Test – Pegas Hoinar 2017

Recent am testat noua bicicletă Hoinar de la Pegas. Este o bicicletă de trekking, touring și navetă. Din descrierea oficială rezultă că bicicleta este bună atât pentru drumurile urbane zilnice la serviciu, la cumpărături sau la întâlnirile cu prietenii, cât și pentru concedii care te duc departe de casă, în alte țări și chiar pe alte continente. Am testat bicicleta mult în afara zonei ei de confort pentru a vedea până unde se descurcă. Am dus-o încărcată cu bagaje, la vârful Omu.

La prima vedere bicicleta arată foarte bine. Inițial am crezut că este din oțel datorită diametrului destul de mic al țevilor cadrului, dar nu. Cadrul este din aluminiu 6061. A fost confirmat și de greutatea de doar 13,55 kg, cadru mărime 19” cu tot cu cric, aripi și portbagaje față și spate. Ridicată în mână se simte extrem de ușoară față de cât te-ai aștepta.

La a doua vedere, după ce am început să merg pe ea, bicicleta a început să-mi placă și mai mult. Mărimea de 19” pentru înălțimea mea de 178 este perfectă. Geometria este confortabilă și optimizată pentru anduranță. Simt că pot face 200 km pe asfalt pe zi cu această bicicletă, cu tot cu bagaje. Mai precis 23,56 kg de bagaje cât am avut pe drumul spre Omu.

Datorită anvelopelor cu care vine echipată Hoinar, și anume semi slick-uri pentru asfalt, este destul de clar că bicicleta se dorește a fi folosita în condiții bune de drum. Desigur pe asfalt, dar și pe forestiere de bună calitate, gravel cum îi spune azi. Totuși, ca să vedem până unde le putem folosi, am urcat și pe poteca bolovănoasă spre vârful Omu din Bucegi. Am ajuns până sus, dar cu greu.

Pegas Hoinar vine echipată din start cu tot ce ai nevoie pentru drumuri în oraș sau concedii epice prin țară și străinătate: aripi pentru ploaie, cric și portbagaje față-spate. Dacă tot le are pe toate, ar fi fost drăguț să aibă inclus și antifurt tip U instalat pe cadru și care blocheze roata spate. Sau lumini. Dar probabil că prețul ar fi început să fie prea mare.

Șaua este foarte ok, confortabilă, pipa – deși scurtă, ceva ce mie nu-mi place, totuși se simte foarte bine, ghidonul suficient de lat pentru control bun. Echiparea este și aceasta foarte în regulă. Transmisie cu shifter și schimbător spate Shimano Altus, pinioane Shimano, prinderi QR pentru roți, jante duble și frâne mecanice pe disc.

Personal nu mi-au plăcut niciodată frânele mecanice pe disc. Le consider cel mai slab compromis. Nu ai nici puterea de frânare a vbrake-urilor și nici modulația hidraulicelor. Totuși aceste practic „no-name” de pe Hoinar, au funcționat incredibil de bine. Avem discuri mici de frână față și spate, doar 160 mm, dar frânarea se făcea de fiecare dată surprinzător de bine cu aceste etriere Bolids și manete Radius de care nu am auzit. Înclin să cred că mare parte din merit îl au plăcuțele de frână de dimensiuni mari. Sunt plăcuțe compatibile Shimano XT, LX și Saint. Așadar vei găsi de cumpărat de rezervă fără probleme.

Toate bune și frumoase, dar există și câteva minusuri, dintre care unul destul de mare. În primul rând, fiind o bicicleta de trekking, ar fi trebuit să aibă mai multe locuri pentru instalat bidoane de apă. Hoinar are doar unul singur regăsit în poziția clasică pe țeava downtube a cadrului. Fără probleme mai puteau exista două găuri și pe seat-tube. Și, ca să fie bine, se puteau oferi încă două găuri și pe partea inferioară a țevii down tube, pentru al 3lea bidon de apă.

A doua problemă o reprezintă amplasarea portbagajului fața care este prea sus. Un portbagaj clasic destinat roții față se instalează jos, în dreptul butucului. Această poziție oferă ghidonului stabilitate. Așa cum este acum la Hoinar, ghidonul fuge foarte ușor stânga-dreapta când ai bagaje puse și pe portbagajul față.

Dar cea mai mare problema o reprezinta transmisia biciclete. Vorbim aici de o singură foaie față, lucru de neconceput pentru o bicicleta de trekking cu care poate vrei să urci cu bagaje Transfăgărășanul, ca să nu mai spunem de Stelvio sau Alpe d’Huez, Gavia sau Grossglockner. Și pe spate avem puține pinioane, doar 8, cel mai mare având 32 dinți. În mod normal ar fi suficiente acestea 8 pentru niște cățărări epice dacă am avea două-trei foi pe față. Dar nu avem. Raportul de 40 dinți pentru foaie și 32t pentru pinionul mare abia oferă cuplu necesar pentru urcarea dealului de la Academia Militară din București.

Eu am ajuns cu Hoinar la vârful Omu, încărcată cu bagaje la fel ca și când as fi într-o tură de mai multe săptămâni. Dar efectiv doar pentru că am avut forță brută și am împins și tras cu disperare în spd-uri. Un ciclist normal nu ar face așa ceva. Am ajuns cu greu, și nu neapărat din cauza drumului accidentat sau anvelopelor nepotrivite pentru aceste teren. Ci datorită lipsei cuplului și vitezelor. Până în dreptul drumului spre cabana Piatra Arsă, unde se termină asfaltul, pedalarea a fost în regulă însă chiar și până acolo cadența era extrem de mică, iar forța aplicată în pedale prea mare.

Așadar Pegas Hoinar, în forma actuală, nu este potrivită pentru drumuri grele de munte. Pentru oraș este însă excelentă. Și prețul de 1.799  lei este unul din cele mai bune de la această oră pentru o bicicletă din această categorie și echipare.

Dacă pentru modelul următor Pegas decide să adauge transmisiei măcar încă o foaie mai mică, ar deschide drumuri noi pentru Hoinar. Oricine ar putea traversa și Stelvio. Dacă ar rezolva și celelalte două sugestii – să adauge încă două bidoane de apă și să modifice portbagajul față pentru a fi la nivelul butucului roții, atunci Hoinar ar putea fi o bicicletă de nota 10 pentru ture de trekking oricât de lungi. Acum este de nota 10 doar pentru oraș și interurban, pe drumuri cu înclinații mici.

• Plus – echipare aproape completă direct din cutie, confort bun, preț bun, greutate mică;
• Minus – viteze prea puține, cuplu mic pentru deal, posibilitatea de instalare pe cadru a doar unui bidon de apă;
• Preț la data testului – 1.799 Lei
• Producător – Pegas