În 2020, MTB Academy Cup ajunge la a 4-a ediție și aduce în prim plan un format inedit, respectiv doua zile de concurs dedicate disciplinelor XCO și XCE, la care sunt invitați atât rideri profesioniști cât și participanți amatori, legitimați la Federația Română de Ciclism, gata să ia cu asalt un traseu tehnic, variat și rapid, marca Răzvan Jugănaru.
Sâmbăta, 8 august se deschid porțile Campionatului Național de XCO, iar duminică 9 august, se continuă cu Campionatul Național de XCE. Ambele evenimente sunt disponibile unui număr de maxim 150 concurenți, urmând să fie luate măsuri speciale pentru a asigura siguranța tuturor celor prezenți, în contextul evoluției crizei sanitare cauzate de virusul covid-19.
Înscrierile se fac pe pagina oficială Riders Club.
Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…
Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…
În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…