Şi bicicletele pentru copii devin din ce în ce mai complexe şi e drept că şi mai scumpe, însă în câteva cazuri preţul mai mare este justificat, întrucât cel mic primeşte foarte multe pentru banii pe care părinţii îi plătesc. Este şi cazul bicicletei de faţă, Merida MATTS J.24+ cu roţi de 24 inch, care este aproape la fel ca o bicicletă „de oameni mari” în ce priveşte peformanţele şi echiparea. Şi la greutate stă foarte bine. Cu cele 10,55 kg pe care noi le-am măsurat, un copil de 9-12 ani va mânui foarte bine această bicicletă. Pe scurt, noua MATTS J.24+ este potrivită chiar şi dacă cel mic are de gând să participe la concursuri.
Dacă nu ai timp să citeşti recenzia detaliată până la final, ai mai jos rezumatul video.
Pentru început puţină documentare în privinţa numelui bicicletei, pentru că denumirea „codificată” ne spune deja destul de multe despre bicicletă. În primul rand „MATTS” vine de la „Merida Aluminium TIG-welding Technology System”, cea mai longevivă categorie de biciclete din istoria Merida. MATTS presupune cadru uşor din aluminiu cu îmbinări realizate prin sudură TIG în argon. Rezultatul este un cadru uşor şi rezistent, pe care cel mic îl poate abuza fără teamă că rupe ceva.
„J” vine de la „junior” şi indică faptul că bicicleta este pentru copii, în timp ce 24 arată dimensiunea roţii, 24 inch mai precis. Nu în ultimul rând „Plus” este foarte important în denumire şi ne arată că anvelopele sunt Plus, adică mai „balonate” decât standardul. Dacă în mod normal un cauciuc de 24 inch pentru copii are balonul de 1.94, la această bicicletă avem nu mai puţin de 2.4. Iar avantajul e instantaneu: practic bicicleta nu mai are nevoie de suspensie faţă întrucât balonul mare al roţii oferă amortizare foarte bună, umflat la maxim 1 bar, pentru o grautate orientativă de 30 kg pentru copil. Cam ca la un fat bike. Celălalt avantaj mare este că fără furcă cu suspensie, bicicleta este cu cel puţin 1 kg mai uşoară.
O bicicletă cu roţi de 24 inch poate fi folosită de copil începând cu vârsta de aproximativ 9 ani şi 130 cm înălţime. Spun aproximativ pentru că cei mici au fiecare ritmul lor de creştere. Poţi citi aici ghidul nostru pentru alegerea corectă a mărimii bicicletei pentru copii. Cadrul acestei biciclete este foarte jos şi oferă o înălţime de încălecare (standover height) de 56 cm. Asta înseamnă că poate fi folosită şi de copii mai puţin înalţi raportat la vârsta pe care o au.
E mai dificil să ai geometrie potrivită la o bicicletă de copii, pentru că nu ai o înălţime constantă a utilziatorului de-a lungul anilor. La început bicicleta îi va fi mare, iar la final îi va fi mică. Din cei 3-4 ani cât foloseşte bicicleta, aproximativ 1 an îi va veni perfect. În rest va trebui să lucrezi din reglaje pentru a i-o potrivi. În cazul Meridei de faţă, geometria e gândită să-l ajute pe cel mic să stea bine pe ea şi chiar şi acum, când pentru înălţimea de 130 cm îi e mare. Mi-a plăcut mult că atunci când pedaleaza în forţă la deal ridicat din şa, dar şi când o ia tare la vale are poziţia clasică, cu coatele în exterior, pregătit de „atac”. Este ceva ce face din instinct sau mai degrabă pentru că bicicleta îi permite, întrucât eu nu i-am spus de tehnica asta.
Cadrul fiind mic, cu înălţime mică de încălecare, vei avea desigur şi spaţiu mic pentru bidonul de apă, care va trebui să fie mic. Am observat că cel mai mare care intră este de 500 ml, maxim 550 dacă bidonul are forma potrivită. Cadrul dispune inclusiv de găuri filetate pentru instalarea unui portbagaj. Aşadar dacă vrei să-l încarci pe junior cu bagaje, poţi face şi asta. Bicicleta se vinde şi cu cric instalat, dar asta ar trebui să fie primul lucru pe care îl demontezi, la nivelul ăsta de bicicletă.
