Analog-ul a fost ceva timp pe la noi prin redacție, mai ales în urmă cu ceva ani, alături de modelele înfrățite precum AIM, ATTENTION sau ACID, cu care împarte același cadru. Diferențele constau de fapt în echipare, care este diferită și evident și în preț, AIM-ul fiind versiunea cea mai ieftină, iar ACID – cea mai scumpă. Noutatea cea mai importantă pentru 2022 este însă cadrul, complet redesenat, cu tot cu o geometrie regândită și un aspect mai pursit, ceva ce nu-mi imaginam să vină de la Cube cu ceva ani în urmă. Dar iată că s-a întâmplat și rezultatul este unul fain. Ce are de oferit noul Cube Analog, poți citi în acest articol.
Pe scurt:
Pentru cine este această bicicletă?
Cu un preț de 4.359 de lei, Cube Analog este printre puținele de pe piață care oferă o transmisie 1×12. La fel de atractivă o face și noul look cât și noua geometrie, cel puțin la nivel de date. Cu toate că are un headtube amplasat la 68.5 grade și un chainstay de 450mm, bicicleta este și se simte scurtă, reach-ul fiind de asemenea relativ mic. Iar în combinație cu pipă scurtă și un ghidon mai îngust de 680 de mm, nu o face prea rapidă pe virajele strânse sau trasee mai dificile. Așadar, cadrul poate să ducă mai mult decât configurația de componente, dar asta poate fi o veste bună pentru cei care vor să- facă ceva upgrade-uri ulterior. Poziția pe urcări este decentă, iar cablurile și conductele sunt trase prin interiorul cadrului. Prinderea de tip flat-mount pentru etrierul de spate face ca pentru un upgrade ulterior al frânelor să fie utilizat tot un etrier flat-mount sau achiziționat extra un adaptor de la flat mount la post mount. Cadrul vine și cu prinderi pentru aripile de noroi, însă renunță la prinderile pentru portbagaj, ceea ce este minunat. Un port în cadru rămâne liber, în cazul în care vrei să montezi un schimbător de foi. Apoi, greutatea de 13.89 kg pentru dimensiunea M se încadrează în standardele vremurilor.
Cu siguranță va fi apreciată de fanii mărcii, dar și de către cei care doresc o bicicletă reacreațională pe care s-o poată utiliza ocazional și la maratoane mai scurte. Desigur, și partea de imagine contează, căci Analog-ul mi se pare că arată undesrstated și mai bine ca oricând, un lucru la care cei de la Cube oricum stăteau bine – doar că nu am fost niciodată fan al mixturii de culori prezentă pe modelele anterioare.
Ce echipare are?
Transmisia cu 12 rapoarte provine de la Sram, modelul de bază SX, care schimbă acceptabil de rapid, dar care cântărește destul de mult. Foaia de 32 va necesita ceva obișnuință. Mai ales cei care sunt obișnuiți cu transmisii cu mai multe foi vor trebuie să-și readapteze efortul. Ce obții? O greutate sensibil mai mică prin dispariția a una sau două foi în plus și a shifterului plus claritate în schimbare – începătorii vor aprecia oricum mereu o singură foaie căci simplifică toată povestea.
Continuăm cu furca – Rock Shox Judy în versiunea cu arc, brațe superioare de 30mm, dotată cu funcție de Lokc-Out (blocaj) și Preload – ambele funcționale. Persoanele ceva mai ușoare poate că vor considera arcul mai dur, însă un reglaj făcut corect de la început îți poate oferi mai mult confort pe traseu. Cursa de 100mm este suficientă pentru orice fel de traseu de off-road care nu implică o dificultate crescută.
Frânele sunt o combinație între Shimano MT200 și UR300 (close-up în prezentarea video la finele articolului) – etrierul frânei de spate având prindere de tip flat-mount. Asta nu o face mai puțin performantă în segmentul entry din care face parte, însă dacă vei vrea s-o înlocuiești va trebui s-o faci fie cu o frână cu aceeași prindere, fie să cumperi un adaptor pentru direct mount. De lăudat discul de 180mm montat pe roata de față, în niște vremuri în care mulți producători montează discuri mici pentru a reduce din costuri.
Roțile par solide, iar anvelopele oferă o viteză decentă de rulare cât și o aderență acceptabilă. Schwalbe Smart Sam sunt livrate în lățimea de 2.25 inch și pot rula la o presiune ceva mai joasă pentru un confort sporit, însă mixul de gumă nu este orientat către performanță ci mai degrabă către durabilitate.
Așadar, în concluzie?
Cube Analog arată mai bine ca niciodată și vine cu un cadru și o geometrie modificate, însă în configurația actuală de cockpit, aceasta este relativ scurtă și nu foarte performantă pe trasee mai dificile. Poți face un upgrade cockpit-ului dacă mergi mai des la competiții sau poți s-o lași exact așa cum este, dacă preferi doar ieșirile în natură. Despre prețuri nu mai putem comenta anul acesta, deoarece toate bicicletele au suferit majorări semnificative, însă per ansamblu, Analog rămâne o ofertă atractivă în segmentul său.
PLUS: aspect și cadru, geometrie, transmisie 1×12, șa comodă, disc 180mm pe față
MINUS: prindere flat mount pentru etrierul spate, ghidon relativ îngust
Preț: 4.359 Lei
Greutate: 13.89 kg
Importator: bikeXpert.ro
Prezentare video:
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…