Câte calorii consumăm pedalând pe bicicletă? Este o întrebare care ar trebui sa ne privească pe toți, nu doar pe cei dornici să slăbească.
Unele studii simple relevă faptul că un ciclist cu o greutate de 70 de kg, arde 563 de calorii într-o singură oră, la o viteză constantă de deplasare de 23 km/h. Bineînțeles, numărul de calorii arse depinde foarte mult de stilul de pedalat și de alți factori prezentați mai jos, dar valorile menționate mai sus, sunt cele medii.
Calculul exact nu este foarte simplu, deoarece sunt multe alte constante care joacă un rol important în ecuație. Trebuie să luăm în considerare greutatea bicicletei, greutatea bagajului pe care-l porți în spate, ritmul, anvelopele dar și viteza de deplasare. Este simplu de înțeles pentru oricine, că poți pedala cu mult mai puțin efort pe o cursieră de 8 kg, decât pe o bicicletă de trekking de 15 kg încărcată cu bagaje. Evident, autonomia energiei tale pe o cursieră va fi net mai mare decât pe o bicicletă pentru expediții.
Alți factori determinanți sunt tipul de teren pe care rulezi (deal, vale, pamânt, nisip, pietriș) dar și condițiile meteo. Cu vânt din față vei pedala chiar și cu până la de 12-15 ori mai greu decât ai face-o în mod normal. Astfel, procesul de ardere al caloriilor va crește semnificativ. Chiar dacă nu bate vântul, rezistența la aer crește proprțional cu viteza. În aceste condiții, poți arde de 3 ori mai multe calorii decât dacă ai pedala cu o viteză mica. Un calcul aproximativ relevă faptul ca putem arde în medie 50 de calorii pe km parcurs la o viteză mai mare de 30 de km/h.
Mai jos, ai la dispoziție un tabel cu calcule aproximative ale arderilor de calorii pe bicicletă.
Activitate (1 oră) | 60 kg | 70 kg | 80 kg | 90 kg |
Mountain Bike | 502 | 598 | 695 | 791 |
Plimbare de relaxare | 236 | 281 | 327 | 372 |
Cursă de șosea | 944 | 1126 | 1308 | 1489 |
Pedalat constant la 20 km/h | 354 | 422 | 490 | 558 |
Pedalat constant la 23 km/h | 472 | 563 | 654 | 745 |
Pedalat constant la 26 km/h | 590 | 704 | 817 | 931 |
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Vezi comentarii