Merida MATTS J.24+ este o bicicletă pe care o putem uşor compara cu una pentru adulţi. În special în privinţa echipării. Deşi entry level, transmisia Shimano cu deraior spate Altus, este de calitate şi oferă schimbări precise de viteze. Important este ca şi reglajul să fie făcut corect.
Un mare avantaj la această bicicletă în comparaţie cu ce mai găsim pe piaţă din acest segment (roţi 24” Plus), este angrenajul format dintr-o foaie mică cu doar 28 dinţi. Este o foaie care îl va ajuta mult pe copil să urce dealul mai uşor. De asemenea, braţele pedalierului sunt scurte, cu o lungime de doar 140 mm. Aşadar adaptate vârstei copilului.
Pinioanele sunt şi acestea de calitate, fiind de la Sunrace. Cele 8 pinioane oferă 8 viteze cu gamă de la 11 la 34 dinţi. Ce ne interesează în mod special este cât de potrivite sunt pentru urcare, pentru că la vale bicicleta poate merge foarte repede şi depinde de părinţi cât de repede îşi lasă copiii să meargă.
La deal, cu foaie 28t şi pinion mare 34t, urcarea este acceptabilă. E greu de dat un verdict aici pentru că depinde de rampă, suprafaţa de rulare şi mai ales de antrenamentul copilului. Pe un drum forestier gen Maratonul Vinului, unde unele urcări sunt abrupte, iar pietrişul destul de alunecos, aceste rapoarte sunt insuficiente. Dar din nou, depinde şi câţi „muşchi” are cel mic şi cât de „convingători” sunt părinţii că dealul trebuie urcat.
Pe de altă parte, pe butucii Joytech de pe această Merida, echipaţi cu casetă cu 8 pinioane, poţi face upgrade la 9 sau chiar 10 pinioane. Pentru 10 pinioane trebuie să treci la nivelul Deore dacă rămâi pe Shimano sau X5 dacă schimbi cu Sram. La caseta cu 10 pinioane marele avantaj este că poţi pune pinion mare cu 42t, deci mult mai uşor la deal pentru cel mic. Pe de altă parte odată cu schimbarea casetei, trebuie schimbat şi deraiorul, shifterul de pe ghidon şi desigur lanţul care trebuie să fie mai îngust. Apar cheltuieli în plus însă există părinţi pasionaţi care vor pentru copiii lor echipament performant. De asemenea, dacă faci acest upgrade nu trebuie să schimbi bicicleta imediat ce a crescut puţin copilul şi poţi aştepta până când îi iei direct un 29er sau măcar 27.5.
Tot la capitolul transmisie, foaia 28t fiind cu dinţi normali şi nu „narrow-wide”, vei vedea că lanţul sare destul de uşor la denivelări sau când bicicleta e trântită pe jos. De asemenea deraiorul spate Shimano Altus cu arc moale, nu ajută mult la susţinerea lanţului. Din fabrică bicicleta vine cu un fel de ghidaj format din două capace din plastic prinse de-o parte şi de alta a foii. Testele noastre au arătat că nici acest sistem nu ajută mult, aşa că soluţia pentru problemă este să instalezi un chain guide, aşa cum vedem şi în imagini. Ghidajul ajută în cel puţin 90% din situaţii când lanţul ar fi sărit. Din păcate ocazional tot mai sare, iar atunci îţi va fi mai greu să-l pui la loc, tocmai din cauza chain guide-ului.
La Merida MATTS J.24 + avem instalate frânele hidraulice pe disc Tektro HD-M275, cu disc mic de 160 mm pe faţă şi cel şi mai mic, de 140 mm pe spate. Din punct de vedere al puterii, frânele sunt excelente, cel mic trebuind să apese mult mai uşor pe manete pentru a obţine aceeaşi putere de frânare ca la nişte frane V sau pe disc, dar mecanice.
Un alt mare avantaj oferit de modelul Tektro HD-M275 este că ai reglaj pentru „reach”, distanţa de la manşon la manetă. Poţi micşora mult această distanţă în funcţie de mărimea mâinii copilului.
