Se pare că și în sfera bicicletelor pentru copii se simțea nevoia unei dimensiuni de mijloc, plasată între 12 și 16 inch. Probabil tonul a fost dat de noul format 27.5 inch pentru bicicletele de munte, iar în aceeași notă, cei de la StMartinBMX au lansat o bicicletă pentru copii, cu roți de 14 inch.
Noua bicicletă se adresează copiilor ambițioși, care vor să încerce de la o vârsta fragedă trick-uri pe flatland. Producătorul explică faptul că atunci când vine vorba despre bicicletele construite pentru cei mici, mereu există dificultăți în ceea ce privește alegerea formatului de roată: în multe din cazuri, 12 inch este o roată prea mică, iar în alte cazuri, cea de 16 inch este prea mare. De aici a apărut și provocarea de a lucra 6 luni la proiectul de față, ce va fi lansat mai întâi în Japonia, apoi în Elveția și Franța.
Greutatea lui Mini Darwin este de 7.1 kg, iar prețul nu a fost momentan publicat. Alte informații pe site-ul producătorului.
via StMartinBMX
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…