Luna mai e de obicei luna în care subiectul anvelopelor de noroi este cel mai fierbinte. Imediat după o iarnă cu pauză de la pedalatul serios, iubitorii de MTB se lovesc direct de trasee ude și pline de noroi, de vreme ploioasă și instabilă. Dacă adăugăm și concursuri epice cu noroi cum ar fi Prima Evadare, interesul pentru astfel de anvelope este maxim în această perioadă.
Există mai multe opțiuni pe piață, dar în lumea anvelopelor de noroi nu e loc de compromis. Dacă o anvelopă de uscat poate să meargă bine sau mai puțin bine, o anvelopă ieftină de noroi poate să fie un adevărat dezastru. Să montezi niște crampoane imense pe un model ceva mai îngust e ceva la îndemâna oricui, dar să faci ca ele să funcționeze acceptabil și pe uscat sau chiar pe asfalt e o adevărată provocare!
Am testat anvelopele pe un teren foarte variat. Acesta include urcări și coborâri pe noroi, de la mai mic până la mai mare, dar de asemenea și secțiuni uscate, pe iarbă, pământ, pietriș și chiar asfalt, toate cu denivelare pozitivă și negativă. Ne-a interesat în aceiași măsură cât de mult ne ajută anvelopa pe noroi, dar și cât de mult ne frânează în rest, pentru a deduce unde este momentul să o folosim și unde nu.
Pe uscat însă orice anvelopă de noroi începe să își arate limitările. Spre surprinderea mea, pe drum forestier și pe asfalt nu am simțit că aș fi foarte încetinit la pedalare, nici chiar pe urcări abrupte. Am reușit chiar să țin viteza în jur de 30 km/h pe o zonă plată de mai mulți km. Singurul lucru evident e zgomotul mare. Limita lor apare însă în viraje, în special pe asfalt. Aici, crampoanele moi care nu mai au de ce să se agațe destabilizează serios bicicleta și te scot de pe trasa virajului dacă forțezi nota prea mult. În rest, dacă virajele în coborâre sunt abordate prudent, anvelopa poate fi folosită în orice condiții fără penalizări mari la efort.
În concluzie, Mud King mi se pare una dintre cele mai polivalente anvelope serioase de noroi pe care le-am încercat. Părerea mea e că reprezintă alegerea justă la orice tură cu noroi, iar dacă vorbim de o competiție le-aș alege clar dacă porțiunile cu noroi ar însuma mai mult de jumătate din lungimea traseului. Este o anvelopă de calitate, care face ceea ce promite și chiar mult mai mult, un instrument bun pentru orice ciclist, de avut în magazie în caz de nevoie.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…