Pentru noul sezon, cei de la Shimano au lansat o nouă serie de piese botezată 500 și descrisă ca fiind la nivel de Deore însă fără a avea logo-ul inscripționat. Cum componentele Deore încep seria cu cifra 6, aparent cele noi sunt plasate o treaptă mai jos. Am dorit să scriu acest review pentru cei care nu sunt deciși dacă să cumpere frânele Deore M615 sau pe cele de față, MT500.
Dacă în trecut diferențele dintre componentele non-series și Deore erau aproape inexistente, în cazul de față am observat câteva notabile. Spre exemplu, maneta MT500, deși este similară cu Deore, are o ajustare a distanței levierului față de manetă mai simplă: tot cu ajutorul unui șurub, dar care este mai bine amplsat și poate fi accesat cu un imbus de 3 și nu cu unul minuscul. Apoi, tot la capitolul manetă, acesta de față este compatibilă cu standardul i Spec II (pentru prinderea manetelor de schimbător), pe când Deore este compatibil cu standardul I Spec I. Clema de prindere este similară ca la Deore și nu este necesar să scoți manșoanele pentru a demonta maneta de frână. Maneta este gândită pentru a fi utilizată cu două degete, însă ca în cazul frânelor Shimano mai scumpe, aceasta permite acționarea cu un singur deget fără probleme.
Etrierul este și el de asemenea diferit. Chiar dacă etrierul Deore arată un pic mai dichisit și mai rafinat, cel nou are un piston cu același diametru și un standard de prindere similar.
În ceea ce privește performanțele la frânare nu pot spune că am observat o diferență mare între cele două. Și MT500 prestează foarte bine, indiferent de traseul ales, cu mențiune că pe coborârile mai lungi discurile entry-level nu au ajutat prea mult la disiparea căldurii, iar astfel am observat un pic de fading. Nimic deranjant totuși. Lever feel-ul este grozav, are o cursă fermă (nu simți că se duce levierul până în ghidon), iar puterea oferită este impresionantă pentru un disc de 160mm (de aici și încălzirea mai rapidă a sistemului).
Partea bună este că-i cu 10 grame mai ușoară decât Shimano Deore (exclus discul) și cu vreo 8 euro mai ieftină, așadar cred că răspunsul în ceea ce privește noua frână non-series este cât se poate de clar. Dacă poți trăi cu faptul că pe manetă și pe etrier scrie doar Shimano și nu Shimano Deore, atunci ai nimerit la fix. Ideală pentru orice aplicație, de la Cross Country, trecând prin All-Mountain și oprindu-ne la Enduro. Cu discurile potrivite, desigur.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Recomand Promax Decipher
Aiurea, franele mecanice pe disc Tekro sunt de calitate!
Promax bate tot!
Ati inteles gresit, Shimano Deore (M6000) este mai usoara cu 10 grame decat MT500 si are si I-specII
Salut, am comparat cu M615. Iar M6000, apar în datele oficiale cu 280 de grame. Dar trebuie cântărite, căci valorile acestea diferă mult.
M615 nu se mai fabrica, e model vechi. Comparatia cred ca are rost cu ce e acum pe piata, ultimul model vs. ultimul model. Parerea mea :)