Felt Nine 60 (2014)

Deși modelul Nine 60 ne-a mai trecut o dată prin mâini, de data aceasta vine cu câteva vești bune: unele componente au fost înlocuite, pentru versiunea 2014, greutatea este o idee mai mică, iar prețul este de asemenea mai mic. Am mers cu el pe traseele noastre de test ca să vedem în ce fel influențează noile modificări, comportamentul bicicletei.

Cadru/Pe traseu

Când spui Felt, spui premium, așadar ai pretenții pe măsură. Candidatul de față nu se dezminte și se prezintă cu un cadru bine finisat, sudurile și calitatea vopselei ridicându-se la nivelul așteptărilor. Chiar dacă nu a suferit modificări importante, cadrul de față este cu câteva grame mai greu decât modelul anterior, în prinicpiu datorită vopselei.

Rigiditatea este aceeași, de 89.6 Nm/grade, așadar bicicleta se pretează să servească și persoane mai grele. Agilitatea a fost păstrată printr-un unghi al headtube-ului de 71 de grade, la fel și capacitatea bună, dar nu excelentă de cățărare, printr-un unghi de 73 de grade la care este dispus seat tube-ul. Rareori se întâmplă ca roata de față să se ridice atunci când pedalezi pe secțiuni de urcare foarte abrupte. Un alt câștig la capitolul cadru este multitudinea de dimensiuni: faptul că poți achiziționa modelul Nine 60 chiar și cu cadru de 14 inch, înseamnă un avantaj important, deoarece persoanele mai scunde vor putea avea o experiență plăcută pe o bicicletă cu roți mari. Puțini producători oferă cadre 29er într-o dimensiune atât de mică.

Bicicleta este stabilă, iar la coborâri, mai manevrabilă decât modelul anterior, deoarece dimensiunea ghidonului a crescut de la o lățime de 670 mm la 720 mm. Un progres important și o îmbunătățire substanțială în ceea ce privește experiența pe bicicletă. Cu toate acestea, feeling-ul nu se apropie de bicicletele de XC Race datorită unor detalii care contează: pipa cu rise ridică poziția ghidonului, iar pe poteci îți răpește din control, furca nu este prea grozavă deci e mai dificil să te aventurezi pe trasee mai solicitante, iar uneori atingi cu gamba de seat-stay, mai precis de șurubul pentru prinderea portbagajului.

Pe cadru există două prinderi pentru bidoane, dar ține că cont că datorită celei de pe seat tube, tija de șa nu va putea fi introdusă complet în cadru. În plus, ca și la modelul anului anterior, va fi nevoie să cari un imbus după tine dacă ai de gând să ridici sau să cobori șaua mai des, deoarece colierul de prindere nu este prevăzut cu cheiță quick-release. O opțiune demnă de o bicicletă de XC Race dar care se bate cap în cap cu faptul că pe bicicletă există prinderi pentru portbagaj.

Echipare

Furca Suntour XCM cu o cursă de 100mm și Lock-Out lucrează acceptabil, în limitele unei furci entry-level dotată cu arc și construită cu brațe superioare cu un diametru de 30mm. Confortul oferit este doar mediu, iar greutate de aprope 2.8 kg este chiar mare, dacă nu revoltătoare.

Sistemul de transmisie 3×9 a rămas neschimbat, la acest capitol servindu-te un angrenaj (greu) din gama Shimano Acera, în configurația 44/32/22, conectat la un set de pinioane Sram în formatul 11-34. Asta înseamnă că ai rapoarte foarte bune pentru urcări, chair și pentru viteză atunci când este cazul. Schimbătorul de pinioane Shimano Deore oferă reprize decente de schimbare, asemenea celui de foi Acera, care este totuși cam lent.

La capitolul frâne cei de la Felt au făcut economie și au înlocuit modelul Draco cu HDC-300. Nu că diferența ar fi extraordinar de mare între cele două frâne mediocre, însă cele actuale sunt o idee mai grele. Reușesc să oprească biciclete în timp util, dar le lipsește complet rafinamentul, iar modulația este de tip On/Off.

Roțile se prezintă solid, iar vestea cea bună este că au pierdut aproape 400 de game față de modelul anului trecut. Asta înseamnă reprize de accelarație mai decente, deci și sprinturi mai bune. Anvelopele WTB Nano Race au viteză bună de rulare, datorită crampoanelor mici aflate pe suprafața centrală, iar aderența în viraje este bună pentru că Nano are crampoane proeminente pe lateralele carcasei. În schimb nu oferă foarte mult confort.

Concluzie

Felt Nine 60 are pentru 2014 un ghidon mai lat care îmbunătățește controlul pe coborâri, un set de roți mai ușor care aduce beneficii accelerației, un set de pedale platformă VP din plastic (dar care cântăresc puțin peste 300 de grame) și un preț mai mic decât cel al modelului anterior. Rămâne aceeași bicicletă pentru ture sau pentru cei care vor să facă primii pași în competițiile de XC, însă frânele și furca în continuare nu se ridică la pretențiile Felt.

O opțiune de luat în seamă pentru care doresc să pedaleze pe un brand cu tradiție, însă competitorii non-premium oferă echipări cu componente mai sus plasate în gamă, pentru același preț.

Date relevante

Greutate totală: 14.12 kg
Greutate cadru: 1.858 grame
Greutate roți*: 4.957 grame
Greutate furcă: 2.712 grame
Lățime ghidon: 720 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.314 grame
Rigiditate headtube: 89.6 Nm/grad
STW**: 48.2

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Recreațional, XC entry-level
Pe urcări: 6.5/10
Pe coborâri: 7/10

Galerie foto:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma