Preocupață nevoie-mare de confort zilele acestea, mai ales după lansarea noilor versiuni Domane, compania americană Trek prezintă oficial și modelele dedicate femeilor. Cu o bună parte din tehnologie preluată de la Domane, dar și de la emblematicul Madone, producătorul propune două modele pentru cicliste, sub forma lui Silque și a lui Lexa.
Silque este modelul mai performant, chiar dacă face parte din gama de anduranță, beneficiind astfel de tehnologia IsoSpeed, dar și de o dispunere diferită a fibrelor de carbon pentru fiecare mărime, astfel încât performanțele cadrului, în materie de rigiditate și confort, să fie aceleași. Această ultimă trăsătură, confortul, este potențată suplimentar de către top tube-ul înclinat și head tube-ul mai înalt, care asigură o poziție mai dreaptă.
Vârful de linie Silque este SSL (foto sus), care poate fi și personalizat prin opțiunea Project One, și include un cadru cu seat tube-ul prelungit, care depășește punctul clasic de joncțiune din rațiuni de confort, o furcă de carbon, componente Bontrager, inclusiv roțile și setul Shimano Ultegra Di2. Celelalte 3 modele beneficiază fie de setul Ultegra în variantă mecanică (SLX și SL), pe când modelul de bază Silque poartă modestul set Tiagra. De asemenea, calitatea carbonului folosit diferă în funcție de cât de performant este modelul, așa că doar SSL are parte de nemetalul suprem al celor de la Trek, OCLV 600 Series.
Trek Lexa copiază Silque în ceea ce privește geometria și manevrabilitatea, dar folosește aluminiul ca principal material de construcție, precum și componente aflate la o distanță apreciabilă față de cele ale modelului după care se înspiră. Astfel, Lexa SLX, modelul de top, este singurul ce are IsoSpeed aflat pe lista specificațiilor, în timp ce restul, adică Lexa SL și Lexa, au primit doar furci de carbon și un mix interesant de piese de eșalon inferior alcătuit din Shimano Tiagra, Claris, FSA Vero sau Bontrager SSR. Aflându-se la acest nivel mai jos, cele două Lexa din urmă beneficiază și de loc pentru montat aripile.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Vezi comentarii
Superbe modele. Imi place verdere si as testa Silque.
Trek a avut tot timpul modele foarte interesante. Pacat ca la noi nu vezi asa ceva.