La bicicletele pentru copii lipsa suspensiei este un avantaj. Pe piaţă sunt foarte puţine modele de furci care să fie şi uşoare şi performante în raport cu greutatea mică a copilului. Majoritatea sunt furci simple, cu suspensie pe arc în cel mai bun caz, care doar adaugă greutate bicicletei, fără să ofere cine ştie ce amortizare. Marele avantaj al acestui tip de bicicletă, cu anvelope Plus, este că balonul mare al cauciucului oferă o foarte bună amortizare pentru tipul de ciclism pe care îl face copilul.
Spre exemplu, din teste am observat că la o greutate a copilului de aproximativ 30 kg, presiunea de maxim 1 BAR în roata faţă oferă o amortizare excelentă, la pedalat normal, chiar şi în viteză, pe drumuri forestiere şi poteci, deci fără sărituri şi trick-uri „extreme”.
Cauciucurile acestei biciclete mi-au plăcut foarte mult pentru că sunt un compromis excelent între slick şi offroad. CST All Terrains (sau Jet C1820) de 24 x 2.4”, au un profil mărunt, care seamănă foarte mult cu anvelopele de concurs pentru mtb. Aşadar super rapide pe macadam oferind copilui o rulare fără efort mare, în comparaţie cu ce ar fi oferit nişte anvelope mtb agresive.
De asemenea aderenţa este bună pe offroad, profilul deşi mic, fiind suficient pentru a nu aluneca pe viraj. Evident, depinde şi aici de condiţiile de drum, vitză şi mai ales skill-urile celui mic. Din păcate anvelopele şi jantele nu sunt tubeless ready. Poţi încerca să le faci şi nu este exclus să reuşeşti însă e posibil să nu ţină aerul mult timp.
Preţul acestei biciclete nu este mic. Adevărul este că la 2.490 lei poţi cumpăra deja o bicicletă bună de adulţi. Însă în cazul de faţă, MATTS J.24+ este o bicicletă de top, peste ea la Merida fiind doar bicicletele de adulţi cu echipare „serioasă”. Dar priveşte situaţia aşa cum este la maşini: vrei doar ceva care să te ducă de la A la B fără să te plouă, cumperi un Logan sau Megane. Dar dacă vrei ceva care să-ţi şi placă să conduci, atunci urci spre Audi sau Volvo, plătind evident preţul suplimentar. Totuşi comparativ cu ce mai găsim pe piaţă la această categorie, adică roţi 24” Plus, Merida stă cel mai bine, chiar dacă nu are tot timpul cel mai mic preţ.
Spre exemplu: Silverback Spyke Plus este similară ca specificaţii, dar mai scumpă; Giant XTC JR 24+ este similară ca specificaţii, dar cu transmisie mai „grea” la deal, şi mai scumpă; Specialized RIPROCK 24 este puţin mai ieftină, dar şi cu echipare mai slaba, iar suspensia faţă nu este un avantaj, aşa cum am explicat deja; Cannondale Cujo Race 24+ are o echipare mai bună în privinţa transmisiei, dar este şi mult mai scumpă.
E clar că Merida MATTS J.24+ se încadrează la o nişă a bicicletelor performante pentru copii, apreciate în special de familiile sportive, cu părinţi şi copii cărora le place mai mult decât media mersul în natură şi sportul. Pentru cei mici există şi biciclete mai ieftine, care fac acelaşi lucru, mişcă copilul pe-afară, dar dacă nu te mulţumeşti cu Logan atunci cauţi ceva echipat mai bine, cu frâne care chiar ţin şi de care nu trebuie să tragi cu disperare, cu greutate mai mică, mai uşor manevrabilă de cel mic şi a cărei transmisie nu se dereglează la primul hop.
Merida MATTS J.24+ este o bicicletă care mi-a plăcut mult, iar junior tester-ul care s-a dat pe ea a apreciat-o în egală măsură. Chiar dacă la vârsta de 9 ani e greu de scos ceva „feedback” util, juniorul nu s-a plâns de nimic în timpul plimbărilor şi ştim că cei mici mai degrabă îţi spun ce nu le place decât ce le place. Bicicleta a plăcut şi datorită componentelor bune pe care le şi poţi upgrada fără probleme, mulţumită geometriei care imprimă copilului o poziţie corectă, vizibilă în special la vârstă mai mare 10-11 ani, dar mai ales designului şi formei cadrului care-l ajută mult pe cel mic în timpul mersului.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…