A 12-a ediție a Triadei MTB își începe sezonul în Avrig, oraș obișnuit cu atmosfera competițiilor și a pasionaților de mountain bike și care găzduiește de nouă ani această întrecere. Cursa organizată cu sprijinul autorităților locale, își propune să adune la start printre cei mai puternici rideri, atât profesioniști, cât și amatori, dar și părinți alături de copiii lor.
Cu un renume răsunător în calendarul de mountain bike național, Triada MTB se află în rândul competițiilor de top din țară prin traseele puse la dispoziție, calitatea organizării fiecărei ediții și a sponsorilor și partenerilor care fac posibilă desfășurarea acestora din fiecare sezon. Ca dovadă, în acest an, cu o zi înaintea închiderii înscrierilor, listele arată un număr de aproape 550 de participanți pentru concursurile din ambele zile.
Ediția din 2022 s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile și a avut în program concursuri dedicate celor mici până în 14 ani, concursuri pentru categoria Family și trasee de 30, 45 și 70 de km. Pentru riderii mai puternici, organizatorii au pregătit un Stage Race cu 3 etape, ce a însumat 150 de km. Clasamentele generale au fost câștigate de Ede Molnar (Elite Masculin) și Salome Bondor (Elite Feminin). Anul acesta, Triada MTB va dedica doar o singură zi competițiilor pentru categoriile de performanță, dar cu trasee mai intense și provocatoare.
Ziua de 29 aprilie va fi dedicată curselor pentru copii mai mici de 14 ani, atât pentru cei licențiați, cât și cei nelicențiați. Traseele pe care aceștia vor pedala vor fi diferite în funcție de categorie, dar nu foarte dificile pentru ca fiecare copil să-și încheie cu bine concursul. Copiii care locuiesc în orașul Avrig au beneficiat de înscriere gratuită pentru aceste competiții.
Ziua de duminică va avea programul cel mai încărcat. Vor exista concursuri pentru categoria Family, formată dintr-un copil și un părinte, un concurs e-bike și trasee pentru toate nivelurile de pregătire:
Anul acesta organizatorii Triada MTB vor mai avea în program alte două competiții dedicate iubitorilor de mountain bike:
Iar pe final de sezon, în 17 septembrie, un eveniment nou organizat împreună cu Play Bike la Brașov, Electric OnThe Rocks.
Pentru mai multe detalii despre trasee și concursuri, accesați pagina oficială a evenimentului, www.triadamtb.ro
Acest eveniment este cofinanțat de Primăria Orașului Avrig și Consiliul Județean Sibiu.
Sponsori: Tiemme, URGO, Geiger, GLS, MultiversX, Mapei, Bosch.
Sponsori tehnici: OPTcycling, Powerbar, Shimano, Decathlon, Kenda, Polar, Paste Băneasa.
Parteneri: Adicons, Apa Zizin, Palatul Brukenthal, Direcția Silvică Sibiu, Bere Augusta, Salvamont Sibiu, Federația Română de Ciclism.
Parteneri media: Radio Guerrilla, TVR, Tribuna, Sibiu 100%, Sibiul in imagini, bikeFM, freerider.ro, dirtbike.ro, BikeFM.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…