RST Gila T8, este aceea a unei furci construite solid, cu un design placut, chiar si cu o finisare decenta. Impresie pe care am avut-o si noi pina in momentul in care am testat-o. Imediat dupa cateva runde, a fost lesne de inteles ca furca RST Gila T8 poate fi folosita si pentru probele de Cross Country, insa nu de aceeia dintre voi care-si doresc performante.

Cursa se intinde pe o plaja intre 80 si 100 de mm, dar nu este folosita in totalitate. Revenirea este destul de greoaie, pe denivelari mici este total insensibila, iar din punct de vedere al greutatii nu prea are cu ce dieta sa se laude fata de modelul precedent, T7. Pe scurt, o furca recomandata pasionatilor de drumuri prin padure, cross country (dar nu RACE, in niciun caz) sau plimbarilor prin oras.

Reglajul rebound-ului se face de pe ambele brate ale furcii, pentru fiecare arc in parte. Desi am incercat s-o reglam la minim si la maxim, nu s-a facut remarcata absolut nicio diferenta in timpul exploatarii. Ca si optiuni pentru prinderea franelor, exista atat cea de V-Brake cat si cea pentru discuri.

Greutatea pentru modelul RST Gila T8 este de 2.35 kg, singura optiune pentru reglarea cursei, fiind cea de rebound. Dar cum aminteam si mai sus, nu are sens sa-ti bati prea mult capul cu reglajele, deoarece rezultatele se vor lasa indelung asteptate.

In noua gama de furci Gila pentru 2010 se regasesc si alte modele cu optiuni noi, precum RL, TnL sau ML. Dintre toate aceste modele, RL-ul este cel mai avansat din punct de vedere al optionalelor, fiind dotat cu functie de lockout ce beneficiaza de comanda montata pe ghidon. Dar este si cea mai grea, cantarind 2.333 de grame. Cu toate acestea modelul 2010 reuseste sa surclaseze din punct de vedere al greutatii, modelul 2009.

Comparand RST Gila cu concurenta de la Suntour, mai precis modelul XCM, T8-ul se dovedeste a fi mult mai durabil si mult mai solid.

Pe scurt, o furca ce nu reuseste sa impresioneze prea mult prin performante, acestea fiind modeste, in schimb reuseste prin pretul de achizitie al acesteia si prin costurile de exploatare.

Greutate : 2350 grame

Utilizare : Cross Country

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • ce informatii imi puteti da despre rock shox indy?
    in ce segment se incadreaza?
    punctele forte si punctele slabe/
    va provoc, pt. ca din cate stiu sunt de prin 95, dar se pare ca am intrat in posesia uneia care pare ingrijita...si e al naibii de usoara
    multumesc anticipat

  • Salut! Rock Shox Indy a fost introdusa pe piata in primavara anului 1996 si a fost produsa exclusiv pentru probele de Cross Country, de aici cum bine ai dedus si tu greutatea foarte scazuta. A fost oferita la momentul respectiv sub 3 versiuni de modele : C, XC si SL. Greutatea medie pentru aceste modele este mai precis aproximativ 1.6 kg. Bineinteles, o poti achizitiona daca se prezinta in conditii bune, desi la un rulaj de ceva ani, ramanem retrasi in a-ti oferi un sfat de achizitionare. Oricum daca totusi vrei s-o cumperi, trebuie sa stii ca sta prost la partea de reglaje, iar unii utilizatori care au folosit-o (chiar in perioada de care mentionezi tu 1996-1999) s-au plans de faptul ca flexeaza foarte mult. Daca ai de gand s-o folosesti la probe de dirt jump sau street, afla ca este la fel de nerecomandat ca si cum ai folosi un Rock Shox Dart in acelasi scop. Adica o sa cedeze in scurt timp. Ca si buget se clasa la momentul lansarii in clasa de mijloc. Ride hard!

  • multumesc frumos pt. raspuns
    sunteti foarte prompti
    site-ul imi place f. mult
    furca am luat-o deja si sunt multumit de ea
    cursa cred ca e pe undeva la 60-63 mm dar este f. sensibila la denivelarile mici si medii...oricum o voi folosi exact pt, ce a fost facuta, adica XC
    as permite o sugestie. puteti face review-uri la cele mai cunoscute derailleur-uri si shiftere incepand sa zicem de la altus in sus?

  • RST Gila Plus T7 este buna pentru XC? sau se aseamana cu RST Gila T8 fiind buna doar pentru plimbari in oras?

  • daca nu este buna,ce alta furca mi-ati recomanda intre preyul de 350-430ron sa o folosesc exlusiv pentru XC care sa aiba o sensibilitate relativ mare(sa reactioneze promt la denivelari mici si mijlocii si sa aibe o cursa relativ mare minim 100mm).Va multumesc

  • Salut! Daca beneficiezi de 400-450 de lei te poti orienta catre un Rock Shox Dart 3 - foarte utilizat de bikeri, majoritatea fiind multumiti de prestatiile acestei furci sau Marzocchi MZ Race un model de clasa medie, tot pentru Cross Country.

    Acum, despre Gila T8 : nu este dezastrul absolut, am folosit si noi aceasta furca pe drumuri de munte si s-a descurcat, in sensul ca nu a cedat. Daca vrei fine-tuning nu este modelul pe care-l cauti, nu are niciun fel de finete si este si relativ grea. Daca ai aceasta furca o poti folosi eventual pina cedeaza, ca apoi sa-ti achizitionezi una noua.

    Dart 3 este cu aproximativ 120 de grame mai usoara si lucreaza mult mai bine.

  • T8 prezinta un minim de imbunatatiri fata de T7, insa la mers pe munte noi nu am sesizat nicio diferenta intre cele doua.

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

5 zile in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

6 zile in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…

o săptămână in urma