Specialized a anunțat continuarea partneriatului cu specialistul în suspensii Oehlins, iar pentru sezonul 2017, toți riderii din echipă vor rula pe biciclete echipate cu furci și amortizoare le producătorului suedez. Oehlins este cunoscut din lumea sporturilor cu motor, însă din 2012 au pășit în industria de biciclete împreună cu cei de la Specialized. Între timp, au dezvoltat o nouă furcă de enduro, botezată RXF, iar la produsele viitoare își vor aduce contribuția toți cei din echipă. Iar ca lucrurile să fie cât se poate de serioase, suspensiile vor avea numele rider-ului marcat pe ele, căci fiecare folosește setări diferite.
Loic Burni s-a declarat extrem de încântat de faptul că cei de la Oehnlins au decis să intre în industria de biciclete, cu atât mai mult că s-au alăturat echipei Specialized.
De menționat este și faptul că după plecarea lui Loris Vergier de la Specialized, toată lumea s-a întrebat dacă în componența echipei vor rămâne doar Loic Bruni și Finn Iles. Iată că cei de la Specialized au cooptat-o pe Miranda Miller, care se va alătura echipei și care va putea fi urmărită sezonul acesta în Cupa Mondială de Downhill.
Alături de echipa de gravity a celor de la Specialized vor mai veni în 2017 cei de la Fox Head (echipament), dar și cei de la CeramicSpeed, unul dintre cei mai cunoscuți producători de rulmenți pentru biciclete din lume.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Salut,
Numele producatorului de suspensii la care cred te referi in articol este Ohlins si este o companie suedeza. Site-ul lor este aici https://www.ohlins.com/ si aici sunt produsele de MTB https://www.ohlins.com/products/mountainbike/. Poate gresesc eu, insa ar fi bine sa corectezi daca am dreptate.
O zi buna,
Florin
Salut Florin, numele este Öhlins - însă am preferat să folosesc Oe în loc de Ö, ca să sune cum trebuie și ca toată lumea să-l citească corect. În germană se utilizează oe în loc de Ö sau ae în loc de ä.