Formula CR1 (2015)

Despre frânele Formula umblă un zvon, cum că de vei nimeri un set bun, vei fi pe deplin mulțumit toată viața. Iar de nu, atunci vei vrea să le vinzi cât mai repede. Italienii au decis să facă pasul cel mare și să lanseze pentru 2015 un nou set de frâne din gama entry-level. CR1 a fost botezat, dorind să reprezinte o combinație între modelele R1 și C1, cel puțin din punct de vedere al denumirii. Căci în pratică, acestea lasă de dorit.

Finisajele lui CR1 sunt mai mult decât decente pentru segmentul din care fac parte, dar știm doar că italienii sunt renumiți pentru a ne capta privirea cu un design deosebit. Nu mă refer neapărat la forma manetei, însă adaosul de roșu care împrejmuiește pistonul manetei, prezent și pe etrier, le conferă acestor frâne un aer premium.

Suportul levierului pentru deget este bun și pot fi acționate în siguranță, însă nu se compară cu levierul celor de la Shimano. Pe de altă parte, prinderea se face cu două șuruburi, așadar poate fi demontată foarte facil de pe ghidon sau inversate, după caz. Din păcate, nu am găsit nicio posibilitate de a le regla distanța față de ghidon, fapt pentru care au fost penalizate. Punctul de contact al plăcuțelor de disc, te lasă cu maneta undeva în jumătatea superioară a cursei, iar asta presupune că degetul tău arătător, cu care le acționezi, va sta foarte departe de ghidon. Asta se traduce printr-un control scăzut pe traseu.

Forța de frânare este generoasă pentru segment, fapt datorat pistoanelor mai mari, cu un diametru de 24mm (echivalent, deoarece sunt ovale). Modulația nu m-a impresionat în mod special, iar de vină pentru acest lucru este punctul de contact care distruge lever-feel-ul. Pe de altă parte, pe coborâri lungi apare fading-ul, ceea ce pentru un set de frâne de la Formula nu reprezintă o carcateristică definitorie. Dar iată, că entry-level înseamnă performanțe mai scăzute, o regulă universal valabilă.

Totodată, trebuie menționat că în acest segment de preț, al frânelor de 100 euro, ai la dispoziție nenumărate alte versiuni, printre care și puternicele Shimano Deore, care le trimit la colț fără drept de apel pe acestea de față. Un avantaj incontestabil al acestor frâne este greutate scăzută, de doar 360 de grame cu tot cu discul de 180mm. Însă, luând în calcul și ceilalți factori, aș prefera oricând un set de frâne mai greu, cu putere de frânare mai bună.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma